Statisticile vorbesc: una din trei femei are probleme legate de glanda tiroidă. Totodată, 90% dintre afecțiunile acestei glande sunt de fapt boli autoimune.
Doctorul Rareș Simu, medic specialist în imunologie, homeopatie şi alergologie, aplică terapii care țin de medicina alternativă pentru aceste probleme. Pentru că majoritatea tiroiditelor sunt boli ale sistemului imunitar, tratamentul se va concentra pe refacerea echilibrului acestuia.
Stilul de viață, hotărâtor
Pentru a preveni dereglările sistemului imunitar și posibilele probleme ale tiroidei, trebuie să fim atenți la stilul nostru de viață. Trebuie să evităm stresul prelungit, alimentația de tip fast-food sau bogată în grăsimi animale și prăjeli, fumatul. „Toate acestea duc la o creștere a radicalilor liberi din organism”, explică medicul, „iar ei au un efect de scădere a limfocitelor responsabile de frânarea sistemului imunitar. Dacă acestea sunt mai puține, în momentul în care apare o banală infecție, sistemul imunitar nu se mai oprește la timp și continuă să atace propriile organe”, specifică dr. Simu.
Regim vindecător
Regimul Oshawa e foarte bun în bolile autoimune pentru că reduce cantitatea radicalilor liberi din organism. Alimente permise: ► Cereale integrale și hrișcă (50-60% din fiecare masă): orez brun, grâu integral, orz, mei, secară, porumb și altele. Pastele făinoase şi pâinea se consumă ocazional. ► Legume și fructe (25-30%): o treime din cantitatea de vegetale va fi crudă, iar restul pot fi murături sau gătite la aburi, fierte, preparate la cuptor sau sote. ► Fasole, mazăre, linte, soia, năut (10%). ► Se mai poate mânca o cantitate mică de pește și fructe de mare de câteva ori pe săptămână. ► Semințele, nucile și alunele se vor consuma cu moderație. ► Desertul este permis doar de două-trei ori pe săptămână și este preparat din fructe proaspete sau uscate și îndulcitori naturali, cum ar fi siropul de orez sau de orz. Sunt interzise zahărul, mierea, ciocolata și îndulcitorii artificiali. ► La gătit se folosește ulei vegetal nerafinat (de ex. ulei de susan, de porumb sau de semințe de muștar). ► Mai sunt permise: sarea de mare neiodată, oțetul de mere și murăturile.
SUPLIMENTE NATURALE
„Există suplimente și preparate naturale care au efecte foarte bune în toate formele de tiroidită. Tinctura de sânziene este indicată mai ales în caz de hipotiroidie. Uleiul de primulă are efecte bune și în tulburările sistemului endocrin. Chiar și cei sănătoși pot face cure cu suplimentele de seleniu și zinc. Acestea acționează direct asupra sistemului imunitar. Cei care nu au probleme vor consuma doza zilnică recomandată pe ambalaj, dar un bolnav va trebui să apeleze la sfatul unui specialist care îi va spune dozajul potrivit. Sarea iodată ar trebui evitată de toți cei care suferă de afecțiuni ale tiroidei, mai ales cei care fac deja tratament de substituție cu hormoni tiroidieni. Chiar și cei sănătoși ar trebui să o evite pentru că în timp pot apărea probleme.”