Ce este hrișca, ce beneficii are și cum se prepară

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Luni, 28 martie 2022, 12:25

Hrișca este considerată un aliment sățios și sănătos, cu foarte puține calorii și multe substanțe nutritive pentru organism. Comparată cu amarantul sau quinoa, hrișca este o pseudocereală, care se consumă sub formă de semințe, dar și sub formă de făină în diverse preparate fără gluten.

Hrișca are un gust deosebit, o combinație între nucă, ierburi proaspete și grâușor. Semințele sau boabele de hrișcă arată ca cerealele, dar nu sunt cereale precum grâul sau orzul.

Ea este o pseudocereală, dar poate înlocui cu succes grâul, orezul și cușcușul, având un gust aproape neutru care poate fi combinat cu tot felul de sosuri și preparate.

Hrișca, planta și semințele

Ce este hrișca, ce beneficii are și cum se prepară
Florile de hrișcă sunt albe sau roz și înfloresc în luna aprilie

Planta care produce semințele de hrișcă poartă numele științific de Fagopyrum esculentum, este o plantă ierboasă, înrudită cu rubarba sau măcrișul.

Hrișca provine din Asia, iar cei mai mari consumatori sunt chinezii, rușii, în general popoarele din Asia și Orientul mijlociu. În România a fost adusă de minoritățile de ruși și lipoveni și se consuma în special în Basarabia și Bucovina.

În ultimii ani a devenit tot mai populară în Occident, dar și în țara noastră, printre vegetarieni și printre adepții dietelor sănătoase de slăbit.

Calorii și valori nutriționale

Hrișca este considerată un aliment sățios, care te poate ajuta să slăbești deoarece conține foarte puține calorii și îți oferă o porție de energie necesară pentru toată ziua de lucru.

Semințele de hrișcă sunt foarte sănătoase în primul rând pentru că nu conțin grăsimi care se depun, glucide sau gluten, dar au un aport de vitamine mult mai mare decât grâul sau porumbul.

Iată ce conține o porție de 100 gr de hrișcă

  • lipide: 3,4 g din care 0,7 g sunt grasimi saturate, iar restul acizi grasi nesaturati
  • carbohidrați: 72 g din care 13 g fibre si restul amidon
  • proteine: 13 g
  • apă: 9,5 g

Mineralele și vitaminele din semințele de hrișcă

  • folati 30 mg
  • niacina (vitamina B3) 7 mg
  • acid pantotenic (vitamina B5) 1,2 mg
  • riboflavina ( vitamina B2) 0,4 mg
  • piridoxima (vitamina B6) 0,2 mg
  • tiamina (vitamina B1) 0,1 mg
  • potasiu 460 mg
  • fosfor 347 mg
  • magneziu 231 mg
  • calciu 18 mg
  • zinc 2,4 mg
  • fier 2,2 mg
  • mangan 1,3 mg
  • cupru 1,1 mg
  • sodiu: 1 mg
  • seleniu 8,3 mcg

Hrișca și beneficiile ei pentru sănătate

hrișca este adesea recomandată în diete
Hrisca recomandata in dieta Oshawa

Boabele de hrișcă sunt o bună sursă de antioxidanți cu efect antiinflamator, antibacterian și de susținere a imunității organismului. Cel mai important antioxidant din hrișcă este rutina, o substanță care ajută sistemul imunitar să combată agenții patogeni și inflamațiile din organism.

Hrișca este o sursă bună de proteine vegetale și aminoacizi, chiar dacă sunt în proporții mult mai mici decât în cazul legumelor.

Chiar dacă are un conținut ridicat de amidon, acesta se absoarbe încet de către organism, poate fi transformat în energie și nu influențează negativ zahărul din sânge.

De asemenea, hrișca este foarte bună pentru digestie, datorită conținutului ridicat de fibre, și combate constipația. Tot fibrele din hrișcă sunt cele care ajută în dieta de slăbit, deoarece aceste fibre nu te îngrașă și nici nu favorizează depunerile de grăsimi. Hrișca este recomandată adesea în dietele de slăbit cu rezultate foarte bune, chiar și în cazul persoanelor supraponderale.

Alte beneficii ale consumului de hrișcă

  • datorită fibrelor, ajută la scăderea colesterolului rău (LDL)
  • previne bolile de inimă și pe cele vasculare
  • scade tensiunea arterială
  • reduce inflamațiile
  • susține buna funcționare a digestiei, prevenind balonarea și constipația
  • menține constant nivelul glicemiei
  • este o sursă bună de energie, prevenind astenia și oboseala
  • substituie cerealele care conțin gluten
  • are proprietăți detoxifiante și elimină radicalii liberi
  • tonifiază vasele sanguine, fiind recomandată în cazul varicelor
  • conține triptofan, ceea ce asigură energie și un tonus bun peste zi
  • este o alternativă sănătoasă pentru cerealele rafinate

Contraindicații și precauții

Consumul de hrișcă nu cunoaște contraindicații generale, fiind un aliment sigur care poate fi inclus și în dieta copiilor. Consistența ușor crocantă a boabelor de hrișcă și gustul savuros al legumelor poate fi pe placul multor copiii mai sensibili sau mofturoși la mâncare.

Cu toate acestea, există un avertisment cu privire la hrișcă. Anumite substanțe din aceste semințe fac pielea mai sensibilă la radiațiile solare, iar consumul excesiv de hrișcă poate favoriza apariția de pete pe piele.

În plus, unele persoane pot avea alergie la semințele de hrișcă, dar sunt cazuri foarte rare.

Unde și cum se găsește hrișca

Semințele de hrișcă sunt ușor de recunoscut după forma lor unică, tronconică. Hrișca se găsește în general în magazinele cu produse naturiste sau în supermarketuri pe rafturile cu produse fără gluten sau produse pentru dietă.

Hrișca se comercializează sub formă de boabe (semințe), fulgi și făină. Boabele se păstrează în ambalajul original sau în cutii de sticlă sau de plastic închise ermetic, în spații răcoroase și uscate.

Făina de hrișcă trebuie consumată mai repede, în câteva săptămâni de la cumpărare, și se păstrează în pungi de hârtie bine închise, departe de umezeală și căldură.  

Cum se prepară hrișca

desert cu hrișcă și lapte
desert cu hrișcă și lapte, în care poti adauga fructe dulci!

Boabele de hrișcă se prepară precum boabele de orez, dar, spre deosebire de acesta, ele pot fi înmuiate și cu apă rece. Cel mai des se consumă hrișca fiartă. Iată cum poate fi preparată.

Cum se fierbe hrișca

Pentru o măsură de boabe de hrișcă se folosesc două măsuri de apă. Se spală bine hrișca, se pune într-o oală cu apă și se pune un praf de sare. Dacă nu ții dietă, se pune și un strop de unt sau de ulei pentru un gust mai bun.

Hrișca se fierbe aproximativ 15 – 20 de minute, după ce apa dă în clocot. Nu se amestecă deloc și se ține fiertura sub capac.

Hrișca este gata când absoarbe toată apa! Oprește focul și mai lasă hrișca 10 minute să se înmoaie bine.

Hrișca înmuiată în apă rece

Spală bine hrișca în câteva ape și pune-o într-un castron. Adaugă apă și las-o să se înmoaie peste noapte. A doua zi, scurge toată apa și folosește boabele înmuiate drept garnituri pentru legume, sosuri, lapte sau salate de legume crude.   

Cum se folosește făina de hrișcă

Făina de hrișcă nu conține gluten și poate fi folosită, în combinația cu alte făinuri fără gluten, pentru diverse picături, biscuiți de casă sau aluaturi. De asemenea, poate fi adăugată la cozonaci, plăcinte, gogoși și orice alt preparat pe bază de aluat dospit.

Preparate pe care le poți face cu semințele de hrișcă

Aceste boabe cu un gust deosebit pot fi folosite deopotrivă pentru preparate dulci sau sărate. Cu semințele de hrișcă se pot face budinci sau terci cu lapte, așa cum se consumă orezul cu lapte.

Ele pot fi amestecate cu diverse bucăți de nuci și fructe confiate, cu iaurt, chefir sau sana, cu lapte dulce sau cu sirop din compot.

Boabele de hrișcă sunt foarte bune pentru:

  • salate de legume și verdețuri;
  • sosuri dulci sau picante pe bază de roșii;
  • ciorbe acrișoare
  • garnituri pentru carnea de pește sau carnea de curcan
  • tocănițe sau mâncăruri scăzute cu roșii, ardei, ceapă sau verdețuri de primăvară
  • umpluturi pe bază de carne, așa cum se folosește și orezul care face carnea tocată mai pufoasă și gustoasă
  • chifteluțe din carne și hrișcă.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!