Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

De Bianca Prangate, pe

Acum un an, scriam despre momentele care au definit decada care se încheie. Habar nu aveam că momentul cu cel mai mare impact nici nu se întâmplase încă. Am stat de vorbă cu opt oameni din opt domenii diferite despre ce a însemnat poate cel mai bizar an din ultimul timp pentru fiecare dintre ei.

Elena Nedu, medic specialist boli infecțioase (35 de ani)

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

 

Pentru mine, pandemia a venit la pachet și cu evoluția în plan personal, pentru că stând departe de familie în carantină, am reușit să punem la punct un plan economic și să ne luăm o casă – și drept urmare noi suntem acum în carantină într-un apartament doar al nostru în București, pentru că locuiam în afara orașului, în Ilfov, cu părinții. A fost un test de viață și de relație și de familie. 

La serviciu e o provocare continuă. Noi în România suntem deja în ipostaza a ceea ce vedeam prin Spania și Italia. Multă lume nu crede că boala asta e atât de versatilă și parșivă și îmbracă atât de multe forme, de la manifestări așa-zis asimptomatice – prea mult zis, minim simptomatice – până la manifestări severe. Eu în general vorbesc mult cu pacienții. Mă prezentam uneori și le ziceam că sunt doctorița vorbăreață. Însă uneori e atât de multă treabă încât nu mai am timp de socializare. Volumul de muncă s-a multiplicat, încât nu mai e timp de aspectele umane ale relației medic-pacienți.

Despre mine am învățat că pot și că duc. O să sune urât, dar despre cei din jur am învățat că oamenii care nu se confruntă cu greul și nu îl trăiesc pe propria piele nu vor să îl înțeleagă din experiențele altora. În lumea noastră medicală, ce să îi faci unui om când tu îi spui că există riscul să existe un deznodământ negativ și nu te crede? Îți amintești de crezul pentru care ai ales meseria asta și te rogi să funcționeze lucrurile bine până la capăt.

Diana Cătălina Popa, profesor de Limba și Literatura Română (40 de ani)

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

 

Mi-aduc aminte, cu certitudine, că nu am început anul cu teamă și că nu aș fi intuit vreodată că frica va ajunge să facă parte din viața mea, că va fi o prezență atât de familiară. Ca un tablou dizgrațios, care tronează pe un perete din camera de zi și pe care, din când în când, reușești să-l ignori, doar pentru a-i observa apoi și mai acut urâțenia. Și sigur nu mi-a trecut prin cap că o să-mi mut școala acasă, că o să stau zile întregi la biroul la care înainte nu mă așezam aproape niciodată. 

A fost o provocare să depășesc primele săptămâni de carantină: senzația permanentă de sufocare din cauza căreia am stat zile întregi cu fereastra deschisă, deși nu a fost un martie tocmai cald. Când se va termina pandemia, în primul rând, trebuie să-mi recâștig libertatea… libertatea aceea completă pe care am considerat-o până acum inalienabilă. Apoi, absolvirea și banchetul copiilor mei de-a douăsprezecea… le-am promis că vom recupera cumva experiențele pierdute. Și să îmi vizitez părinții mai des, pentru că a fost greu să-i văd doar de la distanță și să nu-i pot îmbrățișa.

Am învățat mai multe despre mine, despre limitele mele și am înțeles că, în ciuda aparențelor, nu sunt Superwoman. Și am mai învățat că suntem cu toții teribil de vulnerabili și de puternici în același timp, iar paradoxurile astea fac parte din viață. A, da, și că e bine să te trezești în fiecare dimineață la șase, să-ți aranjezi părul și ținuta, ca și cum te-ai duce la cea mai importantă întâlnire, deși, cel mai probabil, n-ai să ieși nici astăzi din casă.

 

Cristina Radu, jurnalist Libertatea (23 de ani)

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

E cumplit pentru un reporter să se trezească brusc în situația de a lucra de-acasă, singur, cu un laptop, o agendă și un telefon, întrebându-se când se va întoarce pe teren și în ce condiții. Am cedat psihic de câteva ori, am avut crize de plâns din care nu mă mai puteam opri și certuri cu oameni dragi, inclusiv colegi, din cauza stresului și oboselii. Cel mai tare îmi doresc să mă rup de actualitatea asta neagră, pe tema pandemiei, și să scriu din nou povești la care oamenii să zâmbească, nu să se șocheze. 

Pandemia a afectat întreaga lume, dar tot ea a scos și lucrurile bune din oameni, ceea ce m-a surprins. Comunitatea și-a plecat privirea mai mult către categorii de oameni care până acum nu erau băgate în seamă: muncitorii de la salubrizare, ambulanțierii, profesorii, curierii, oameni care au făcut societatea să funcționeze în pandemie. Am remarcat și că societatea a devenit mai critică cu autoritățile, care știm bine că au avut și încă au deficiențe de comunicare, le-a forțat să fie (mai) transparente.

Cred că presa a avut un rol mai important acum decât într-un context obișnuit. Să filtrezi un volum mare de informații, uneori contradictorii, să încerci să vorbești cu oameni cu putere de decizie inabordabili, să filmezi într-o secție de terapie intensivă cu bolnavi COVID sau să vorbești cu rude ale decedaților, și în același timp să rămâi tu însuți stabil psihic și emoțional, nu e deloc ușor.

 

Cătălin Mihăescu, Cercetător Științific la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (24 de ani)

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

Nu cred că realitatea anului 2020 a coincis cu aşteptările majorităţii oamenilor. Pot spune că am încercat să îmi îndeplinesc cât mai multe obiective propuse pentru acest an, iar cele mai importante, precum terminarea masterului sau mutarea într-un nou apartament, au fost atinse. Aleg să mă bucur de îndeplinirea acestora decât să îmi pară rău de lucrurile pe care nu am apucat să le fac.

Când se termină pandemia, voi începe prin a mă bucura de plimbările mărunte în parc fără mască, de mersul la cinema, iar pe urmă voi dori să merg într-o vacanţă într-un loc nou. Dacă anul acesta mersul la ski va fi compromis, sunt sigur că iarna viitoare mă voi muta pe pârtie. Un lucru bun de care am avut parte şi sunt recunoscător este faptul că în contextul pandemiei am avut siguranţa locului de muncă. Din punctul meu de vedere, domeniul cercetării nu a fost fundamental afectat, ba chiar anumite arii au beneficiat de finanţări suplimentare.

Cea mai mare provocare a fost susţinerea disertaţiei online. Cu câteva zile înainte de a-mi prezenta lucrarea, am aflat că un prieten cu care am intrat în contact are virusul. Astfel, pe lângă gândurile şi teama că aş putea avea virusul, m-am confruntat şi cu schimbarea bruscă în vederea susţinerii disertaţiei. Totul a decurs bine în final, am prezentat online. Poate în urma acestei crize voi pune mai mult preţ pe importanţa sănătăţii, libertăţii şi socializării. 

 

Paul Diaconescu, actor (31 de ani) 

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

Mă așteptam să joc măcar într -un film de lungmetraj. În realitate am jucat în câteva reclame, câteva filme scurte, dar n-am nimic pe scenă sau pentru marele ecran. În schimb, am fost la Iumor și la „Ferma: Orășeni vs. Săteni” – și ah, da …m-am operat de ziua mea! 

2020 a început cu o operație delicată pentru îndepărtarea unei tumori benigne de cinci centimetri aflată pe mezenter și vreau cu această ocazie încă o dată să mulțumesc medicinei și medicilor care m-au salvat. În ultima noapte din spital, la izolator (pentru că s-a adăugat și bacteria clostridium difficile la trei zile după operație), într-un pat strâmt, încă cu tub în abdomen, în a treisprezecea zi de internare, după multe zile consecutive fără somn, atunci când m-au lăsat durerile abdominale, la patru dimineața, am dat un telefon la psiholog. Singura ședința din viața asta a durat 40 de minute. A trebuit să-mi spună altcineva ce norocos eram pentru că încetaseră durerile și pentru că nu era cancer.

Despre mine am învățat că nu sunt prea dibaci în a îmi alege prietenii potriviți, iar despre ceilalți că nici ei nu sunt. Și așa am aflat că există prietenii care mai mult strică relațiile sănătoase dintre oameni. Și am învățat să scriu rap și lucrez la primul single. Dacă faci muzică și vrei să mă ajuți să mă lansez, please do!

Daria Comănescu, elevă (17 ani)

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

Mi-am petrecut ultimele luni măsurand timpul până la evenimentele importante în serii de câte 14 zile de izolare și de cele mai multe ori a fost în zadar, punctul culminant mult așteptat a fost anulat sau amânat pentru zile în care energiile se vor fi aliniat altfel. Primul lucru pe care îl voi recupera după pandemie, o să fie majoratul așa cum îl visează aproape fiecare adolescent încă de mic – petrecerea uriașă în care la miezul nopții simți că melodia celebră de la Vama, „18 ani”, a fost scrisă doar pentru tine.

Pentru mine, 2020 a venit cu despărțirile clasice adolescentine, dezamăgiri, examene cu final neașteptat și sarcini care păreau imposibil de îndeplinit. Dar, deși am aflat că sunt puternică și singură, am învățat să îmi găsesc puterea jucându-mă cu micul ghem de blană care răspunde uneori la numele de Kay, din discuțiile cu mama dimineața la o cafea și videoclipurile amuzante pe care le primesc de la acel prieten căruia îi este mai greu să își adune cuvintele, dar tot reușește să-mi aducă un zambet pe față zilnic.

Credeam că aproape 18 ani m-au învățat tot ce trebuie să știu despre mine dar a fost nevoie de o pandemie să mă cunosc cu adevărat. Am învățat să mă iubesc – pentru că oricât de trist ar suna, nu am facut-o cât ar fi trebuit.

Octavian Guzu, Security Engineer la eMAG (24 de ani)

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

 

Pe plan profesional și academic, aș spune că așteptările pentru acest an nu mi-au fost afectate de pandemie. Scopul meu era să progresez în domeniul IT în care lucrez, lucru ce l-am putut realiza, întrucât munca a fost mutată în online fără dificultăți prea mari. În 2020 mi-am schimbat locul de muncă spre unul axat mai mult pe dorințele mele profesionale și pe interesele din zona în care lucrez.

Îmi propusesem să am măcar două vacanțe peste granițe, lucru care nu a mai fost realizabil. După pandemie, îmi doresc să vizitez țări din Europa în care acum nu aș putea ajunge în mod ușor, să stau în oraș fără să fiu condiționat de o declarație pe proprie răspundere, să mă găsesc la birou cu toți colegii, să particip la un curs în facultate, nu doar online, și să merg la un festival de muzică. 

Mi-am dat seama că sunt o fire pozitivă. Restricțiile aduse de pandemie nu m-au afectat pe plan psihic și nu am avut niciun moment în care să mă simt supărat, dezavantajat sau descurajat. Am realizat și că există loc de progres și învățare pe plan profesional în orice circumstanțe, chiar și într-un an precum 2020.

 

Carmen Fit, personal trainer (30 de ani) 

Cum a arătat anul 2020 prin ochii a opt oameni din opt domenii diferite

 

Mai degrabă anul 2019 mi-a adus suferință, atunci când a murit tatăl meu. Anul 2020 a fost unul productiv pentru mine. Așteptările au fost peste măsură, deoarece 2020 a fost anul care ne-a arătat că majoritatea lucrurilor se pot realiza online. Având în vedere că m-am axat de ceva timp pe colaborări de tip online, a fost perfect.

Provocarea cea mai mare din acest an a fost să stau în casă. Sunt un om  foarte activ, înconjurată mereu de mulți oamemi la sală! Mi-a fost foarte greu, dar m-am adaptat. 2020 a adus și ceva bun: numărul de urmăritori de pe Instagram a crescut foarte mult. Mi-am lansat site-ul și am petrecut mai mult timp cu familia! Acest an mi-a confirmat ceea ce deja știam: că trebuie să am grijă de corpul meu și de sănătatea mea mai mult ca orice!

După pandemie, mi-aș dori sa călătoresc din nou la fel de des cum o făceam înainte. Îmi lipsește foarte mult! Totodată, mi-ar plăcea să mă revăd cu prietenii mei, să existe din nou libertatea de a ieși, de a socializa.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro