Margherita de la Clejani a primit sentința în dosarul cu privire la consumul de substanțe interzise la volan.
În luna mai 2020, Margherita de la Clejani a provocat un accident rutier în București. Cântăreața a pierdut controlul volanului și a intrat într-o mașină parcată regulamentar. Aceasta nu consume băuturi alcoolice, însă testul cu aparatul DrugTest ar fi ieșit pozitiv. Se pare că și analizele de la INML au arătat că aceasta consumase substanțe interzise.
În urmă cu câteva zile, magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au dat sentința în dosarul deschis pe numele tinerei. Autoritățile i-au suspendat permisul de conducere pe o perioadă de un an și i-au dat o amendă de 16.000 de lei, potrivit cancan.ro.
Condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă, cu suma de 80 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (fapta din 23.05.2020).
În plus, instanța a dispus „plata sumei de 2.675,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.375,65 lei aferentă urmăririi penale, suma de 100 lei aferentă fazei de cameră preliminare și suma de 200 lei aferentă fazei de judecată.”
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile.