5 eBook-uri pe care trebuie să le citeşti

De Nicoleta Galeteanu pe

Ai savurat ultimele aplicaţii inovatoare din App Store şi cele mai noi versiuni ale jocurilor haioase care ne-au cucerit pe toţi, dar parcă te-ai delecta şi cu o lectură bună în timp spre serviciu.
Noi ne-am gândit la asta, tot în drum spre redacţie, aşa că îţi propunem spre „răsfoirire” câteva eBook-uri pe care să le savrezi în metrou sau tramvai. Sigur îţi vor face drumul mai scurt şi mai plăcut.

Iată mai jos lista noastră cu cele mai noi eBook-uri pe care ţi le oferim spre lectură. Dintre acestea, poţi descărca o carte gratis de pe site-ul editurii Polirom, oferită prin campania „Descarcă gratuit primul tău eBook”.

Solar – Ian McEwan

Este cel mai recent şi, poate, mai savuros roman al celui mai original scriitor britanic contemporan, pe care, pur şi simplu, o vei adora.

O lectură captivantă despre problemele cruciale ale planetei, dar şi despre relaţii umane, fragilitate şi mai ales dragoste, cartea spune povestea lui Michael Beard, un fizician premiat cu Nobel, se confruntă cu destrămarea celei de-a cincea căsnicii. Un afemeiat fără scrupule, de data asta el este cel înşelat. Lumea lui se năruie, însă şansa de a salva Planeta îl va salva de la drama sa.
Preţ: 16.95  lei

Jucătorul – F.M. Dostoievski

Marele Dostoievski realizează o radiografie de o acurateţe ireproşabilă asupra condiţiei umane mediocre, plină de vicii şi patimi de orice fel.

Cartea, cu care scriitorul şi-a achitat datoriile, este povestea unui jucător prins în mrejele pasiunii sale de neoprit.

Lupta cu dependenţa jocului de noroc, nevoia de neoprit de a paria, chiar cu preţul fericirii celorlalţi, aşteptarea incordata a marii lovituri la ruleta sunt surprinse de scriitor ca un fin psiholog.

Preţ: 6.95 lei

Nopţile Patriarhului – Tatiana Niculescu Bran

La nouăzeci şi ceva de ani, trăieşte într-un palat, bucurându-se de viaţa unui împărat bizantin. Are un trecut controversat, dar nopţile este bântuit de boală.

Şi-a închinat viaţa legionarilor, comuniştilor şi Bisericii deopotrivă, iar acum caută să îşi asigure succesiunea în scaunul de Patriarh. Fire vicleană, bătrânul este la rândul lui vânat de alţii mai vicleni. Tentaculele puterii îl însoţesc până în pragul morţii şi chiar dincolo de ea…

Preţ: 12.95 lei
 
Lecturează şi 8 cărţi premiate pe care trebuie să le citeşti.

In iad toate becurile sînt arse – Dan Lungu

După un prim best seller, „Cum să uiţi o femeie”, Dan Lungu vine cu o nouă poveste surprinzătoare şi un subiect cel puţin la fel de neconvenţional.

Victor are sentimentul bizar că trăieşte din inerţie.

Are o muncă ciudată, iar soţia sa, Veronica, se transformase în timp din femeia veselă şi fermecătoare pe care o cunoscuse.

Dar în preajma Crăciunului, Victor întâlneşte un bărbat străin, însoţit de Nana, traducătoarea sa. Alături de aceştia, el intră într-o aventură ce îi schimbă viaţa.

Preţ: 14.95 lei

Viaţa unui om singur – Adrian Marino

Una dintre cele mai aşteptate cărţi ale deceniului în România, „Viaţa unui om singur” este autobiografia celebrului cărturar, în care rememorează ultimii 60 de ani, povestind despre deportarea în Bărăgan şi însingurarea morală de după 1989, „suferinţa abstractă” şi revolta interioară pe care le-a trăit.

Preţ: 19.95 lei
 
Cărţile pot fi descărcate în format ePub şi PDF şi pot fi citite pe iPad şi iPhone, prin aplicaţia Elefant eBooks Reader, Android, prin aplicaţiile Aldiko sau Bluefire şi toate eReaderele compatibile Adobe DRM (Kobo, Nook, Sony).
 
Citeşte şi cele Cinci cărţi care te vor face fericită.  
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"