Lidia Buble a fost condamnată, joi, la un an de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, după ce a dat 900 de lei unor agenți de poliție, pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.
Instanța a decis ca Lidia Buble să se afle sub supraveghere timp de doi ani și va trebui să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti.
Lidia Buble, condamnată la un an de închisoare cu suspendare
Decizia Tribunalului București nu este definitivă, astfel că Lidia Buble o poate constesta.
”În baza de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. „a” şi „b” C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.pr.pen. condamnă inculpata BUBLE LIDIA, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită. În baza art. 91 c.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti, conform news.ro.
Ce trebuie să facă pe perioada termenului de supraveghere
Lidia Buble va fi nevoită, pe perioada celor doi ani de supraveghere, să respecte următoarele măsuri:
să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
să comunice schimbarea locului de muncă;
să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.
De asemenea, timp de 90 de zile, Lidia Buble va trebui să presteze muncă în folosul comunității la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti.
Lidia Buble a fost trimisă în judecată, anul trecut, de către procurorii DIICOT, fiind acuzată că ar fi dat suma de 900 de lei unor agenți de poliție pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest. De asemenea, ea nu avea la ea o declarație pe proprie răspundere necesară la deplasarea pe timpul nopţii.
Potrivit DIICOT, la data de 15.02.2021, doi polițiști din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti au pretins şi primit mită, suma de 900 lei, de la Lidia Buble. Artista fusese oprită în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.
”Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită, a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul panedmiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
„De asemenea, prin actul de sesizare, s-a reţinut faţă de un alt inculpat, cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptul că, la data de 15.02.2021, în intervalul orar 02:55:30 – 03:01:35, în timpul unei convorbiri telefonice purtată cu inculpata cercetată pentru săvâşirea infracţiunii de dare de mită, a instigat-o pe aceasta să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, cuprinse între 300 lei şi 200 euro către lucrătorii de poliţie”, au mai transmis atunci procurorii DIICOT.