Infectată cu HIV de la 12 ani

.

Eliza nu a avut parte de dragostea părinţilor şi nici de o viaţă uşoară. A crescut în centre de plasament şi, când era încă un copil, a primit o veste cumplită: era infectată cu HIV.
„Pasiunea mea este scrisul şi iubesc foarte mult animalele pentru că mă simt neajutorată la fel ca ele. De aceea ajut animalele de fiecare dată când îmi ies în cale”, aşa se prezintă Eliza care, la cei 20 de ani ai săi este plină de încredere în viitor şi ar vrea un loc de muncă şi o familie a ei.

Dar cel mai mult îşi doreşte să fie sănătoasă.

Avea 12 ani când a aflat că este infectată cu HIV. „A fost o perioadă critică pentru mine. M-am închis într-o cameră şi nu am comunicat timp de două săptămâni cu nimeni”, recunoaşte Eliza.

Vestea a forţat-o să se maturizeze. „Puţin câte puţin, am început să mă interesez de boală, să-mi cumpăr cărţi şi să mă informez de tot ceea ce ţine de HIV. De atunci, am hotărât să urmez tratamentul pentru că mi-am dat seama că fară el nu pot trăi”

Nu ştie nici astăzi cum a fost infectată, dar bănuieşte că s-a întamplat în spitale, din cauza sistemului sanitar.  

Deşi trăim într-o ţară în care seropozitivii sunt discriminaţi, inclusiv la locul de muncă, Eliza spune că nu s-a confruntat cu această problemă. „Viaţa m-a ferit măcar de durerea de-a vedea că oamenii din jurul meu se feresc de mine. Nu m-am simţit discriminată, dar poate pentru că cei din jurul meu nu au ştiut de boala mea”.

În schimb, a avut probleme exact cu cei care ar fi trebuit să se îngrijească de sănătatea ei sau să se simtă vinovaţi pentru starea ei. „La stomatolog mi s-a refuzat consultaţia, găsindu-se tot felul de pretexte, cum ar fi că nu sunt elevă şi nu lucrez. Şi pentru că aveam certificatul de handicap expirat trebuia să plătesc consultaţia, dar de unde bani?”

Eliza locuieşte şi astăzi într-o fundaţie, însă trebuie să se întreţină singură din ajutorul social pe care îl primeste de la stat – 293 de lei. „Noi, cei care am crescut prin centrele de plasament, ne descurcăm destul de greu. Nu avem sprijinul unei familii. Doar unele organizaţii ne mai întind o mână de ajutor”

Datorită tratamentului antiretroviral, Eliza duce o viaţă normală. Ia patru feluri de pastile, de două ori pe zi, la ore fixe. „Aceste medicamente sunt viaţa mea. Dacă le întrerup sau uit de mai multe ori să le iau imunitatea mea scade şi încep să mă îmbolnăvesc”.

Chiar dacă banii nu sunt de ajuns, este obligată să aibă grijă de ea mai mult decât noi, ceilalţi. „Ca orice om cu probleme de sănătate trebuie să fiu atentă la ce mănânc, cum mă îmbrac, să mă odihnesc cât trebuie şi să duc o viaţă cât mai sănătoasă”.

Din fericire nu duce grija locuinţei pentru că cei de la Fundaţia Baylor o găzduiesc într-un complex de locuinţe protejate. A ajuns aici cu ajutorul unei asistente sociale şi acum simte că face parte dintr-o familie şi primeşte dragostea pe care părinţii nu i-au oferit-o niciodată.

„Aici, la acest complex de locuinţe, am siguranţa zilei de mâine, un acoperiş deasupra capului şi simt dragostea celor care mă îndrumă să pot avea o viaţă independentă. Am parte de experienţe noi, am ocazia de a învăţa cum să am grijă de mine şi speranţa că mai târziu mă voi descurca singură”.

Tinerii seropozitivi care locuiesc în complexul Baylor primesc o locuinţă, însă se aşteaptă de la ei să se comporte ca nişte adulţi responsabili. Cheltuielile legate de hrană, mâncare, utilităţi, etc. sunt suportate de ei înşişi. Angajaţii fundaţiei îi învaţă cum să-şi administreze bugetul şi cum să se gospodărească singuri.

Am întrebat-o pe Eliza care e cel mai important lucru pe care l-a învăţat în casa protejată Baylor. „De când sunt aici am învăţat să iubesc şi să zâmbesc”, ne-a spus ea.

Ce sfaturi le-ar da altor tineri seropozitivi? „Să urmeze tratamentul şi să creadă în Dumnezeu pentru că, fără El, nu ştiu dacă aş fi putut trece peste clipele grele pe care le-am trăit”.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton