Daniela și Valentin de la „Casa iubirii”, sezonul 5, se află în mijlocul unui impas în cuplu. Oboseala și neînțelegerile îi duc tot mai departe unul de celălalt, în ciuda dorinței de a rămâne împreună.
Cuprins
Cuprins
Daniela și Valentin de la „Casa iubirii”, sezonul 5, la un pas de despărțire
Daniela și Valentin de la „Casa iubirii”, sezonul 5, se confruntă cu tensiuni tot mai mari, iar diferențele dintre ei par să devină insurmontabile, relatează Kanal D Romania.
Valentin, cunoscut pentru natura sa rezervată, a declarat răspicat: „Îmi rezolv problemele singur, de multe ori, dacă nu o implică pe ea. Ăsta e felul meu de a fi, nu înțeleg de ce sunt blamat pentru faptul că așa e felul meu de a fi”. Acest mod de a aborda dificultățile personale a provocat discuții aprinse în cuplu, Daniela simțindu-se neglijată emoțional. „Nu-i niciun ultimatum, să nu te sperii, nu-i absolut nimic. Doar ți-am spus că eu am obosit și vreau să fii tu mai mult lângă mine în perioada asta”, i-a explicat ea cu sinceritate.
Emanuel a intervenit să aplaneze conflictul, dar a făcut mai rău
Cu toate acestea, Valentin nu se simte pe deplin înțeles. „Tu te-ai supărat pentru că eu am decis să-mi rezolv problemele singur”, i-a spus el Danielei. Deși tânăra încearcă să-l liniștească și să-i ofere spațiul necesar, ea nu își poate ascunde dezamăgirea. „Nu te blamează nimeni, mai ales eu! Nu mai folosi cuvântul acesta!”, a adăugat Daniela, cu ochii în lacrimi.
Discuția lor a atras atenția colegilor de emisiune, iar Emanuel a intervenit pentru a aplana conflictul: „Pentru el e destul de greu să știe că se deschide, îți spune ceva și tu ajungi să suferi”. Deși intenția a fost bună, cuvintele lui nu au reușit să elimine tensiunea, iar Daniela a ales să se retragă, profund afectată.
Foto: Captură YouTube
Ultima modificare august 14, 2026 12:16 pm