Laptele consumat zilnic nu este atât de bun pe cât se spune, potrivit unui nou studiu. Vezi la ce riscuri te expui, dacă îl incluzi în alimentația ta.
Studii anterioare arătaseră că laptele este bogat în calciu și ajută la întărirea oaselor și prevenirea osteoporozei, așa că a fost recomandat de specialiștii din sănătate. Noile cercetări au descoperit, însă, că laptele consumat în cantități mari nu protejează oasele de fracturi și a fost asociat cu un risc mai mare de deces, potrivit webmd.com.
Cercetătorii au constatat că femeile care beau trei pahare de lapte pe zi au un risc de doua ori mai mare de deces prematur și de a dezvolta boli cardiovasculare, precum și un risc cu 44% mai mare de a face cancer, comparativ cu cele care consumă doar un pahar de lapte pe zi.
În cazul bărbaților, riscul de deces crește cu 10% în rândul celor care consumă trei pahare de lapte pe zi, potrivit studiului publicat pe site-ul bmj.com.
„Descoperirile sunt suficiente pentru mine să reduc cantitatea de lapte”, potrivit lui Karl Michaelsson, profesor la Universitatea Uppsala din Suedia și autorul studiului, citat de webmd.com.
Totuși, cercetătorii de la Școala de Sănătate Publică din New York susțin că cercetările nu au stabilit o legătură directă, ci au făcut doar o asociere între consumul de lapte și aceste probleme de sănătate. Vor fi făcute noi studii în acest sens, iar până atunci, specialiștii le recomandă oamenilor să nu excludă laptele din alimentația lor.
De ce ar trebui să reduci consumul de lapte
Studiul a fost efectuat pe 61.000 de femei și 45.000 de bărbați din Suedia, cu vârste peste 39 de ani. Cercetătorii au comparat cantitatea de lapte consumată de ei cu cea recomandată de oficialii din sănătate, pentru a vedea dacă există vreun risc pentru sănătate.
În urma analizei, oamenii de știință au constatat că un consum mare de lapte crește riscul de deces atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor. În plus, excesul de lapte le-a expus pe femei la fracturi de oase: cele care consumau peste 3 pahare pe zi sufereau de rupturi de oase cu 16% mai des decât cele care nu beau lapte și aveau un risc cu 60% mai mare de a-și fractura șoldul.
Cercetătorii susțin că nivelul ridicat de zaharuri din lapte, în special lactoză și galactoză, ar putea fi principala cauză a creșterii riscului de deces. Galactoza a fost asociată, anterior, cu moartea prematură în rândul șoarecilor, deoarece zaharurile din lapte duc la inflamații.
Nu trebuie, însă, să elimini produsele lactate din dietă. Consumul de iaurt sau brânză a fost asociat cu o scădere a ratei de deces și de apariție a fracturilor, mai ales în rândul femeilor.