Salman Khan şi Iulia Vântur au părăsit ieri Sibiul, dar au luat-o în direcţii diferite. Actorul indian a plecat, imediat după micul dejun, la Sighişoara, unde a continuat filmările la lungmetrajul ”Jai Ho”, iar la câteva ore a părăsit hotelul de cinci stele şi Iulia Vântur, însă ea s-a îndreptat spre Capitală.
Escapada amoroasă a frumoasei prezentatoare TV Iulia Vântur s-a încheiat ieri, după ce a petrecut trei nopţi fabuloase alături de presupusul său iubit, actorul indian Salman Khan. Din păcate, cei doi porumbei nu au avut prea mult timp pentru ei, deoarece starul bollywoodian a stat mai mult pe platoul de filmare. Truda lui se pare că a fost pe deplin „răsplătită”, pentru că seară de seară indianul a fost văzut urcând în apartamentul lui alături de superba blondină care face furori în emisiunea „Dansez pentru tine”, de la PRO TV. Ba mai mult, în cameră, Salman Khan şi-a răsfăţat partenera cu delicatese şi cu băuturi scumpe. Indianul a cerut să fie servit cu vin franţuzesc şi a preferat şi brânzeturile de pe aceleaşi meleaguri.
A felicitat bucătarul
De fapt, întreg meniul pregătit pentru actor a scos în evidenţă gusturile fine ale acestuia. „Am preparat piept de pui umplut cu camembert şi verdeţuri, sos de smântână, piept de raţă pe ragou de linte, peşte, saramură de crap tradiţională, file de lup de mare gătit în stil franţuzesc”, ne-a spus Ion Aron, bucătarul-şef al hotelului. Încântat de bunătăţile pregătite special pentru el, indianul a ţinut neapărat să felicite bucătarul înainte să plece. Ieri dimineaţă, Iulia Vântur şi Salman Khan au părăsit municipiul Sibiu, amândoi cu maşinile, deşi surse apropiate starului indian susţin că acesta comandase un elicopter, însă actorul s-a decis în ultimul moment să plece cu autoturismul.
Citeşte continuarea pe site-ul Libertatea.ro!