Trecerea în nefiinţă a tatălui i-a lăsat Getuţei un mare gol în suflet. I-au rămas acum doar cărţile pe care el le-a iubit atât de mult, o viaţă întreagă.
Data de 25 mai a devenit o zi neagra pentru noi. În acest an, când toata natura era în floare, tata s-a stins din viaţa. Figura lui ne vegheaza înca, dar nu ne va mai putea fi alaturi niciodata. Oricât de mult am încerca sa ne împacam cu ideea dispariţiei lui, eu şi mama nu reuşim sa trecem peste durerea sfâşietoare care ne-a cuprins sufletele.
Cărţile sunt comori nepreţuite
O zicală veche spunea ca o carte aleasa e un bun prieten. Probabil ca la fel gândea şi tata, un om de o înalta moralitate, pe numele lui Nicolae Anton. Caci el a dezvoltat un adevarat cult pentru car_i. A citit enorm de mult, pâna în clipa în care aripa morţii i-a curmat firul vieţii. A fost un om erudit, cu o cultura generala vasta. Iar esenţa lecturilor sale şi-a pus amprenta şi asupra educaţiei pe care a oferit-o. Mai mult decât atât, avea o memorie de invidiat. Acum, tot ce ne-a ramas în urma lui sunt carţile din biblioteca. Şi asta se traduce printr-un volum impresionant de exemplare din diverse domenii, de la istorie la economie, de la geografie la filozofie, de la psihologie le beletristica şi dicţionare. Literatura româna sta la loc de cinste, însa nici volumele din literatura universala nu sunt în umbra.
Asta da zestre!
Fiind un om corect şi respectabil, tata a reprezentat pentru mine un model. Iar puterea exemplului sau personal a facut ca eu sa-l urmez întru totul. Cred ca nu e avere mai mare pe lumea asta decât educaţia primita în familie. Iar tata mi-a oferit mereu sfaturi utile şi îndrumari de calitate. Înca de mica am fost învaţata sa fiu un om bun, muncitor, tenace, corect, gata oricând de a veni în sprijinul celor aflaţi la nevoie. Aşa am crescut şi aşa am ramas pâna în ziua de azi. Şi nu mai am cum sa ma schimb vreodata. Este zestrea cu care ma mândresc şi cred ca ar trebui sa o primeasca orice tânar, atunci când porneşte pe drumul vieţii. Mama, care nu doar l-a iubit pe tata, ci l-a divinizat, pâna la idolatrizare, este profund îndurerata. Ştiu ca nimeni şi nimic nu-i va putea umple golul ramas în suflet, nici macar prezenţa mea alaturi de ea. Cu toate astea, sunt convinsa ca tata, de acolo, de sus, ne va veghea mereu şi va continua sa ne calauzeasca paşii.