Schimbările climaterice care au avut loc, în ultimii ani, nu numai că pot afecta viitorul planetei, dar au efecte şi în prezent pentru că sănătatea noastră depinde şi de vreme.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţă că fluctuaţiile de scurtă durată ale vremii pot avea efecte grave asupra sănătaţii noastre. „De la tropice până la Cercul Polar, climatul şi vremea influenţează, direct şi indirect, viaţa oamenilor. Deşi ne putem adapta condiţiilor în care trăim, iar corpul uman poate suporta variaţii substanţiale ale vremii, există şi limite” anunţă site-ul OMS.
Temperaturile extreme pot provoca multe probleme, şi chiar pot să ucidă. În pericol sunt bătrânii, copiii mici şi persoanele cu boli cronice. În regiunile cu climă temperată, rata deceselor creşte cu 10-25% în timpul iernii.
Dar schimbările climaterice se traduc şi prin valuri de căldură, tot mai frecvente şi mai intense. Temperaturile prea mari, în zonele temperate, sunt la fel de periculoase ca cele foarte scăzute. Conform datelor OMS, valul de caldură ce a lovit Europa în 2003 a însemnat peste 35.000 de decese.
Noile condiţii climaterice pot favoriza şi răspândirea virusurilor care se se dezvoltă la temperaturi mari sau care se transmit prin vectori ce se dezvoltă la temperaturi mari. De exemplu, căldura şi apa stagnantă rezultată din inundaţii reprezintă un mediu excelent pentru ţânţari, vectorul malariei. Şi diareea, febra galbenă şi febra dengue se răspândesc mult mai repede în condiţii asemănătoare.
Specialiştii OMS estimează că, în următorii ani, aceste boli, vor depăşi zonele tropicale şi subtropicale, afectând populaţii care nu au niciun fel de imunitate. Vor avea de suferit ţările în curs de dezvoltare, care nu au sisteme sanitare îndeajuns de performante pentru a identifica la timp focarele şi a opri transmiterea infecţiilor.
Nu în ultimul rând, încălzirea globală înseamnă tot mai multe fenomene meteo extreme, pe care le-am observat deja şi în România: inundaţii, secetă, furtuni. Mai mult, pe măsură ce creşte nivelul mărilor, coastele vor fi inundate, lucru foarte grav dacă ne gândim că peste jumatate din populaţia lumii trăieşte la mai puţin de 60 km de mare sau ocean.
În următorii ani, schimbările climei vor distruge multe ecosisteme care, acum, purifică atât aerul cât şi apa.
Pe lângă schimbările climei, sănătatea ne este afectată şi de subţierea stratului de ozon. Mai multe radiaţii ultraviolete înseamnă tumori ale pielii şi ochilor, arsuri solare mai dese şi mai grave, cataractă, degenerescenţă maculară şi multe alte afecţiuni.
Pe de altă parte, încălzirea globală va aduce şi beneficii în unele zone. Iernile mai călduroase înseamnă mai puţine decese legate de temperaturile foarte mici şi o producţie mai mare de alimente în ţările cu climă rece.