Lord Of The Dance, două show-uri în România

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dansatorii magnifici de la Lord Of The Dance vor încânta publicul român cu două reprezentaţii spectaculoase, în loc de una. La cererea impresionantă a fanilor români…
 …maeştrii dansului irlandez vor executa două reprezentaţii de excepţie pe 31 mai, la Sala Palatului.
   
Deşi iniţial s-a anunţat un singur spectacol, biletele s-au vândut în timp record, iar publicul a convins irlandezii să mai urce o dată în scenă.  
 
În regia şi coregrafia celebrului Michael Flatley, spectacolul este inspirat din folclorul irlandez şi exprimat prin dans, muzică, într-un show inedit de lumini şi efectele pirotehnice.  
 
Cele două reprezentaţii vor avea loc pe 31 mai, de la orele 16.00 şi 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti.  

Foto:PR

    
Vedete din Romania Vedete internationale