Cum e viața atunci când, dintr-un motiv sau altul, ești mamă singură? Mai este loc de dating atunci când ești ocupată până peste cap cu creșterea copiilor? Cum „acomodezi“ un nou partener în viața ta, în care copiii sunt pe primul loc? Și cum reacționezi dacă partenerul tău este, la rândul lui, tată? (de Vera Damian)Mai e o oră până la întâlnire, machiajul e perfect, rochia nouă, pantofii, desigur, cu toc, așa cum nu am mai purtat de multă vreme, sper să rezist pe tocurile astea după ce mi-am început ziua de la 6 dimineața, pregătind două mic dejunuri și două gustări, făcând apoi un drum până la școală și altul până la grădiniță, o vizită la piață, una la farmacie și una la supermarket, la fix ca să ajung înapoi acasă la 9, ora la care se trezesc unii, ca să strâng dezastrul din casă, să fac un duș și să fug la birou, nici nu știu cum a trecut timpul până la 4, când am zbughit-o din nou către școală și grădiniță, cu o scurtă oprire la supermarket, că uitasem total de lapte, și la librărie, că fetița nu mai are acuarele, și uite că până la 6 am reușit să mă spăl pe cap și să mă machiez.Mai e, așadar, doar o oră până la întâlnire, sper să se descurce bona și să nu-mi dea niciun telefon până la 9, că ar fi cam penibil să fiu într-un moment romantic cu tipul ăsta și să mă trezesc că trebuie să dau indicații prin telefon despre piureul de seară sau tema la mate. Nu că nu mi s-ar mai fi întâmplat. Sunt aproape gata, arăt chiar OK, îmi spun încercând să mă încurajez, nici nu s-ar zice că am 37 de ani și doi copii pe care îi cresc singură de aproape trei ani – mă rog, nu chiar singură, ci cu un fost soț care mai mult îmi face probleme.Și deodată, în micul moment de autoadmirație, mă pocnește gândul cumplit că siropul de tuse e pe terminate, nu pot pleca fără să las sirop de tuse, așa că înhaț poșeta și zbor către farmacie, cer siropul și, cât aștept, primesc un mesaj de la bărbatul cu care urmează să mă întâlnesc, „de-abia aștept să te văd, știi ce ți-aș face?“, vă costă 29 de lei și 99 de bănuți, spune voioasă farmacista, nu înțeleg nimic, „ce?“, răspund repede la SMS, ca să scap, și plătesc siropul, în timp ce înghesui restul în portofel primesc un mesaj care mă face să roșesc, la naiba, ce-mi trebuie mie întâlniri în viața asta și așa destul de complicată, oricum totul se poate prăbuși din clipă-n clipă dacă bona nu se descurcă și va trebui să mă întorc înainte să-i sucesc mințile definitiv tipului care oricum peste două zile pleacă înapoi în țara de unde-a venit și totul se va sfârși cu niște mesaje stinghere pe WhatsApp.Înapoi acasă, las siropul, le spun la revedere copiilor care mă privesc suspect, „unde pleci?, mă întreabă fetița, iar eu mint cu nonșalanță în timp ce ies pe ușă, simțindu-mă ca în liceu când o mințeam pe mama că mă duc să învăț la o colegă și, de fapt, mergeam la discotecă. Ne sărutăm în taxi tot drumul, uit pentru câteva momente de siropul de tuse, de acuarele, școli și grădinițe, cele trei ore trec ca un vis, mă strecor înapoi în casă pe întuneric, copiii dorm, bona își așteaptă banii, puțin supărată că am întârziat, mâine e încă o zi și o iau de la capăt.Cam așa au arătat multe dintre experiențele mele de mamă single, cu doi copii, aruncată în lumea datingului. Un soi de carusel greu de manageriat... Vorbind cu alte prietene, aflate în același carusel, am aflat că ne confruntăm cu aceleași probleme și dileme. Corina (38 de ani) este singură de șase ani, iar fetița sa, Ana, are aproape 9 ani.„În toți acești ani, datingul nu a fost absent din viața mea, ba din contră, dar întotdeauna a presupus eforturi, organizare de strateg și, deloc neglijabil, bani cheltuiți pe bone și taxiuri, elemente absolut indispensabile atunci când încerci să înghesui în programul unei mame angajate cu normă întreagă (și cu un dram de viață mondenă) întâlniri romantice, viață de birou, școală, lecții și eventual niște cursuri opționale. Dacă la început, din motive pe care nu mi le pot explica nici eu, preferam să-i spun Anei că stau la birou peste program, că mă duc la un eveniment plicticos sau îmi inventam fel și fel de alibiuri atunci când eram la dating, mai nou am decis să-i spun adevărul: că mă duc la întâlniri. Sprea marea mea uimire, Ana este foarte înțelegătoare și mă susține în acest demers, probabil și animată de speranța că în viața noastră va apărea un tătic.“Apariția unui nou partener sună poate tentant, însă în realitate transformarea datingului într-o relație stabilă vine la pachet cu și mai multe probleme. Dacă este oarecum realizabil să chiulești o seară de la citit povești pentru o întâlnire fierbinte cu cineva nou, ce te faci când trebui să-ți prezinți partenerul copiilor? Cum știi că a venit momentul? Sau, mai complicat, dacă are și el copii, cum îi „acomodezi“ pe unii cu alții? Atât de multe întrebări cu potențial de dezastru imens...Primul partener pe care l-am prezentat copiilor după divorț a fost întâmpinat cu maximă ostilitate. Prima dată i s-au pus „capcane“ prin casă, a doua oară a fost ignorat, iar a treia oară copiii s-au coalizat și i-au strigat în față „pleacă acasă, urâtule!“. Asta în timp ce bietul om se ostenea să-mi repare mașina de spălat cu o șurubelniță... După o vreme ne-am despărțit – nu știu dacă și reacțiile copiilor mei au contribuit la asta, dar cu siguranță au răsuflat ușurați auzind că „urâtul“ a dispărut din peisaj. Actualul meu partener nu a fost întâmpinat cu aceeași ostilitate, ci cu prudență și suspiciune.Partea bună este că, la rândul lui, e tată și deci obișnuit să relaționeze cu copiii. Prima dată când i-am reunit pe cei mici, spre surprinderea mea, totul a ieșit bine. A doua oară s-a lăsat cu vânătăi: băiețelul meu a scăpat un leagăn drept în obrazul fetiței lui, un moment destul de neplăcut, peste care am trecut, în cele din urmă, cu bine... În cazul Corinei, lucrurile stau diferit: mi-a mărturisit că experiențele anterioare au învățat-o că e mult mai precaut să nu introducă pe nimeni în peisaj până nu e absolut sigură. De ce? „Pentru că Ana se atașează chiar mai repede decât mine și pare că suferă cot la cot cu mine când trec printr-o despărțire. La rândul meu, am preferat să stau mai departe de copiii partenerilor mei, atunci când a fost cazul. Sinceră să fiu, tocmai pentru că sunt mamă nu am știut exact cum să mă poziționez. N-am vrut să simtă niciun moment că iau locul mamei lor, nici să pozez ipocrit într-o «prietenă mai mare», dar cumva instinctele de mamă ieșeau întotdeauna la iveală: mă asiguram că nu le e prea cald, prea frig, încercam să înțeleg ce e în mintea lor, atunci când priveau confuz (pe bună dreptate) cum mă instalez în fostul dormitor al mamei lor.“O altă prietenă, Maria, divorțată și mamă a doi băieți (8 și 15 ani) povestește că în viața ei a apărut un partener, la doi ani de la divorț, iar reacțiile băieților au fost complet diferite. „Cel mic a avut tot felul de nelămuriri și temeri: de la a se întreba cum și ce fac eu cu prietenul meu, având în vedere faptul că el încă își imaginează că sunt «căsătorită» cu tatăl lui, și până a avea momente de reală gelozie. Acum, cu trecerea timpului și după discuțiile necesare, pare să fie mai împăcat cu situația.“Momentul în care am înțeles de ce unii bărbați preferă să nu se „încurce“ cu femei care au copii a fost atunci când prietenul meu mi-a propus să îl însoțesc într-o excursie cu fetița lui și am refuzat, fără să stau pe gânduri. Eram în primele luni de relație și gândul că ar trebui să petrec o zi întreagă cu ei doi și, eventual, să fac față întrebărilor fetiței m-a speriat foarte tare. Între timp, după aproape doi ani și mulți pași mărunți în direcția bună, pot spune că lucrurile au devenit mai firești. Singurul lucru care funcționează în asemenea situații delicate sunt răbdarea și o cantitate imensă de bunăvoință. Și, uneori, sfatul psihologului… Sfatul psihologului Toate la timpul lor. Nu te grăbi să aranjezi o întâlnire între el și copilul tău, mai ales dacă te gândești la această întâlnire ca la un test al compatibilității voastre. Abia când simți că îți dorești ca el să fie în viața ta pe termen lung ajută-i să se cunoască. Înainte ca el să-i cunoască pe copiii tăi, povestește-i câte ceva despre fiecare, fără însă a intra în detalii. Dă-i voie să-și facă propria părere despre ei, neinfluențată de experiențele tale. Aranjează primele întâlniri într-un mediu exterior locuinței, de preferință într-un loc unde copiii nu au mai fost. Astfel e de așteptat ca ei să fie mai deschiși și să facă mai puține comparații cu trecutul. Poartă-te natural, pe cât posibil, fără a accentua importanța întâlnirilor dintre el și copiii tăi. Deși tu poți fi în sinea ta foarte emoționată, este bine să nu lași emoțiile să se vadă în exterior, căci ar putea genera tensiune și nervozitate. Nu grăbi lucrurile în relația cu copiii lui, încercând să creezi rapid o relație cu ei, oferindu-le grijă excesivă, cadouri, devenindu-le prietenă. Astfel îți manifești nesiguranța, simțind că e nevoie să demonstrezi că poți fi o mamă bună pentru copiii lui. Dă-le permisiunea să te placă treptat, pe măsură ce te cunosc. Fii obiectivă când evaluezi relația dintre el și copiii tăi. O relație se dezvoltă în timp, deci nu este important ca partenerul tău să arate semne excesive de afecțiune față de copilul tău, ci să arate, treptat, disponibilitatea de a-l cunoaște, de a petrece timp cu el. (Carmen Moldoveanu)