Detalii despre moartea lui Răzvan Ciobanu. Ce s-a întâmplat cu designerul

De Unica.ro pe
Cunoscutul creator de modă, Răzvan Ciobanu, și-a pierdut viața într-un teribil accident de mașină, în dimineața zilei de 29 aprilie, a doua zi de Paști. Tot mai multe detalii despre moartea acestuia ies la iveală. 

Sărbătorile pascale s-au sfârșit tragic pentru Răzvan Ciobanu și familia acestuia. Designerul a murit la doar 43 de ani, în urma unui grav accident de mașină, la intrarea în localitatea Săcele, în apropiere de Năvodari. Acesta participase la un festival de muzică în Mamaia și se întorcea acasă când, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, conform Libertatea.ro.

Iată, așadar două greșeli majore pe care le-a făcut Răzvan Ciobanu – 1. s-a urcat la volan foarte obosit, după o noapte petrecută în club și 2. a circulat cu viteză. A existat și o a treia greșeală mare, aceea că designer-ul nu și-a pus centura de siguranță.

„Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ, s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor, la baza unui arbust” se arată într-un comunicat al Poliției Române, după primele investigații.

Cum s-a produs accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu

Experții nu au reușit să stabilească viteza cu care rula mașina pe șosea pentru că bordul electronic al vehicului a fost distrus în urma impactului. Șoferul nu purta centura de siguranță, motiv pentru care a fost aruncat în afara automobilului, lângă un arbore, acolo unde a fost găsit de un localnic în jurul orei 7 dimineața.

„Criminaliștii presupun că victima a fost aruncată afară din mașină ori prin plafon, ori prin geamul din dreptul locului din dreapta, în momentele în care mașina s-a răsturnat la impactul cu o denivelare de pământ de pe câmpul pe care a rulat necontrolat”, au spus surse judiciare pentru sursa citată.

În mașina de teren pe care Răzvan Ciobanu o împrumutase de la niște prieteni nu se aflau și alți pasageri, conform investigației efectuate la fața locului de către specialiști. Autoturismul va fi supus și unei expertize tehnice auto, pentru a se stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.

„Urmele și mijloacele de probă găsite la fața locului, atât în interiorul, cât și în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, șoferul se afla singur în autoturism. Date suplimentare privind dinamica accidentului și condițiile în care a survenit decesul vor fi stabilite ulterior, în urma efectuării necropsiei și a unei expertize tehnice auto” au mai spus polițiștii.

masina in care a murit razvan ciobanu

Deși inițial se punea în discuție și o posibiliă sinucidere, ofițerii criminaliști au exlus această variantă: „Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configurația drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri, vehiculată pe rețele de socializare ori canale de informare media, nu poate fi luată în calcul la acest moment”.

Familia lui Răzvan Ciobanu îi va ridica azi trupul neînsuflețit

Necropsia ce urmează să fie efectuată de medicii legiști de la Morga Cimitirului Central din Constanța în cursul acestei zile va scoate la lumină adevărul despre cauza morții lui Răzvan Ciobanu. Din primele investigații, se pare că acesta a suferit o puternică hemoragie craniană. Familia artistului este deja acolo și așteaptă să ridice trupul neînsuflețit al designerului.

familia lui razvan ciobanu spre morga

„Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au transmis polițiștii constănțeni.

Așa cum a precizat și avocata lui Răzvan Ciobanu, trupul neînsuflețit al creatorului de modă va fi depus la capela cimitirului Progresul, acolo unde poate veni toată lumea care l-a îndrăgit și vrea să ai aducă un ultim omagiu. Acesta urmează să fie înmormântat în maxim trei zile.

„Răzvan a fost, este familia mea. Sunt niște clipe cumplite. Sunt în stare de șoc. În cursul zilei de mâine va fi adus la București. Trupul lui Răzvan Ciobanu va fi depus într-o capelă în București. A hotărât să vină la mare în ultimul moment, nu am știut că vine la mare. Nu știu ce s-a întâmplat, de ce l-a tras ața într-un loc unde nu trebuia să fie. A luat o hotărâre intempestivă, așa cum le lua de obicei și și-a găsit sfârșitul. Mâine vom comunica locul unde va fi depus trupul lui pentru ca cei care vor să-i aducă un ultim omagiu. Slujba de înmormântare va fi în maxim trei zile”, a declarat avocata designerului.

cruce razvan ciobanu

Sursă foto: Libertatea.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro