Cei 33 de mineri chilieni prinşi în subteran în luna august au fost salvaţi ieri. Află cum au supravieţuit, la 700 de metri sub pământ şi ce provocări îi aşteaptă de acum înainte.După mai mult de două luni petrecute la 700 de metri adâncime, cei 33 de mineri chilieni, victime ale accidentului din august, au fost salvaţi, rând pe rând, fiind aduşi la suprafaţă cu ajutorul unei capsule.Operaţiunea de salvare, calificată de preşedintele chilian ca fiind fără precendet în istoria umanităţii, a reuşit să-i scoată la suprafaţă pe mineri după 69 de zile petrecute într-un spaţiu echivalent unui apartament cu două camere. Bărbaţii au fost găsiţi la 17 zile după accidentul petrecut pe 5 august, când s-au surpat galeriile minei de cupru şi aur. De atunci, minerii au primit medicamente şi alimente şi au putut comunica cu cei de la suprafaţă. Chiar şi aşa, supravieţuirea lor este aproape un miracol, fiind primii oameni care trăiesc atât de mult blocaţi în subteran. Agenţia de presă Reuters a dat detalii despre felul cum au rezistat ei atâta timp.Cum au supravieţuit minerii chilieniTimp de 17 zile, cei 33 de bărbaţi s-au hrănit cum au putut, împărţind proviziile pe care le aveau la ei. Mâncau o dată la două zile, o masă constând în două linguri de ton, jumătate de fursec şi jumătate de pahar cu lapte. După ce au fost descoperiţi de salvatori, au primit geluri hidratante şi supe prin nişte tuburi din plastic subţire.Mai târziu, medicii chemaţi să participe la salvare le-au făcut o dietă specială care includea carne şi orez. Totuşi, oamenii nu avut voie să facă excese pentru că fiecare din ei trebuia să încapă în capsula de 66 centimetri în diametru. Pentru că momentul salvării urma să fie solicitant şi pentru ei, au primit un program de exerciţii menit să-i ţină în formă, iar în ultimele săptămâni au participat şi ei la operaţiunea de salvare, ajutând pe rând la săpături. Într-un tunel de lângă camera subterană în care s-au refugiat, s-a construit o toaletă "ecologică"În tot acest timp au comunicat cu cei de la suprafaţă, mai întâi prin bileţele, apoi printr-o fibră optică ce permitea convorbiri telefonice. În ultimele zile petrecute în subteran, li s-au monitorizat funcţiile vitale, printr-o "curea biometrică" ce comunica wireless cu aparatele de la suprafaţă. Pentru a simula condiţiile de afară, au fost nevoiţi să folosească becuri ce au stat aprinse atâta timp cât la suprafaţă era lumină naturală. Află în pagina următoare ce provocări îi aşteaptă pe minerii salvaţi!Pentru a rămâne într-o stare psihică bună, şi-au amenajat un mic "casino" în care jucau cărţi şi alte jocuri distractive şi fiindcă mulţi erau amatori de fotbal au primit un mic proiector şi casete cu cele mai bune meciuri. În ultimele săptămâni, psihologii de la suprafaţă le-au permis să citească ziarele naţionale. Au mai primit biblii, cărţi, reviste, iar fumătorii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu plasturi şi gumă cu nicotină. Ce provocări îi aşteaptă afarăExistă un prim pericol care va deveni evident încă din primele zile: asaltul presei. Toţi jurnaliştii îşi vor dori interviuri, gânduri despre zilele în subteran, fotografii cu oamenii, cu familiile lor, şi probabil că întrebările vor fi din cele mai indiscrete, atenţia exagerată a presei putând să-i tulbure pe mineri. Avantajul de a fi captiv în subteran este că ai mult timp la dispoziţie, timp pe care salvatorii l-au folosit ca să-i pregatească pe oameni. În fiecare zi a ultimelor săptămâni ei au participat la un "training media", prin care psihologii le-au explicat la ce încercări îi va supune presa. Oricum, se pare că cei 33 nu vor povesti mare lucru din ce s-a întâmplat, ei preferând să publice o carte despre experienţa lor. Se aşteaptă să câştige din asta suficienţi bani încât niciunul să nu mai fie nevoit să coboare în mină. De altfel se că povestea minerilor chilieni va fi ecranizată. Dacă presa îi va lăsa în pace la un moment dat, minerii riscă să aibă probleme psihologice pe termen lung. Unii dintre ei vor suferi de sindromul stresului post-traumatic, care include coşmaruri, insomnii, teamă inexplicabilă, furie etc. Autorităţile au anunţat deja că în următoarele şase luni ei vor avea la dispoziţie un psiholog cu care să discute de câte ori simt nevoia. Totuşi, cei mai mulţi dintre ei vor încerca sentimente opuse, spun psihologii. Deşi stresul post-traumatic este cea mai cunoscută urmare a unei traume psihice, mult mai întâlnit este fenomenul numit "crestere post-traumatică". Experienţa trăită şi faptul că au fost la un pas de moarte îi va face pe mineri să-şi trăiască viaţa din plin, profitând de momentele petrecute alături de cei dragi şi încercând să fie mândri de ce au realizat în fiecare zi. Foto: Shutterstock