Înainte să existe tehnologia necesară, oamenii se bazau pe poveștile din popor pentru a „prezice” vremea de zilele următoare. Se pare că unele dintre acestea nu sunt doar mitologice, ci realități dovedite științific.
Vremea bună se vede în cafea
Pune-ți o ceașcă de cafea fierbinte și uită-te cu atenție la bule. Dacă acestea se mișcă repede spre margine, așteaptă-te la vreme bună. Explicația este că presiunea atmosferică ridicată împinge bulele către margine, iar o presiune ridicată înseamnă vreme bună.
Cum zboară păsările pe cer
Dacă păsările zboară la înălțime mai joasă decât de obicei, atunci urmează o furtună. Când presiunea atmosferică scade, le vine mai greu păsărilor să zboare la înălțimi mari.
Cerul roșu la apus
Atunci când apune soarele și cerul este colorat în numeroase nuanțe de roșu și portocaliu, ziua următoare va fi frumoasă. Pentru că în hemisfera nordică vremea „se mișcă” de la vest la est, soarele pare roșiatic pentru că cerul este senin. Pe de altă parte, dacă răsăritul este atât de frumos colorat, înseamnă că este umezeală în atmosferă și urmează ploaie.
Din ce direcție bate vântul
De obicei, vântul care bate dinspre est aduce cu el ploi și furtuni, în timp ce cel care bate dinspre vest aduce vreme bună.
Foto: Shutterstock
Page: 1 2