Tradiţii: Dansul Căluşarilor, ritual de vindecare

Jocul iute şi sacadat, desprins parcă din dansul nebunesc al ielelor, farmecă publicul într-o clipă. Dansul căluşarilor, cel mai spectaculos din folclorul românesc, pare o adevărată dezlănţuire de forţe supraomeneşti.
Dansul complex şi plin de mister al căluşului supravieţuieşte de mii de ani pe meleagurile româneşti. Prima menţiune despre frumuseţea acestui ritual şi a costumelor, dar şi despre actele magice practicate de căluşari, a fost făcută de Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”. Spectacolul căluşului a ajuns pe scenă de curând, în secolul al XX-lea, scos din contextul tradiţiei şi lipsit de farmecul ritualului tainic. Căluşarii, fraţi de cruce, cutreierau satele şi intrau în curţile oamenilor să alunge relele şi bolile. Din vremuri străvechi, căluşul e un ritual tămăduitor, în care sunt folosite plante de leac şi descântece de boală. Nu întâmplător se joacă de Rusalii, când ielele coboară printre oameni să semene boli şi dureri. Căluşarii erau încredinţaţi că sunt înzestraţi cu puteri magice şi că vrăjile pe care le făceau pot alunga năpasta ielelor.

► Ritual sacru, păstrat în tăcere

Cetele de căluşari se alegeau întotdeauna dintre feciorii de ispravă ai satului, iar conducătorul lor, vătaful, era respectat de întreaga comunitate. Fiecare grup avea obiceiurile lui, păstrate în mare taină. Legământul tăcerii era respectat cu sfinţenie, astfel că multe din tainele căluşului s-au pierdut pentru totdeauna. Legatul căluşului, când se adună ceata, începe pe timp de noapte. Înaintea zorilor, vătaful îşi conduce flăcăii într-un loc ascuns, pe malul unei ape, unde rosteşte descântece împotriva spiritelor rele. Nimeni nu avea voie să fie martor la întâlnirea căluşarilor şi să le asculte sfatul de taină. Bărbaţii rosteau legăminte de castitate pe toată durata Rusaliilor, se legau să nu bea şi să nu se lase ispitiţi de plăcerile lumii. În vremurile vechi, căluşarii erau nedespărţiţi în timpul Rusaliilor, iar noaptea dormeau în biserică, să fie protejaţi de duhurile necurate.

► Obiectele cu putere magică

Vătaful leagă clopoţei şi panglici colorate la picioarele căluşarilor, rostind vrăji cu rol protector. După toate pregătirile şi rostirea jurămintelor de frăţie, căluşarii sar peste steag, o prăjină lungă, în vârful căreia se leagă o năframă albă sau roşie. Pe steag, mai sunt legate căpăţâni de usturoi, fire de pelin şi spice de grâu, câţi căluşari sunt în ceată. Usturoiul şi pelinul, în mod deosebit, erau venerate drept obiecte magice, cu rol de protecţie şi de tămăduire. A rămas de poveste păţania unor căluşari din Pădureţi, judeţul Argeş, care au refuzat categoric să urce pe scenă fără usturoi.Totul se petrecea în 1935, la Festivalul Internaţional de Folclor din Londra. Organizatorii festivalului au cutreierat toată capitala londoneză după usturoi, să le facă românilor pe plac. Căluşarii argeşeni erau încredinţaţi că usturoiul le conferă puteri supranaturale şi că nu vor putea juca fără el.

► Tămăduirea celor bolnavi şi slabi

Dimitrie Cantemir scria cu mare admiraţie despre căluşari că au peste 100 de jocuri, ade-
vărate acrobaţii cu sărituri spectaculoase şi bătăi iuţi, însoţite de strigăte şi zicători. Dar jocul căluşarilor nu a fost niciodată privit ca un simplu spectacol în lumea satului. Oamenii îi aşteptau cu nerăbdare în ograda lor să alunge necazurile. Bolnavii sau copiii bolnăvicioşi se întindeau pe pământ într-un cerc sacru, desenat cu steagul în ţărână, iar căluşarii săreau de trei ori peste ei să îi tămăduiască. În timp ce jucau, rosteau descântece şi blesteme să alunge boala. În casele fără copii, mutul căluşarilor, un personaj grotesc, mascat şi îmbrăcat în haine peticite, atingea nevestele fără de noroc. Se spune că nu era femeie tânără să nu aibă copii, după ce îi jucau căluşarii lângă casă.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! „A fi iubit de cineva este un cadou”

Recomandarea zilei

CAPODOPERĂ A UMANITĂŢII

În pofida campaniei comuniste împotriva credinţelor şi ritualurilor mistice, căluşul a supravieţuit la sat, chiar dacă într-o formă alterată. În unele regiuni din Câmpia Dunării, în judeţele Dolj, Olt sau Teleorman, căluşarii respectă încă ritualul străbun. În anul 2005, a fost proclamat de către UNESCO „Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro