Transfuzii cu lapte si sânge de oaie

De Erika Chivu pe

Astăzi se sărbătoreşte Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, ocazie pentru noi de a afla lucruri interesante despre sânge şi primele transfuzii realizate vreodată.
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prilej de a promova donarea benevolă de sânge, se sărbătoreşte pe 14 iunie pentru că la această dată, în 1868, s-a născut Karl Landsteiner, medicul austriac care a descoperit grupele de sânge A, B şi 0, primind şi un premiu Nobel pentru asta. Datorită lui s-a realizat în 1907 prima transfuzie sigură.

Până atunci, încercările eşuaseră, în mare parte.

Transfuzii cu sânge de oaie

Anumiţi istorici spun că prima încercare de transfuzie a avut loc în secolul XVII, beneficiarul fiind papa Inocent VIII. Papa fiind grav bolnav, un medic a avut ideea să-i facă o transfuzie, numai că omul a primit sângele pe gura, căci pe atunci nu se ştiau prea multe despre circulaţie şi vasele de sânge. Bineînţeles că asta a însemnat moartea şi pentru papă şi pentru cei trei băieţei care îi donaseră sângele.

Între timp, în Franta, medicul de la curtea regelui Ludovic XIV făcea experimente cu sânge de animal transfuzat la oameni. Deşi primii pacienţi au supravietuit, probabil fiindcă primiseră foarte puţin sânge de oaie, al treilea, un baron suedez, a murit după a doua transfuzie şi în urma controverselor, practica a fost interzisă.

Prima transfuzie cu adevărat reuşită a fost realizată de Richard Lower în 1665. Pacienţii nu erau oameni, ci căţei, însă amândoi s-au simţit bine după operaţiune. La câini există 12 grupe de sânge – porcii au 16, caii au 34, iar pisicile doar trei – dar prima transfuzie se poate face şi cu sânge incompatibil, începând cu a doua fiind nevoie de sânge potrivit. Desigur, la vremea respectivă nu se ştia asta, deci patrupedele au avut un noroc chior.

Mai tarziu, doctorul Lower a trecut şi la experimentele pe oameni, care nu au fost atat de norocoşi. Un bolnav mintal a primit sânge de la o oaie. Nu ştim ce îi atrăgea pe doctori către ovine, însă pe atunci se crederea că transfuziile de la animale la om sunt mai sănătoase. Ba mai mult, se credea că cei care primesc sângele împrumută din personalitatea animalului, deci persoanele foarte energice ar fi devenit mai calme primind sânge de la un animal paşnic, cum este oaia.

Transfuzii cu lapte

Prima transfuzie reuşită de la om la om s-a realizat în 1818 de un ginecolog. După naştere, pacienta a rămas cu o hemoragie care îi ameninţa viaţa, aşa că doctorul a salvat-o folosind sângele soţului ei, extras din braţ. Cum nu se descoperiseră încă grupele de sânge, se pare că cei doi au avut norocul de a fi compatibili. În anii următori, ginecologul a mai efectuat 10 transfuzii, dar numai cinci au fost cu noroc.

Văzând că schimburile de sânge sunt o loterie, oamenii au început să facă transfuzii cu… lapte, care era considerat un bun substituent al sângelui. Se folosea lapte de capră, vacă şi de om. Cu timpul, reacţiile adverse frecvente i-au convins pe medicii vremii ca laptele nu este o soluţie.

Primul pas către transfuziile mai sigure s-a făcut în 1901, când Karl Landsteiner a descoperit grupele de sange. El a observat că amestecând două picături de sânge, de la doi indivizi diferiţi uneori are loc o reacţie de aglutinare, adică globulele roşii formează nişte bobiţe. Donatorul compatibil se alegea amestecând sângele lui cu cel al bolnavului şi observând reacţia.

La acea vreme, transfuziile se făceau direct de la donator, înainte ca sângele să se coaguleze, dar în 1910 s-a descoperit că sângele poate fi păstrat mai mult timp dacă se pune la frigider şi i se adaugă un anticoagulant.

Primele centre de transfuzie

15 ani mai târziu, ruşii au înfiinţat prima instituţie menită să facă cercetări în domeniul transfuziilor. Liderul ei, Vladimir Bogdanov, voia de fapt să descopere un leac pentru bătrâneţe după ce şi-a dat seama că în urma celor 11 transfuzii primite a început să vadă mai bine.

Până la urmă, Bogdanov, care primise şi creierul lui Lenin pentru a încerca să-l readucă la viaţă pe fostul lider sovietic, a murit după ce a primit sângele unui bărbat bolnav de malarie şi tuberculoză.

După moartea lui, ruşii au pus la punct un sistem mai modern, care includea bănci de sânge şi donatori, sistem pe care americanii l-au preluat şi l-au îmbunătăţit.

La începutul anilor ’40 s-a făcut o nouă descoperire importantă, în care a fost implicat şi Karl Landsteiner, cel care a descoperit grupele de sânge. De data aceasta el, împreuna cu alţi medici, au descoperit factorul Rhesus, sau Rh-ul cum îi spunem noi, astfel că transfuziile au devenit mai puţin riscante.

Începe testarea sângelui

Dar nu erau încă perfect sigure, pentru că sângele transfuzat nu era testat înainte. În timpul războiului din Coreea, americanii au estimat că 20% dintre cei care au primit sânge au făcut hepatită, iar la începutul anilor ’80, mulţi s-au ales cu HIV.

Din 1985 a început testarea sângelui pentru virusul HIV şi abia din 1991 s-a introdus testarea pentru hepatita C, astfel că astăzi, transfuziile sunt perfect sigure şi salvează milioane de vieţi în fiecare an. Pot avea nevoie de sânge femeile care suferă complicaţii la naştere, cei care suferă o intervenţie chirurgicală, victimele accidentelor, dar şi bolnavii de leucemie, anemii grave sau hemofilie.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro