Andi Vasluianu: „Lucrez numai cu oameni cu care mă simt bine“

De Adina Rosetti, pe
Pe 7 octombrie va intra în cinematografe „Două lozuri”, noul film al regizorului Paul Negoescu, o comedie din a cărei distribuție fac parte Alexandru Papadopol, Dragoș Bucur, Andi Vasluianu și Dorian Boguță. Am stat de vorbă cu Andi Vasluianu despre rolul său din acest film.

Ce personaj interpretezi în film?
E un vecin, o mică brută care nu are nicio greaţă în a-şi arăta brutalitatea şi îngustimea.

Cel mai comic moment de la filmări a fost…
Când am început filmarea secvenţei, Papadopol şi Bucur nu se puteau abţine, râdeau când începeam să devin agresiv cu copilul. Am trecut mai greu de acel prag.

Cum ai lucrat cu regizorul Paul Negoescu?
Foarte bine, din păcate a fost prea scurtă colaborarea.

Caracterizează-ţi, pe scurt, ceilalţi trei colegi de platou.
Sunt nişte începători, toţi! Le place atât de mult meseria asta, încât se miră şi azi după atâta timp de când o fac!

Trei motive pentru care cititoarele Unica ar trebui să meargă la cinema la acest film
Papadopol, Boguţă şi Bucur!

Care e cea mai mare provocare atunci când joci într-un film independent
?
Nu cred că e vreo diferenţă, atunci când nu te gândeşti la partea financiară. Dacă vrei să câştigi doar bani, atunci ai o continuă provocare. (râde)

Care este prima ta amintire legată de o maşină?
E legată de mirosul din Dacia 1300, avea un miros specific. M-am urcat de curând într-o Dacie 1300 la o filmare şi avea fix acelaşi miros de acum 35 de ani, parcă nu intrase aerul în ea!

Ai trăit vreodată în realitate un moment „a la Caragiale”?
Am cumpărat un loz când eram mic şi l-am aruncat la gunoi după ce am văzut că e
Necâștigător. Tatăl meu m-a întrebat dacă am văzut bine, iar eu am început să mă îndoiesc de ceea ce citisem. Filmele din cap au fost interminabile!

Care este clişeul despre filmul românesc care te enervează cel mai tare?
Nu cred că mă enervează cu adevărat ceva, cred că avem de învăţat din opiniile spectatorilor.

Regizorii români care ţi-au marcat cariera sunt…
Toţi!

În ce film celebru ţi-ar plăcea să joci alături de Dragoş, Dorian şi Alexandru?
În următorul!

Ce spun despre tine, ca actor, rolurile pe care le-ai interpretat până acum?
Că mai am de învăţat!

Ce compromis nu ai face niciodată atunci când vine vorba de meseria ta?
Înainte acceptam multe, nu ştiu dacă erau compromisuri, dar cu siguranţă era o teamă să nu pierd acel proiect şi acceptam să se poarte regizorul oricum cu mine. Acum nu mai accept asta şi îmi doresc o colaborare, nu o impunere neargumentată! Lucrez numai cu oameni cu care mă simt bine.

Completează următoarele propoziţii:
Cel mai des mă enervează… când mă enervez!
Dimineaţa îmi place să… nu mă grăbesc!
N-aş renunţa niciodată la… mine însumi!
Prima dată la o femeie observ… feminitatea!
Dacă aş avea o baghetă magică, aş… avea grijă să n-o rup!

Citește continuarea interviului în revista Unica de octombrie, din 24 septembrie la chioșcurile de presă!

Foto: Randu Chindriș

Citește și – Dorian Boguță despre rolul din „Două Lozuri”: „Dinel e un băiat chiar bun, puțin naiv, dar cu caracter”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!