EXCLUSIV Cornel Ilie celebrează un an VUNKtastic: “Lumea apreciază mai mult încercarea de a rămâne autentic”

De Bianca Prangate pe

Anul acesta, Cornel Ilie a împlinit 43 de ani de viață și 25 de ani de când a luat ființă trupa în care este solist, VUNK.

Pentru a sărbători cum se cuvine, pe 16 octombrie, la Sala Polivalentă din București, în cadrul concertului aniversar al trupei, Cornel va lansa, alături de colegii săi din VUNK, cel mai nou album muzical, “Domnul Portocaliu și Mașina Timpului”. Mai mult, a scris propria carte, “Deja Vu”. Am stat de vorbă cu el despre cum este să faci parte din una din cele mai longevive trupe din România, despre cum este să scrii o carte în timp record, despre așteptări și lipsa lor, despre trecut și prezent.

Ce emoții te încearcă acum, în pragul concertului VUNK aniversar de 25 de ani?

E o limită între emoții în care mă simt copil sau mă simt mult prea mare. Știu foarte exact momentul în care am început să cântăm, știu fiecare moment în care am crescut și nu îmi dau seama dacă suntem destul de maturi pentru cifra asta. Nu știu dacă suntem suficient de maturi încât să strigăm în gura mare că avem 25 de ani de poveste. E un lucru foarte bun că nu ne-am maturizat încă atât de tare, încât să ne jucăm în continuare, să experimentăm, să fim curioși, să ne bucurăm, să fim timizi. Noi am păstrat un firesc al nostru, pe care îl regăsesc de fiecare dată și pe care știu că îl aveam și la început.

Sunt momente în care nu realizăm și mă minunez și eu că – dom’le chiar facem chestia asta și trăim din ce ne place și suntem niște norocoși că facem chestia asta. De fiecare dată când mă trezesc puțin și îmi dau seama de lucrul ăsta, devin și mai conștient și realizez că trebuie să muncim în continuare pentru a întreține visul ăsta și pentru a păstra privilegiul ăsta. Nu mulți apucă să trăiască din ce le place și atunci când ajung mari să ajungă ceea ce își doreau când erau copii.

Tu ți-ai dorit să fii cântăreț de când erai mic?

Da, asta mi-am dorit, pentru că nici nu cred că erau alte variante. Mi-a plăcut de foarte mic și nu mi-am închipuit niciodată că aș putea face altceva. Nu aveam nicio altă idee sau niciun alt ideal, cum au copiii când sunt mici – că vor să se facă pictori, pompieri, polițiști, fotbaliști și așa mai departe. Cred că acum mi-aș dori mai mult să experimentez măcar o zi din fiecare meserie. Mi-ar plăcea foarte tare profesor, vânzător – să lucrez cu oamenii și să îi conving să ia chestii. Mi-ar plăcea mai mult decât o zi să fiu jucător de tenis. Aș încerca absolut orice, dacă aș ști că după o zi mă pot întoarce la viața mea reală. 

Cum erai în urmă cu 25 de ani, când VUNK abia se născuse?

Cred că puțin mai inconștient, dar la fel de entuziast. Ce era foarte important atunci este că nu aveam nimic de pierdut, aveam numai de câștigat. În 1994 nu exista nicio miză. Nu era vreun loc la care să aspiri. Nu existau radiourile care să fie atât de puternice și comerciale și cu un sistem puternic de promovare. Nu existau case de discuri serioase. Nu era nicio televiziune muzicală. Nu aveai nicio speranță că “bă, mă apuc de chestia asta și următorul pas este să ajung acolo”.

Dar oricât ai vrea să fii de entuziast și de rebel, este acolo un gând în spate, care face rău – ce o să creadă lumea, dacă pierd ce am? Încercăm să dăm în cap cât mai mult acestui gând și câteodată iese, câteodată nu. În rest, pofta de a cânta, emoția de a urca pe scenă rămân aceleași. Astea rămân la fiecare artist. În general, artiștii și cei nativi, care se urcă pe scenă să transmită o emoție, sunt niște oameni foarte timizi, care nu au încredere foarte multă.

Tu te consideri timid?

Eram foarte timid. Eu nu am vorbit cu niciun coleg de clasă până în clasa a opta. Mi-era rușine să vorbesc cu ei, foarte greu salutam lumea în bloc – altfel urlam și strigam și jucam cu copiii în spatele blocului ca nebunul. Dar să interacționez cu alți oameni mi-era foarte greu. La un moment dat, am făcut un declic, nu știu de ce, dar mi-am dat seama că nu e ok. Când am intrat în clasa a noua, la liceu, m-a schimbat brusc.

O doză de timiditate acolo există, dar în timp am învățat să o educ sau să o convertesc sau să o transform într-un farmec. Dar nu vreau să renunț la chestia asta și nici nu am încercat să mă vindec de ea, pentru că e parte din mine. Eu mă simt bine fiind așa. Cred că este și un fel de scut, pentru că sunt foarte mulți oameni care la prima vedere mă consideră arogant, tocmai pentru că nu vorbesc și nu reacționez și nu mă exteriorizez foarte tare. Pe undeva îmi convine chestia asta, pentru că așa, fără să vreau, cern oamenii care vor cu adevărat să mă cunoască și cei care vor doar să se bage în seamă.

cornel ilie vunk aniversare

Care erau așteptările trupei atunci când ați pornit la drum? Ați visat vreodată să aveți atâta succes și să prindeți această aniversare?

Nu, pentru că nu aveam niciun motiv să credem că se va întâmpla ceva cu ceea ce facem noi. Singura noastră miză este că voiam să trăim ce au trăit Beatles – nebunia lor, creativitatea aia, fenomenul ăla. Ăsta era singurul nostru scop. Voiam să facem o trupă tocmai din admirație pentru această trupă. E un soi de exhibiționism emoțional – să te pui acolo și să vezi oamenii din fața ta ce fac – reacționează, intră în lumea ta sau nu? E un mic drog, pentru că devii dependent de emoția asta. 

Cele mai importante secunde sunt atunci când urci treptele alea. E ca și cum te urci pe un eșafod și vezi dacă ești condamnat la moarte. Te duci într-un loc, te așezi în fața cuiva și nu știi cine e acolo. E mereu o surpriză. Nu știi în față ce ai – niște oameni care te vor judeca, niște oameni care te vor condamna, niște oameni care te vor ridica pe brațe. De cele mai multe ori, e o chestie care depinde de tine. Dar depinde și de ei, pentru că e vice-versa.

Crezi că era mai simplu să te lansezi atunci decât este acum?

Da, era mult mai simplu atunci. Deși erau mai puține căi de comunicare, mai puține surse de inspirație, era mult mai simplu și era mult mai adevărat decât este acum. Acum este foarte puțin adevăr. Pe atunci ceea ce mi se părea mie că este foarte bine era că dacă voiam să învăț să cânt la un instrument, trebuia să muncesc pentru asta foarte mult – să stau cu chitara aia o noapte întreagă. Acum, orice ai vrea să înveți un tutorial și înveți în cinci minute. E ok, câștigi timp, dar pierzi niște etape, pierzi niște momente în care tu sapi în tine, te cunoști mai bine, te disciplinezi, îți testezi răbdarea, ambiția, tenacitatea. Oamenii nu mai sunt dispuși să creeze și să experimenteze și să caute în ei.

Sunteți o trupă longevivă și care știe cum să rămână relevantă într-un peisaj muzical mereu schimbător. Care este secretul vostru?

Din punctul meu de vedere, am avut momente în care am făcut multe greșeli și am greșit mult și nu am făcut ceea ce trebuie, cum au fost momente când am simțit că am fi meritat mai mult și nu s-a întâmplat. Dacă ești sincer în ceea ce faci, chiar și când faci o greșeală, asta se traduce la un moment dat în relevanță, că lumea simte că nu e nimic fals acolo. Câteodată lumea apreciază mai mult încercarea de a rămâne autentic decât o chestie perfectă, dar care nu îți aparține, care nu e a ta. Mai bine ești mai natural și mai adevărat în haine de casă decât într-un costum foarte scump, care te strânge și nu ți-e bun.

Care sunt lucrurile pe care le-ai realizat de atunci și până acum de care ești cel mai mândru?

Nu știu, e un sentiment ca o pălărie, pentru că și faptul că de la an la an am încercat să fim mai buni ca muzicieni. Pe parcurs, tinzi să te complici și să încerci să demonstrezi că știi mai mult, că poți mai mult. Cred că cel mai greu este să rămâi simplu. Simplitatea se câștigă după foarte mult timp. Sunt unele piese în care am reușit să facem asta. Sunt unele spectacole prin care am încercat să spunem o poveste simplă, dar foarte puternică. Cred că și acum, la Polivalentă o să ne iasă același lucru, pentru că ne-am întors la ideea asta de poveste simplă, fără să încercăm să o spunem prin multe efecte, prin multă tehnologie. De asta sunt cel mai mândru – și că am reușit să influențăm niște oameni să aibă o viață mai bună.

Ce piese va cuprinde albumul nou?

Albumul are poate cel mai bun titlu din ăștia 25 de ani ai noștri. Se numește “Domnul Portocaliu și Mașina Timpului”. Are foarte mare legătură cu aniversarea asta. Are foarte mare legătură și cu povestea spectacol de la Polivalentă. Domnul Portocaliu este un personaj cu totul altfel față decât își poate închipui oricine altcineva. Mașina timpului nu este o mașină oarecare, iar asta se poate vedea și din album, dar mai ales dacă vii la spectacol.

Albumul are cele mai multe piese scrise de noi până acum pe vreun album. Sunt vreo cincisprezece. Sunt și două remake-uri la două piese foarte cunoscute de-ale noastre de la începuturi, recântate acum, reînregistrate și regândite cumva. Sunt vreo patru sau cinci duete, cred. Este un album extrem de sincer, relaxat, asumat, liber. Este un album plin de viață, pentru că are mult adevăr.

cornel ilie vunk aniversare

Am înțeles că urmează să îți lansezi și o carte.  Ne poți spune mai multe despre ea?

Acum două luni nici nu exista ideea. Prima oară am fi vrut să scoatem un album biografic, cu foarte multe poze de când eram mici, cu afișe vechi, cu tot felul de lucruri vizuale. Vorbind cu cei de la editură, ei au spus că mai bine scriu o carte și spun toată povestea, că e mai interesant decât toată povestea cu pozele. Mie mi-a plăcut provocarea pentru că părea că nu o să fie timp. Dacă era simplu, nu mă băgam. Dar tocmai pentru că era foarte complicat și pentru că nu am făcut niciodată chestia asta și pentru că timpul era foarte scurt și pentru că în paralel trebuia să terminăm albumul de înregistrat.

Din nevoia de a povesti și de a spune niște lucruri, cinci capitole le-am scris în două zile foarte repede, foarte repede, foarte repede – și nu sunt scurte, chiar încerc să mă restrâng foarte mult, să nu fie prea stufoasă cartea. Încerc să extrag exact momentele relevante pentru povestea noastră. Mi-aș dori ca această carte să nu fie doar un exercițiu de memorie și de ego. Sper ca undeva acolo să ajungă cartea asta și la niște copii și tineri pasionați de orice formă de artă și nu neapărat artă – poate cineva vrea să se facă doctor. Nu este doar o cronologie a unor fapte, ci și o terapie.

Care este mesajul pe care îl transmiți fanilor?

În primul rând să citească foarte mult printre rânduri tot ceea ce facem și ceea ce cântăm. În fiecare cântec, toate versurile au un dublu înțeles cel puțin. Pentru unii știu sigur că asta este și ce îi ține aproape de noi – faptul că le ținem mintea trează, căci cântecele sunt uneori niște mici ghicitori. Și să aibă încredere că vom rămâne la fel de sinceri – acum, cât o să ne și iasă, încă 25 de ani și e ok.

Foto – PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis