Cum să îți alegi parfumul semnătură, potrivit parfumierilor de top

De Bianca Prangate pe

Găsirea parfumului perfect este o experiență extrem de personală, care presupune răbdare și să te cunoști pe tine și ceea ce îți place.

Dacă vrei să descoperi parfumul tău semnătură – pe care să îl iubești și pe care oamenii să îl asocieze mereu cu tine – parfumierii de top au mai multe sfaturi, care te-ar putea ajuta, potrivit celor de la Glamour.

Analizează-te pe tine înainte de orice

Când îți cauți parfumul semnătură, trebuie să ai în considerare trei lucruri, potrivit lui Adam Anderson, care este Chief Commercial Officer la The Fragrance Shop. „Mai întâi, care este estetica ta de zi cu zi?”, a zis el. „Ești o persoană sofisticată, cu tupeu, modernă, bohoglam, de exemplu? Mai apoi, ce fel de mirosuri te atrag în viața de zi cu zi? Îți plac florile, citricele, dulciurile, vanilia, moscul, lemnul? Apoi gândește-te la scopul acestui parfum, este pentru utilizare zilnică, pentru seară, pentru ocazii speciale, pentru muncă? Mergi cu aceste trei informații la un expert în parfumerie […], și îți vor oferi recomandări în baza profilului tău”.

Descoperă ce note îți plac ție

Îți plac trandafirii? Există o șansă să îți placă și în parfum – dar la fel de bine s-ar putea să nu se împace bine cu pielea ta și să îi urăști. Jo Malone, fondatorul de la Jo Loves, a spus: „Cei mai mulți oameni sunt atrași te mirosuri fie lemnoase, fie citrice, fie florale, așa că ăsta este un punct de plecare bun”. Ia în considerare că există multe site-uri care te pot ajuta în căutarea ta, cum ar fi Fragrantica și Base Notes. Pe aceste site-uri, poți căuta parfumuri în funcție de casa care le produce, de popularitate, de note și de multe alte criterii.

Care sunt notele preferate în general de oameni

Un parfum are note de vârf, note de mijloc și note de bază. „Notele de vârf sunt primele note pe care le simți când încerci un parfum, așa că acestea sunt cele care îți modelează primele impresii cu privire la un parfum”, a spus experta Emily Hewitt, de la The Perfume Shop. Note precum bergamota, portocala, grapefruit-ul, lămâia, busuiocul, au tendința să fie cele mai populare, conform experților.

Notele de vârf se topesc apoi în cele din mijloc.  „Acestea sunt de obicei note florale, corpolente, care sunt mai rezistente decât notele de vârf, dar mai puțin decât cele de bază și formează miezul parfumului”, a subliniat Hewitt. Cele mai populare note de mijloc sunt iasomia, trandafirul, piperul, floarea de neroli și cea de ylang ylang.

La final vin notele de bază. „Aceste note sunt cele de care îți amintești cel mai mult și care conturează amintiri în mintea ta”, a mai zis Hewitt. Printre ele se numără santalul, moscul, vanilia, lemnul de cedru și paciuliul.

Testează corect parfumurile

Există multe parfumuri unde poți testa parfumuri, dar e bine să o faci și corect. „Oferă-ți timp și decide pe parcursul unei perioade de timp, nu testa mai mult de două parfumuri per sesiune de shopping, pentru că mirosurile se vor combina într-unul singur”, a zis Anderson. De asemenea, cel mai bine este să testezi parfumul pe piele, nu pe testere, pentru a vedea cum interacționează cu pH-ul tău – de exemplu, e posibil să te cucerească repede notele de vârf, să te grăbești să cumperi parfumul, iar când ajungi acasă să realizezi că detești notele de bază.

Sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui