Lună Nouă în zodia Taur, aprilie 2020: surprize și răsturnări de situație. Înainte, dar încotro?

De Mădălina Manole pe
Pe data de 23 aprilie 2020 se va forma fenomenul de Lună Nouă în zodia Taur, un aspect astrologic care vorbește despre noi începuturi, dar și despre surprize absolut neașteptate. Efectul va fi resimțit pe o perioadă de aproximativ o lună de zile, până la următoarea Lună Nouă, însă intens se va face simțit în următoarele două săptămâni.

Luna Nouă este momentul în care Soarele și Luna își unesc energiile, iar fenomenul este aducător de noi orizonturi, de noi direcții în viață și, implicit, de noi începuturi. Taurul este semnul stabilității, al fidelității, al statorniciei, dar este și un semn cu conotații financiare, care iubește confortul și apreciază frumusețea, fiind guvernat de Venus, planeta iubirii și a banilor. Dacă vorbim la modul general, aceste noi începuturi țin de restabilirea sistemului de valori la care ne-am raportat până acum, iar acesta restabilire va fi în acord cu aceste calități ale Taurului pe care le-am expus. Cele mai impactante semne zodiacale vor fi cele fixe: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, dar fiecare zodie va fi amprentată în acel sector de viață în care se regăsește zodia Taur pe harta sa natală, de aceea vă sfătuiesc să citiți și previziunile pentru ascendent.

Citește și –  Coronavirus, o abordare astrologică. Când se va sfârși criza și ce impact va avea asupra omenirii

Luna Nouă în Taur – influență colectivă

Astrograma momentului de Lună Nouă în Taur, prin faptul că toate planetele sunt așezate în zona de Est, vorbește despre o mare dorință de independență și siguranță, dar și despre o mare încredere pe care ar trebui să o avem acum în noi înșine, în propriile noastre puteri și resurse.

Ascendentul momentului de Lună Nouă în Taur este Berbecul, aspect care, în plus, vorbește despre dorința de a acționa, de a iniția ceva bazându-ne pe puterile noastre, dar trebuie să avem grijă la impulsivitate și la răvrătire, aspecte care nu ne sunt aliați în aceste momente tensionate cu care ne confruntăm la nivel social. Prin urmare, este o perioadă în care suntem din plin susținuți să demarăm noi acțiuni sau să ne facem noi planuri de viitor, dar bazându-ne pe noi înșine și doar atât. În plus, Marte, guvernatorul Berbecului, face aspecte pozitive cu Venus, guvernatoarea Taurului, iar comunicarea, în special în mediul online, este una din cheile acestui moment de Lună Nouă. Folosindu-ne de acest aspect, putem deschide niște uși.

Luna Nouă din Taur se petrece în conjuncție cu Uranus, planeta răsturnărilor bruște de situație, prin urmare, ceea ce trăim în această perioadă poate veni cu mari și neașteptate surprize pentru fiecare dintre noi, însă nu putem anticipa dacă acestea sunt pozitive sau negative pentru că Uranus este planeta imprevizibilului. Uranus se află pe gradul 6 Taur, ceea ce, în simbolurile Sabiene, arată o punte întinsă peste o prăpastie. Ei bine, cam asta vom trăi și noi acum, cam așa vom percepe și noi acest moment și probabil nu ne va fi ușor să pornim pe acea punte. Și mai adaug ceva: Luna Nouă din Taur se petrece pe gradul 3, iar simbolul acestui grad ne spune că mergând înainte vom triumfa. Vom urca niște scări pentru a ne bucura de câmpia de flori pe care o vom descoperi și ceea ce plantăm acum va da roade, însă doar cu credință puternică că vom reuși, credință în noi și în Dumnezeu.

Ceea ce mai putem afirma este că schimbările pe care le vom trăi acum, indiferent cât de catastrofale ni se pot părea pe moment, vor fi spre binele nostru, mai corect spus, spre îndeplinirea Sensului Vieții și asta pentru că această Lună Nouă din Taur face aspecte foarte frumoase cu Axa Nodurilor Lunare (Nodul Sud din Capricorn (trecut) și Nodul Nord din Rac (viitor).

Cu alte cuvinte, ne putem folosi de bagajul (de cunoștințe, idei, lecții, situații, evenimente, etc…) cu care am fost înzestrați, ceea ce avem deja, ceea ce am trăit până acum, pentru a merge mai departe către îndeplinirea de obiective noi. Dat fiind faptul că este vorba de Capricorn-Rac, aș zice că este momentul să ne asumăm responsabilități, să fim perseverenți și ambițioși, dar și înțelepți și să căutăm să ne descoperim pe noi înșine, interiorul nostru, ceea ce suntem cu adevărat în profunzime. Suntem pe ultima sută de metri în care ne mai putem întoarce „acasă” (Nodul Nord în Rac), acasă în noi înșine. Odată cu această Lună Nouă avem șansa de a deschide ușa sufletului nostru și de a sta de vorbă cu noi… despre ultimii 18 ani din viață și viitorii 18 ani. Haideți să ne armonizăm cu copilul interior!

Citește și –  Horoscop dragoste, aprilie 2020: Venus în zodia Gemeni: iubire la superlativ sau superficialitate absolută?

Luna Nouă în Taur se petrece în aspecte tensionate cu Saturn, planeta lecțiilor de viață, din Vărsător. Ei bine, acest aspect ar putea veni cu niște obstacole și limitări legate de aceste noi începuturi pe care ni le propunem, însă dat fiind că Marele Învățător este în domiciliul său secundar, în Vărsător, aș zice că vine să ne testeze rezistența la schimbare. Ne cere să ne maturizăm și să devenim responsabili cu zona financiară, cu modul în care ne raportăm la iubire și la frumusețe. Cere statornicie în dragoste și taxează infidelitatea, taxează egoismul, avariția și materialismul. Ne cere să ne folosim de resursele noastre, să ne dăm valoare și să dăm și celorlalți valoare.

Cum ar fi să facem bani exploatându-ne propriile talente și calități? Cum ar fi să începem să ne detașăm de material și să înțelegem care sunt adevăratele valori care ar trebui să ne ghideze de acum înainte? Cum ar fi să iubim frumusețea simplă și naturală? Cum ar fi să apreciem lucrurile simple? Ei bine, cam asta cere Saturn de la această Lună Nouă în Taur și, implicit, de la noi. În plus, ne cere să ne rupem de atașamente, atât materiale, cât și sentimentale și cu cât o vom face mai greu, cu atât mai anevoios ne va fi drumul. Posibil să accentueze stările depresive și anxioase, dar mai ales sentimentul de izolare pe care, ca o ironie, îl trăim și la modul propriu, impus fiind de contextul pandemiei de coronavirus.

Pe de altă parte, astrograma momentului aduce o conjucție remarcabilă în prim plan, o conjuncție rară care trebuie exploatată. Este vorba de întâlnirea lui Chiron (Înțeleptul și Vindecătorul) cu Luna Neagră (Karma) și cu Pasul Norocului (Șansa, Norocul), toate aflate în Berbec, zodia de ascendent a momentului de Lună Nouă în Taur. Ei bine, iată că de undeva de Sus, ca o Voință a Divinității, ni se oferă un dar vindecător, un fel de cadou care ne va ajuta să avansăm, să mergem mai departe, să avem mai multă încredere în noi înșine și în forțele proprii.

Luna Nouă în zodia Taur. Cum influențează zodiile

Mai jos voi expune domeniul de viață unde se petrec surprizele neașteptate ale acestei lunații din Taur, care vor determina noi începuturi și unde se vor aplica cele descrise mai sus. Țineți cont că indiferent de furtuna pe care este posibil să o trăim acum, după aceea va ieși Soarele. Vă sfătuiesc să citiți atât zodia, cât și ascendentul, dacă-l cunoașteți!

Berbec

Este amprentat sectorul financiar, dar totodată, nativilor li se cere să-și redescopere talentele proprii și să îndrăznească să facă bani din asta. Este o perioadă de vindecare fizică, psihică și emoțională.

Taur

Cei născuți în zodia Taur sunt cei mai mult amprentați de acestă Lună Nouă și le va aduce ocazia să facă schimbări radicale în plan personal, dar și profesional. Se pot afirma prin comunicare în mediul online.

Gemeni

Luna Nouă din Taur le aduce ocazia desprinderii de trecut, iar acest aspect poate însemna vindecarea unor frici, temeri, dizolvarea unor amintiri și tipare mentale care îi izolează de un plan, un scop.

Rac

Sectorul prietenilor, al planurilor de viitor și al proiectelor este amprentat de această Lună Nouă din Taur, iar nativii, posibil să fie forțați de context să prindă niște oportunități pe care poate le-au refuzat până acum și care nu este exclus să aibă legătură cu zona profesională.

Leu

Cariera și aspirațiile profesionale intră în vizorul acestei lunații din Taur și este foarte probabil ca pentru mulți nativi să se deschidă niște oportunități care vizează studiile, diplomele, străinătatea. Leii pot atinge un nivel de înțelepciune deosebit în această perioadă, pot primi răspunsuri legate de spiritualitate.

Fecioară

Sistemul de valori poate fi zdruncinat, însă nativii pot avea ocazia unei reconturări a principiilor și filozofiilor de viață, pot afla răspunsuri studiind, pot să-și folosească diplomele obținute sau să obțină noi diplome astfel încât să-și îmbunătățească situația financiară. Posibil ajutor financiar, moștenire.

Balanță

Sectorul financiar, al banilor deținuți împreună cu alții, dar și al sexualității și intimității este amprentat de acestă Lună Nouă din Taur. Este o perioadă de transformări interioare și poate aduce pierderi. Pe de altă parte, pentru mulți nativi va fi vorba de o maturizare în relații, în modul în care se raportează la ideea de cuplu, de iubire, și poate aduce noroc în dragoste.

Scorpion

Luna Nouă din Taur amprentează sectorul relațiilor, al căsniciei și al parteneriatelor profesionale, al asocierilor. Surprize în cuplu, dar și șansa unor colaborări profesionale nesperate.

Săgetător

Sectorul muncii și al sănătății va avea parte de formarea aspectului de Lună Nouă, prin urmare aici pot să apară și multe surprize neașteptate. Poate fi vorba de o reorganizare a stilului de viață și o reorganizare a sectorului muncii, cu tot ce implică acesta. Nativii pot avea parte de noroc în dragoste și fertilitate (cei care-și doresc să devină părinți sunt susținuți).

Capricorn

Luna Nouă va amprenta sectorul iubirii, al creativității și al relațiilor cu copiii. Pofta de viață, de distracție poate crește, dar și nevoia de a se îndrăgosti. Atenție la contextul general descris! Cei care vor să-și cumpere o casă pot avea noroc acum.

Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător își pot reorganiza viața de familie, locuința, dar și ideea în sine de cămin. Nativii sunt foarte bine susținuți în comunicare și este posibil să le apară o oportunitate în acest sens.

Pești

Este de preferat ca cel puțin în aceste zile să se evite deplasările sau să se facă cu mare prudență. Luna Nouă va amprenta sectorul comunicării și îi poate face pe nativi mai incisivi decât de obicei, dar le și poate aduce idei revoluționare și neașteptate care să le aducă pe viitor ocazia să-și îmbunătățească veniturile.

Citește și Saturn intră în Vărsător pentru 3 ani. Ne predă lecția responsabilității sociale și a umanitarismului

Text de astrolog Mădălina Manole

Sursă foto: Pixabay

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro