Jennifer Hudson a purtat la Premiile Oscar 2015 o rochie creată de Lorena Sârbu

De Carmen Ștefancu, pe Ultimul update Luni, 23 februarie 2015, 15:13

„Îmi plac femeile care au curaj să experimenteze din punct de vedere stilistic”, declară designerul român Lorena Sârbu într-un interviu exclusiv publicat în ediţia de martie a revistei Unica. Creatoarea de origine română locuieşte de peste 10 ani în Los Angeles şi a îmbrăcat, de-a lungul timpului, staruri precum Jennifer Lopez, Emma Stone sau Carmen Electra.
Oscar 2015
Creaţiile Lorenei Sârbu nu puteau lipsi de la cea de-a 87-a ediţie a Premiilor Oscar. Artista Jennifer Hudson a urcat pe scenă îmbrăcată într-o rochie superbă semnată de creatoarea staibiltă la Hollywood. Ţinuta neagră cu dantelă în partea de sus face parte din colecţia Pre-Fall 2014 Collection.
De asemenea, modelul Keleigh Sperry, aflată la brațul iubitului său, Miles Teller, a făcut furori într-o rochie albă semnată Lorena Sârbu. Ținuta cu elemente argintii i-a venit mănuşă blondei și face parte parte din colecția Primăvară/Vară 2015.Oscar 2015 covorul rosu
Printre alte staruri care au purtat creaţiile Lorenei Sârbu s-a aflat şi actrița Meagan Good care a apărut la petrecerea de după decernarea premiilor Oscar 2015 într-o rochie tip sirenă care i-a pus în valoare trupul. Citeşte în ediţia de martie a revistei Unica interviul cu Lorena Sârbu, realizat acasă la ea, în Beverly Hills! 

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!