Un copil de 6 ani din județul Galați a murit, după ce a căzut într-o groapă plină cu apă, aflată pe proprietatea unui vecin.
Cuprins
Cuprins
Sorin, un băiat de 6 ani din județul Galați, a murit înecat într-o groapă cu apă
Sorin se juca în spatele casei când a intrat în câmpul de lucernă înaltă aproape cât el, relatează știrile Pro TV. Din cauza lipsei de vizibilitate în față, băiatul a căzut în groapa plină cu apă din curtea vecinului.
Sorin a fost resuscitat aproximativ 45 de minute, din păcate, fără succes.
Mama băiețelului a povestit, în stare de șoc, că a simțit că ceva rău s-a întâmplat. Aceasta știa unde se afla cel mic și nu era pentru prima dată când băiețelul se juca în acel loc.
„Măi, cred că nu-i a bine cu copilul ăsta, așa am zis, că nu mai vine el la deal. Am strigat iar, Sorin, Sorin. Am văzut că nu răspunde, m-am dus după el tocmai în fundul bălții, la vale”, a spus mama copilului, Maricica Vulpe.
Speriați mama și tatăl lui Sorin au anunțat vecinii că fiul lor a dispărut și le-a cerut acestora ajutorul să-l găsească.
„Ne-am dus și l-am căutat aicea, pe câmp. Și nu am știut că e în groapa aia, că noi nici nu ne gândeam acolo…”, spus tatăl băiatului, Emil Tudorel.
Familia lui Sorin este în stare de șoc
Sorin a fost găsit de un vecin, iar un echipa de la ambulanță a ajuns la scurt timp după ce băiatul a fost scos din groapa adâncă de 2 metri. Proprietarul terenului folosea apa din groapă ca să-și ude culturile.
„Pacientul era în stop cardio-respirator, prin înec, probabil. Au început manevrele de resuscitare, care au continuat circa 45 de minute, din păcate fără succes.”, a declarat doctorul Mihai Polinschi, de la Serviciul de Ambulanță Galați.
Familia băiatului este în stare de șoc.
„Nu-i îngrădit, nu-i nimica buduiul ăla. Trebuia să-l acopere. Are lucernă la vale, aici și, să ude lucerna. El, ca copil, s-a dus…”, a spus bunica lui Sorin, Aurelia Vulpe.
„Este un șoc, este o tragedie. Familia era deja într-o situație dificilă, mai are încă doi copii. Financiar, bineînțeles, că asta le trebuie acum, o să-i ajute primăria cu siguranță”, a declarat asistenta socială Doina Palade, de la Primăria Măstăcani, județul Galați.
Sorin era la grădiniță, în grupa mare. În toamnă ar fi trebuit să înceapă școala. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Foto: Shutterstock.com
Ultima modificare mai 9, 2025 4:02 pm