Trei semne care îţi spun că vei fi concediată

De Sandra S., pe

Câteodată nici nu îţi dai seama ce urmează să se întâmple la locul de muncă. Iată cum poţi ştii că funcţia ta este în pericol:
Oameni noi
Dacă firma pentru care lucrezi tu a fost cumpărată recent de către una mai mare sau au fost angajaţi oameni noi de curând, dar care fac exact acelaşi lucru ca şi tine, ai putea fi în pericol. Cel mai bine, în această situaţie, este să porţi o discuţie cu şeful tău în care să-i spui temerile tale. Poţi întreba dacă ai putea fi mutată pe un alt post – dacă urmează să fii concediată. În plus, superiorul tău te va putea anunţa astfel dinainte ce urmează să se întâmple şi tu poţi începe deja să cauţi un alt loc de muncă.
O greşeală mare
Dacă ai făcut o greşeală mare la serviciu, încearcă să dai explicaţii şi să ceri scuze o singură dată – dacă faci asta de mai multe ori, doar atragi mai multă atenţie asupra greşelii tale. În plus, scuzele nu repară greşeala, iar cea mai bună acţiune ar fi să îţi întrebi şeful cum poţi rezolva problema pe care ai cauzat-o, dar cu mare grijă de data aceasta.
Ai tot mai puţine sarcini
Dacă te găseşti în situaţia în care şeful tău îţi dă tot mai puţine lucruri de făcut, ar fi cazul să îţi pui câteva semne de întrebare. Îi poţi spune şefului tău că ai observat că ai din ce în ce mai puţine sarcini, dar îţi doreşti să faci în continuare parte din echipă. Mai mult, ai putea ţine şi o listă cu toate sarcinile tale îndeplinite cu succes, pentru a le avea la îndemână ori de câte ori este cazul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!