Președintele Nicușor Dan a susținut miercuri, 30 iulie, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, unde a abornat mai multe subiecte de interes. În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, acesta a vorbit și despre „șpaga de supraviețuire”, așa cum a numit-o Dragoș Anastasiu în ziua în care și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier.
Cuprins
Cuprins
Nicușor Dan, despre „șpaga de supraviețuire”
În ziua în care și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier, Dragoș Anastasiu, care este acuzat că a dat timp de opt ani mită la ANAF pentru una din companiile sale, a afirmat că a fost vorba despre o „mită de supraviețuire”. Mai apoi, premierul Ilie Bolojan, a recunoscut și el că a dat mită pentru a evita șicane ale Poliției. Acum, președintele Nicușor Dan a fost întrebat dacă a fost și el pus vreodată în situația de a oferi o astfel de șpagă.
„Nu îmi amintesc”, a răspuns, râzând, șeful statului.
Răspunzând pe larg întrebărilor jurnaliștilor aflați la Palatul Cotroceni, cu privire la declarațiile lui Ilie Blojan, președintele a adus câteva lămuriri.
Făcând referire la afirmațiile premierului Bolojan cu privire la anii în care era comerciant și efectua transporturi de marfă, Nicușor Dan a precizat că acele fapte trebuie privite în contextul istoric al perioadei respective.
„Ce povesteşte domnia sa a fost acum vreo 30 de ani”, a spus președintele.
Citește și: Anca Alexandrescu se gândește să candideze la Primăria Capitalei: „Nu mai pot sta deoparte”
Citește și: Aproximativ 65.000 litri de apă, retrași de pe piață. Ce au descoperit inspectorii ANPC
Ilie Bolojan spune că nu a recunoscut darea de mită
La rândul lui, Ilie Bolojan a precizat că nu a recunoscut niciodată oficial că a dat mită, ci a descris o practică obișnuită în acea perioadă.
„Nu am spus că am dat mită. Am spus că erau niște practici de a te opri pe drum și de a-ți căuta nod în papură, și aveai posibilitatea să iei amendă sau să rezolvi altfel, în formula „prietenește”. Ani de zile în România, dacă nu recunoaștem că am avut multe sisteme care au funcționat defectuos ne mințim singuri. Fiecare a procedat cum a considerat de cuviință. Eu nu am încurajat și nu încurajez darea de mită sau plata unor atenții”, a explicat premierul.
Citește și: Campioana olimpică Laura Dahlmeier a murit la 31 de ani. Sportiva a suferit un accident, pe munte
De asemenea, Ilie Bolojan a invocat schimbările aduse ulterior în instituțiile statului, subliniind propriul rol în combaterea acestor practici, odată ajuns în funcții administrative.
„Vă rog să vă gândiți cum se intra în România înainte de intrarea în UE. Eu nu am încurajat niciodată acest sistem și vă rog să vă uitați că în toată activitatea mea am operaționalizat tocmai sistemele astea pervertite din România. Cât am fost în Guvern am reformat sistemul de permise de conducere, dacă țineți minte. Nu s-a făcut de pe o zi pe alta, a durat 6 luni, dar s-a făcut”, a mai spus șeful Guvernului.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare iulie 31, 2025 10:09 am