Nicolae Botgros, operat de urgență la Munchen: „S-a agravat pe fond de stres!” Ce problemă a avut dirijorul

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 31 ianuarie 2022, 17:33

Nicolae Botgros (69 de ani) a fost operat de urgență în Germania. Celebrul dirijor a solicitat ajutorul medicilor pentru că era la un pas să-și piardă vederea.

Nicolae Botgros sufera de cataractă, iar acum a avut nevoie de o operație pentru că starea sa se agravase și avea dificultăți din ce în ce mai mari în a vedea. Îndrăgitul artist spune că problemele s-au amplificat pe fond de stres.

M-am trezit cu niște gânduri care mă apasă din punct de vedere moral, omenesc. Dar… împreună cu copiii meu, Cornel, Cristi, Nicoleta și toți cei care sunt lângă sufletul meu, îmi dau putere pentru că sunt lângă mine în momentele grele și cele frumoase.

Nu e un secret, chiar acum m-am întors de la Munchen, m-am operat de cataractă, era avansată pe fond de stres. Acum sunt foarte bine, văd lumea altfel – a declarat Nicolae Botgros, după operația la ochi, pentru Starpopular.ro.

La începutul lunii ianuarie, artistul anunța că a făcut COVID-19 pentru a doua oară. Prima oară, Botgros s-a infectat cu SARS-CoV-2 în luna noiembrie a anului 2020. Atunci artistul nu era vaccinat și a făcut forma gravă a bolii, trecând și prin secția de Terapie Intensivă până la recuperare.

Citeşte și: Elena Băsescu, pe drumurile înzăpezite de munte cu cizme Chanel de 2000 de euro

Citeşte şi: Dani Oțil își vinde celebra garsonieră în care a locuit cu Mihaela Rădulescu: „Încă mai are pereții încărcați”

Citeşte şi: Antonia, de nerecunoscut după ce și-a făcut breton: „Am crezut că ești Inna!”

Citeşte şi: Loredana Chivu, despre sinuciderea tatălui ei: „Nu avea dreptul să facă așa ceva!”

Am urlat ca un câine săptămânile astea! Știi cum e să urli ca un câine? În singurătate și izolare totală? Nu mi-am văzut familia, copiii, de o lună… mi-era tare dor de oameni. De oameni îmbrăcați altfel decât medicii. Dar am înțeles că Dumnezeu mă iubește! Aveți grijă de voi!… – povestea Nicolae Botgros la vremea respectivă.

Anul acesta, Botgros a făcut o formă mult mai ușoară a bolii pentru că s-a imunizat anti-COVID-19 prin vaccinare.

Am COVID pentru a doua oară, dar este o formă ușoară, seamănă mult cu o răceală! Prima oară când am avut a fost o formă extraordinar de gravă. Vaccinul m-a protejat foarte mult!

A dat iar năpasta peste mine, am iar COVID și nu sunt așa în formă cum trebuie! Am avut niște probleme și cred că am luat din același spital unde am fost internat prima dată cu COVID. Văd că acum e mai ușor, nu am trecut prin febră și prin problemele cu saturația, dar încă stau acasă în carantină – a explicat Nicolae Botgros, la Prima TV, la începutul acestui an.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!