Trecutul tumultuos şi frământările hrănite de regimul comunist au fost o provocare radicală pentru orice femeie care a rezistat sistemului înapoiat. După 20 de ani... ... de la marea evadare din graniţele comuniste, psihologul Aurora Liiceanu admite însă că femeia nu a reuşit nici astăzi să îşi câştige propria independenţă, iar libertatea câştigată este valorificată printr-un exhibiţionism fizic. Doctor în psihologie, după lungi sesiuni de terapie oferite, psihologul constată că femeile nu au responsabilitatea propriului destin şi nici atitudini de iniţiativă. Este însă o meteahnă care s-ar putea corecta, ce-i drept, suficient de anevoios pentru o femeie, încât să aleagă mai degrabă să devină un " accesoriu al unui bărbat bine plasat social", după cum defineşte psihologul. Cât de puţin a parcurs femeia din drumul emancipării în cei 20 de ani, care sunt idealurile ei intr-o societate exibiţionistă şi cum este percepută psihologia de către români, sunt întrebări la care Aurora Liiceanu a încuviinţat să ne răspundă cordial, caracteristic unui psiholog devotat meseriei. Românii priveau destul de reticent alternativa terapiei la psiholog. Cum este percepută psihologia astăzi? Dar psihologii? Da, cred că românii au reticenţă faţă de psiholog şi cred că această reticenţă este determinată şi de faptul că mulţi oameni nu cunosc diferenţa între psihologie şi psihiatrie. Cred că mulţi oameni confundă aceste două discipline. Psihologia este mai degrabă folosită în discuţii, dezbateri sau discursuri la televiziune, unde uneori participă un psiholog sau se pomeneşte cuvântul «psihologic» asociat cu diferite explicaţii. De exemplu, prag psihologic, cauze psihologice etc. Psihologii nu formează o comunitate care este interesată de publicitate sau de imaginea socială a acestei profesiuni. Nu sunt solidari, aşa cum se întâmplă cu alte comunităţi, care, deşi în interiorul lor există invidie, concurenţă, competiţie etc., în spaţiul public sunt uniţi prin interese comune şi lupta pentru prestigiu social. Aşa sunt medicii, profesorii, magistraţii. Ce spune această mentalitate despre noi? Am putea extrapola spunând că această lipsă de încredere în cineva se trage şi din trecutul nostru securist? Un scriitor de la Cluj, nu-mi mai amintesc numele, spunea că la noi nu se apelează la psiholog, pentru că oamenii vorbesc mult între ei şi se psihanalizează reciproc, că se consiliază în relaţiile lor interpersonale. De altfel, doctoriţa mea de familie îmi spune adesea că uneori face mai multă psihologie decât medicină, pentru că oamenii îşi spun şi problemele personale, grijile, asociază starea psihologică legată de o boală sau pun drept cauză a bolii somatice unele probleme pe care le au cu cei din jur sau cu grijile legate de viaţa cotidiană.Nu cred că este vorba despre lipsă de încredere mai ales că frecvent văd că oamenii se duc la psiholog pentru relaţiile dificile pe care le au cu copiii lor, ei căutând să găsească soluţii pentru comportamentul copiilor lor.Din perspectiva unui psiholog, care este cel mai mare cusur al românilor? Se tratează sau este "o boală" cu care ne-am obişnuit? Cred că două atitudini sunt frecvente: invidia - oamenii nu se evaluează pe şi ei atunci când evaluează pe altul, fie privind statutul financiar sau cel social - şi lipsa de organizare, de planificare, de responsabilitate faţă de propriul destin. Ei aşteaptă ca altcineva să le rezolve problemele, fie statul, la nivel general, fie părinţii sau rudele la nivel mai mic. Nepotismul este incredibil de răspândit.Cine apelează mai mult la psiholog, femeile sau bărbaţii? Există o diferenţă de percepţie între noi şi ei în ce priveşte confesarea la psiholog? Mai mult apelează femeile decât bărbaţii. Bărbaţii cred că fiind mai simpli ca structură psihologică - nu este o limită, ci o diferenţă - nu apelează la psiholog, decât dacă au probleme în raport cu viaţa, ca de pildă dacă este homosexual. În general, nu numai la noi, dar şi în alte ţări - există sondaje - femeile se duc la psiholog sau la sexolog pentru problemele bărbaţilor din familie, a propriului bărbat, a fiului sau a ginerelui. Deci, femeile sunt mai sensibile la problemele bărbaţilor din viaţa lor pe care le consideră indirect propriile lor probleme. Femeile se înscriu în ceea ce se numeşte «etica grijei», adică se devotează celor dragi.Ce probleme semnalează femeile în general când merg la psiholog? Frecvent sunt problemele cu copiii - când se preocupă de copii - sau de nepoţi, când sunt bunice. Adesea, ele sunt îngrijorate de faptul că nu sunt autonomi copiii, că trebuie să-i ajute să trăiască, fie pentru că sunt persoane slabe, fie că nu sunt descurcăreţi. Copiii, în educaţia românească, sunt prea protejaţi.De ce merg psihologii la psiholog? Dacă merg.Cred că rar sau poate chiar deloc. În general, un psiholog este obişnuit să practice analiza şi se poate, deci, analiza «la rece», cu distanţă de sine. Oricum, şi psihologii între ei se cunosc şi dacă apelează la cineva trebuie să-i fie şi prieten, nu pur şi simplu un străin.Se observă o preocupare mai mare din partea femeilor pentru astrologie (cu precădere, pentru horoscop), decât în cazul bărbaţilor. Exsită o explicaţie psihologică pentru această tendinţă? Da, se ştie că femeile sunt mai sugestibile şi mai sensibile la superstiţii, magie, iraţional. Acest lucru este evident şi din absenţa vrăjitorilor, a trămăduitorilor. Femeile au psihologii diferite şi, deci, trăsături şi abilităţi diferite de cele ale bărbaţilor. Ele se culpabilizează mai mult ca bărbaţii. Este demonstrat faptul că «bărbaţii nu au nativ acces la modestie» - acest lucru este numit «self-serving strategy» - că atunci când au succes consideră că acesta se datorează lor, iar când au un eşec acesta se datorează unor cauze externe. La femei este invers.Cum a evoluat femeia de acum 20 de ani?Psihologic, femeile au fost influenţate de multele reviste pentru femei, de publicitatea făcută ideii de carieră, femeie de afaceri şi de pătrunderea femeilor în lumea finanţelor. Totuşi, constatăm că dificultatea de a îmbina viaţa cu cariera rămâne o problemă a femeilor, care amână căsătoria şi copiii pentru o carieră bine remunerată. Ceea ce este echilibrul între viaţă şi carieră sau familie şi carieră se observă şi la noi. Dar femeia după 20 de ani a devenit mai liberă în a exploata feminitatea fizică, se exhibă cu mult curaj, exploatează agresiv aspectul fizic. Mediatizarea succesului prin înfăţişarea fizică câştigă multe tinere, care imită pe cele care se plasează în relaţii intime cu bărbaţi cu bani. Se constată dificultatea de a îmbina tradiţionalul cu modernitatea. Astfel, în jurul vârstei de 28 de ani multe femei necăsătorite trăiesc spaima de a nu avea o familie, iar dacă această criză este atenuată, ea reapare în jurul vîrstei de 34-35 de ani la care se adaugă problema renunţării la maternitate şi cochetarea cu ideea de adopţie a unui copil. Cum vedeţi femeia politician din România? Cum percepe ea sentimentul egalităţii şi năzuinţa afirmării? Din păcate, stereotipul femeii care se afirmă prin fizicul ei rămâne în politică. Nimeni nu a gândit că Angela Merkel trebuie să fie atractivă ca femeie şi nici ea nu şi-a pus această problemă. La noi femeile intră în politică mai ales prin gesturi şi comportamente neprofesionale. Ele nu par să aibă un discurs, idei. Şi, poate că ele se afirmă astfel pentru că bărbaţii nu le vor altfel.Ce îi lipseşte femeii, în afara condiţiei de ordin material, să devină independentă profesional, dependentă doar de ea însăşi? A fi autonomă nu intră în educaţia fetelor. Chiar dacă nu li se spune acest lucru, ele nu sunt încurajate să fie prin ele însele autonome, ci prin apropierea de un bărbat, fie el tată, soţ sau amant. Rămâne ideea de a fi multe un accesoriu al unui bărbat bine plasat social. Acest lucru reiese şi din graba de a face un copil, chiar dacă relaţia cu tatăl copilului nu este considerată ca ceva trainic. Copilul este adesea o armă. Majoritatea femeilor frumoase «apelează» la maternitate ca o strategie de a asigurare a viitorului. Există chiar o contagiune a maternităţii.Ce influenţă are asupra generaţiilor viitoare faptul că femeia modernă are din ce în ce mai puţin timp să se ocupe de creşterea şi educaţia propriilor copii? Femeia modernă consideră că trebuie să renunţe la rolul ei tradiţional, considerând că a fi modernă înseamnă să nu mai ai activitate domestică. Bonele devin mame surogat pentru mulţi copii. Părinţii tineri nu prea doresc să-şi schimbe stilul de viaţă atunci când au un copil, ci apelează la alte persoane - bone, bunici - sau la hoteluri all inclusive pentru a se socializa ca şi cum nu sunt atraşi de a peterec timpul cu copiii lor. Dacă este să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că pentru a creşte şi educa un copil trebuie să ai multă răbdare. Nu bani, ci timp investit în prezenţa părinţilor în viaţa copiilor, dar nu târându-i să mănânce la restaurant şi să le facă petreceri la party-uri organizate pe bani. Casa devine un fel de hotel, iar relaţiile devin fragile, întîmplătoare, superficiale. Absenţa se plăteşte prin cadouri, lucruri, deci bani. Altfel, nu-mi explic de ce sunt atâtea beizadele.Nevoia de bani şi slujbă a făcut ca multe femei să migreze şi să facă munci legate de rolul tradiţional al femeii. Dar, astfel ele au lăsat copiii în grija rudelor şi consecinţele se văd.Este interesant de văzut felul în care ele au exploatat abilitatea domestică pentru a realiza câştiguri din pensiuni. În acest caz, pensiunea reprezintă un spaţiu privat care devine public, munca lor este «externalizată», clienţii devenind «prelungiri» ale familiei. Femeile sunt astfel furnizoare ale unor servicii care ţin de sfera privată, domestică.În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult despre un ideal al femeii. Având în vedere că acest "ideal" este într-o continuă schimbare - apar personalităţi care devin foarte uşor "modele" pentru celelalte -, iar aprecierea idealului în sine este de multe ori iluzorie, credeţi că există şi un risc în încercarea de a urma aceste modele? Cred că există multe idealuri alternative. Femeile au de unde să aleagă şi sistemul de valori care se formează încă din copilărie este cel care dictează alegerea. Poţi munci pentru a avea studii şi a dori să ai un proiect profesional, poţi să te dezbraci şi să te aşezi pe coperta Playboy, poţi să faci pe «bebeluşa», poţi stai în timpul liber la cluburi sau să faci voluntariat într-un domeniu etc. Există multe versiuni de ideal, iar idealul sau calea aleasă este simptomatică pentru valorile cuiva.Femeia a început să să fie tot mai preocupată de propria afirmare. Cum apreciaţi faptul că tinde să se afirme pe poziţii controlate până nu demult de bărbaţi. Această încercare fermă de emancipare a femeii vine şi pentru a compensa prezenţa modestă a personaliatilor feminine de-a lungul istoriei noastre, în comparaţie cu cea a bărbaţilor? Nu cred că se poate asocia emanciparea femeii cu modestia trecutului. Cred, mai degrabă, că deschiderea de după 1990 şi importul ideologiilor, a globalizării, a contactului cu alte ţări, alte societăţi şi culturi a dus la această varietate de modalităţi de afirmare. La nivelul României profunde tradiţia este foarte puternică, iar femeile nu sunt sensibile la atitudini de iniţiativă şi adoptarea unui stil de viaţă şi valori ale modernităţii. Credeţi că Extremul Orient va ajunge în următorii 100 de ani să considere statutul femeii egal cu cel al femeii europene? Nu cred, pentru că religia nu este «amabilă» cu femeia, iar femeile sunt mult mai conservatoare decât bărbaţii.