Obiceiuri de Crăciun la români

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În funcţie de zonă şi de influenţele de la vecinii din ţările din jur, românii au tot felul de tradiţii legate de sărbătoarea sfântă a Crăciunului. Unele au tentă religioasă, iar altele sunt rămăşiţe ale unor ritualuri păgâne din trecutul îndepărtat.

Tradiţii de Crăciun din Moldova

Curăţenia din ogradă era unul dintre cele mai importante aspecte ale Crăciunului la moldoveni. Femeile măturau şi scuturau ştergarele, în timp ce bărbaţii pregăteau vinul sau ţuica din butoaie şi returnau orice au luat împrumut de la prieteni sau rude peste an.

În ajun, copiii cei mici plecau la colindat şi erau urmaţi, în ordinea vârstei, de cei mai mari şi de tinerii necăsătoriţi.

Femeile coceau Crăciunei, nişte turte din aluat dospit pe care le ţineau sub icoană până la echinocţiul de primăvară. Atunci, bărbaţii duşi la arat rupeau Crăciunelul şi o parte o puneau sub brazdă, pentru belşug, o parte o dădeau la orătăniile din curte, ca să se înmulţească şi o parte o mânca cu nevasta şi copiii, ca să fie sănătoşi.

Tradiţii de Crăciun din Ardeal

În Ardeal, colindatul flăcăilor neînsuraţi era o tradiţie foarte importantă, ca şi stropitul fetelor de Anul Nou.

Băieţii mari mergeau la casele fetelor să colinde şi aveau câte un responsabil cu vinul primit şi unul cu colacii sau alte daruri.

Se mergea cu capra, ritual muzical la care aveau voie să participe şi bărbaţii tineri dar însuraţi.

Ultima modificare iulie 14, 2015 5:19 pm

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale