Lucruri pe care trebuie să le știi, înainte să vezi „Interstellar: Călătorind prin Univers”

.
Filmul „Interstellar: Călătorind prin Univers” a uimit o lume întreagă, iar în România a avut, deja, încasări de peste 2 milioane de lei. Dacă ai în plan să îl vizionezi, trebuie să știi câteva lucruri, pentru a-l înțelege mai bine.

În ultima vreme, toată lumea vorbește despre filmul lui Christopher Nolan, „Interstellar: Călătorind prin Univers”. Unii sunt dezamăgiți, alții sunt entuziasmați, însă nimeni nu rămâne indiferent, după cele aproape trei ore de vizionare. Pelicula este bazată pe concepte științifice reale, iar dacă nu ești familiar cu aceste lucruri, ai putea să nu înțelegi tot ce se întâmplă.

Cu Matthew McConaughey şi Anne Hathaway în rolurile principale, filmul prezintă călătoria inter-galactică printr-o „gaură de vierme” a unor astronomi. Jurnaliștii de la Business Insider au explicat, pe larg, principiile din fizică ce stau la baza acestei producții.

Găuri negre care se rotesc

Astronomii au observat, în mod indirect, găuri negre care se rotesc în universul nostru. Oamenii de știință nu știu, exact, ce se află în mijlocul unei găuri negre, dar au găsit un termen care să definească acest aspect: singularitate.

Găurile negre care se rotesc înfășoară spațiul în jurul lor într-un mod diferit de cum o fac găurile negre normale. Acest proces de „înfășurare” afectează felul în care gaura neagră arată și deformează spațiul, iar ceea ce se vede este o versiune alterată a ceea ce se întâmplă în realitate.
Criticii au declarat că în filmul „Interstellar: Călătorind prin Univers” apare cea mai reală imagine care a existat vreodată pe ecrane a unei găuri negre care se rotește.

Gravitația Artificială în „Interstellar: Călătorind prin Univers”.

Ne-am născut pe pământ, de aceea corpul nostru este adaptat să trăiască în anumite condiții gravitaționale, iar călătoriile lungi în spațiu duc la degradarea mușchilor. Cu această situație se confruntă și astronomii din „Interstellar: Călătorind prin Univers”. Pentru a combate această problemă, oamenii de știință au conceput diverse moduri de a simula gravitația artificială pe nave spațiale. Una dintre metode presupune rotirea navetei spațiale, așa cum se întâmplă în film. Rotația creează o forță, numită forța centrifugă, care acționează asemănător gravitației, însă în direcția opusă. Te confrunți cu această gravitație artificială atunci când conduci într-o curbă strânsă și simți că ești împins spre exterior, departe de punctul central al curbei. Într-o navă spațială, pereții devin podeaua pe care mergi.

Dilatarea temporală gravitațională

Dilatarea temporală gravitațională este un fenomen real, care a fost observat pe Pământ. Apare pentru că timpul este relativ, adică trece diferit pentru diverse cadre de referință. Astfel, când ești într-un mediu puternic gravitațional, clipele se scurg mai încet decât pentru oamenii care stau într-un mediu gravitațional slab.

Dacă ești în preajma unei gărui negre, așa cum se întâmplă în „Interstellar”, timpul va trece diferit decât pentru cei de pe pământ, deoarece atracția gravitațională devine mai puternică pe măsură ce te apropii de ea. Un minut lângă o gaură neagră durează tot 60 de secunde, dar un ceas de pe Pământ ți-ar arăta că un minut este mai scurt de 60 de secunde. Asta înseamnă că îmbătrânești mai încet lângă o gaură neagră.

Gaura de vierme

„Gaura de vierme” pe care o folosesc și eroii din „Interstellar: Călătorind prin Univers”, este singurul fenomen din film care nu a fost demonstrat științific. Acest concept este doar teoretic și este exploatat mai ales de producătorii de pelicule SF, pentru a explica o călătorie în timp.
„Gaura de vierme” este un „tunel” care le-ar permite astronomilor să strabată, într-o perioadă foarte scurtă, două regiuni foarte îndepărtate în timp și spațiu. Științific se numește „podul Einstein-Rosen”, pentru că a fost gândit prima dată de Albert Einstein și colegul lui, Nathan Rosen, în 1935.

A 5-a dimensiune, o realaitate în „Interstellar”

Albert Einstein și-a petrecut ultimii 30 de ani din viață pentru a pune la punct teoria întregului, ce combină conceptul matematic de gravitație cu alte trei forțe fundamentale ale naturii: forța nucleară slabă, forța nucleară tare și forța electromagnetică. Nu a reușit să își termine munca și niciun alt fizician nu a continuat-o cu succes.

Unii fizicieni cred că singurul mod de a finaliza teoria întregului este să trateze universul ca și cum ar funcționa în cinci dimensiuni, în loc de cele patru dimensiuni pe care Einstein le-a dezvoltat în teoria relativității. Christopher Nolan se joacă cu această idee în „Interstellar”, prezentând un Univers în cinci dimensiuni, iar gravitația joacă un rol important în toate.

Dacă știi aceste noțiuni de bază, vei reuși să înțelegi mai bine filmul „Interstellar: Călătorind prin Univers”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton