Ultima zi! Ca de obicei, în cazul nostru, în ultima zi a unei vacanţe în străinătate, se aglomerează cele mai multe activităţi restanţe din sejurul respectiv: toate...... cadourile necumpărate pentru familie şi prieteni, toate locurile nevăzute din zonă, ba chiar şi câteva suveniruri pe care ni le-am dori acasă, în România. Zis şi făcut! Am bătut, de dimineaţă şi până seară, străzile şi magazinele din Tokyo, cu câteva opriri de gustări, cafele şi ţigări (la ei nu este permis fumatul pe stradă), încărcându-ne astfel pentru o ultima data cu aer şi spirit de Japonia. Apoi, fuga la bagaje căci marţi decolăm spre România. Marţi am pornit uşor trişti că s-a încheiat vacanţa şi speriaţi de câte ore de zbor ne aşteaptă. Şi într-adevăr, drumul a fost mai greu de suportat decât la dus căci acum se adăugase şi oboseală plimbărilor necontenite din Japonia. Oricum am reuşit să depăşim cu bine şi acest hop, în special cu ajutorul multitudinii de filme din avion, recuperând astfel din filmele de Oscar nelansate în cinematografe. În încheiere vreau să va spun că experienţa japoneză ne-a îmbogăţit atât de tare - pe mine şi pe iubitul meu (l-am întrebat să ştiţi, nu doar vorbesc în numele lui) - şi cu atât de multe gânduri, trăiri şi concluzii, încât sunt convinsă că ne va trebui mult timp că să decantăm tot. Am plecat în Japonia cu aşteptarea - creaţă de absolut toată lumea care ştia de excursia noastră - că acolo e cu totul altfel decât tot ceea ce am văzut şi am trăit noi până acum. Vă spun cu sinceritate că primele zile tot aşteptam să apăra acel altceva după fiecare colţ şi să mă uluiască. Dar n-a apărut... Asta pentru că aşteptarea mea era eronat direcţionată şi anume exclusiv către latura spirituală. Şi abia atunci când mi-am dat seama de greşeală făcută, am înţeles că într-adevăr tot ceea ce trăiam şi experimentam acolo era cu totul şi cu totul altceva decât tot ce întâlnisem până atunci. Şi chiar dacă pare imposibilă, o să încerc o comparaţie cu ţara şi naţia noastră. Citeşte continuarea în pagina următoare!Da, este foarte adevărat că la o prima vedere şi din păcate şi la următoarea chiar, Japonia te poate complexa (tu român fiind) cu curăţenia oraşului şi străzilor, cu perfecţiunea serviciilor furnizate şi cu atitudinea mai mult decât politicoasă a japonezilor. Este frustrant să-i vezi cum îţi zâmbesc şi se apleacă în faţa ta mulţumindu-ţi pentru orice când ştii că la tine acasă îndrăzneala de a cere o informaţie unui funcţionar public sau furnizor de servcii se plăteşte aspru cu atitudini umilitoare sau cu scandaluri interminabile. Este, de asemenea, enervant, să înţelegi poate pentru prima oară în viaţă la un nivel concret, ce înseamnă responsabilitatea şi să vezi cât de sus i-a dus asta pe japonezi, să te loveşti de un grad de civilizaţie nemaîntâlnit (consolator, nici chiar în alte ţări europene), să vezi respectul pe care şi-l arată unii altora prin respectarea unor reguli precum nevorbitul la telefon în locuri publice, fumatul doar în locuri special amenajate, politeţea cu care îşi vorbesc şi multe altele. Sau închipuiţi-va cum este pentru nişte români să meargă pe străzi cu genţile deschise şi cu portofelele la vedere sau pentru nişte femei să se plimbe relaxate la orice oră din zi sau din noapte fără ca vreun bărbat să-i adreseze cuvinte ofensatoare. Da, toate astea sunt crunte! Dar, dragii mei… cu toate acestea, vă spun cu mâna pe inimă că niciunul dintre noi şi eu aş paria că aproape niciunul dintre voi nu ar putea trăi acolo. Şi sincer? Asta e de bine! Un om prin ale cărui vene curge sânge latino - dacic - slav, adică un om care e ONEST (chiar dacă asta doare), un om care e cald cu familia şi cu prietenii - căci da, un român are mulţi prieteni -, un om care ştie să se bucure de viaţă în vacanţe şi la chermeze, un om care atunci când zâmbeşte, e pe bune, căci el nu ştie să fie politicos, iar dacă l-ai prins supărat îţi va arunca nişte săgeţi ucigătoare care îţi vor îngheţa sângele în vine, un om care, aflat în încurcătură, va caută şi cu siguranţă VA GĂSI soluţii de ieşire în loc să se sinucidă, o femeie care ştie să se îmbrace punându-şi în valoare formele, zâmbind şarmant bărbaţilor şi aducând spumă la întâlnirile de week-end unde stă la aceeaşi masă cu bărbatul ei, o femeie care îşi vrea bărbatul numai pentru ea, neacceptând amante de dragul tradiţiei şi iubindu-l cu un devotament şi forţă demne de Vitoria Lipan (sic!), toţi aceşti oameni, adică noi, românii, suntem de departe mai câştigaţi că ne-am născut cu acest bagaj, că ştim să ne bucurăm de el şi că ni-l asumăm cu toată fiinţa noastră. Trebuie doar să conştientizăm părţile noastre bune, care sunt nenumărate şi să încercăm să reparăm ceea ce nu merge în conştiinţa noastră colectivă. Iar pentru asta, vă recomand cu căldură o excursie Japonia. Şi probabil ca să nu mi-o iau în cap - cum spune românul - la aterizarea pe Otopeni, şi când spun aterizare mă refer exact la momentul când roata avionului a hârşâit pământul românesc, aud în spate o voce guturală (dată probabil de greutatea lanţului auriu de la gât): "Păsărică, am aterizat, ies acum". Citeşte aici tot jurnalul de vacanţă!