Stresul este foarte la modă în zilele noastre. Boli diverse, oboseală cronică, depresie, toate sunt puse pe seama stresului şi el este vinovat de tot răul vieţii moderne. Află care este adevărul şi care sunt cele mai la modă 5 mituri despre stres: cauze, efecte şi remedii.
Mitul nr.1: Câteva pahare de alcool te ajută să scapi de stres
Data viitoare când ai avut o zi grea şi te simţi stresată, gândeşte-te de două ori înainte să îţi torni un pahar de alcool pentru destresare. Un studiu din 2008 al Universităţii din Chicago relevă faptul că alcoolul înlesneşte producerea de cortizol, hormonul stresului.
În plus, relaţia dintre alcool şi stres este foarte nocivă: ne apucăm de băut din cauza stresului, iar stresul accentuează efectele rele ale alcoolului asupra organismului.
Mitul nr.2: Stresul provoacă ulcer
În ciuda părerii generale că stresul provoacă ulcer, majoritatea persoanelor care suferă de această afecţiune s-au ales cu ulcer din cauza unei bacterii din stomac, numită H. Pylori, care provoacă inflamaţia pereţilor stomacali şi a intestinelor.
Deşi stresul creşte aciditatea din stomac şi starea generală de rău a bolnavilor de ulcer, acesta nu este principala cauză a ulcerului gastric.
Mitul nr.3: Stresul este inevitabil
Deşi toată lumea crede că în ziua de azi nu te mai poţi feri de stres din cauza stilului de viaţă şi a ritmului alert al vieţii moderne, stresul nu este inevitabil.
Deşi nu putem să controlăm situaţiile stresante care ot apărea în vieţile noastre, ne putem foarte bine controla reacţiile la aceste situaţii care ne pun sănătatea în pericol.
Există diferite tehnici de concentrare pe prezent sau relaxare a minţii în perioade solicitante pentru a reduce efectele nedorite ale stresului asupra organismului uman.
Citeşte mai departe şi vezi ce alte mituri neadevărate despre stres poţi evita, pe pagina următoare!
Page: 1 2