De ce devin copiii neascultători? Răspunsul psihologului Gáspár György

De Georgiana Averchi, pe Ultimul update Joi, 27 februarie 2020, 18:06

Gáspár György, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al cărții „Copilul invizibil“ crede că, în noul deceniu care vine, ar fi înțelept să renunțăm la a mai utiliza atributele de „rău“ sau „bun“, atunci când vine vorba despre mame și tați – „pentru că nimeni nu-i doar sfânt sau doar păcătos“. Și, mai degrabă, să ne concentrăm asupra a ceea ce contează cu adevărat: apropierea dintre noi și copiii noștri. Am stat de vorba cu Gáspár pentru a afla care sunt problemele cu care vin cel mai des părinții în cabinetul său, de ce copiii ni se împotrivesc și ce este de făcut pentru a devein părinții de care copiii noștri au nevoie.

Ce greșeli majore în educația copiilor vezi la părinții care-ți trec pragul cabinetului?
În mod interesant, greșelile părinților din secolul XXI nu sunt cu mult diferite de cele ale părinților sau bunicilor noștri. Iar rănile copilului interior devin cel mai ușor vizibile atunci când vine vorba despre parenting și despre a-i oferi copilului un spațiu fizic și psihologic optim pentru creștere și dezvoltare. Adesea, ne sare țandăra doar pentru că cel mic nu s-a purtat exact cum i-am cerut. Ne transformăm în niște jandarmi lipsiți de empatie, atunci când copiii se simt vulnerabili și sufocați de emoții. Apoi, îi copleșim cu daruri și jucării pentru a ne reduce sentimentul acut de vinovăție, din cauză că nu petrecem destul timp cu ei sau că nu ne place să ne jucăm cu ei. Ocazional, îi privăm de iubirea noastră, pentru că nu au luat notele pe care ne-am imaginat că le-am merita (noi) la cât de mult am investit în ei. Le restricționăm dreptul de a se implica în obiceiurile vremurilor pe care le trăiesc, deoarece nu avem încredere în faptul că putem gestiona consecințele, dacă vor face altceva decât am făcut noi la vârsta lor. Le permitem să facă tot ce nu ni s-a permis nouă, crezând că astfel vom deveni părinții de care ar fi avut nevoie copilul din noi. Uităm să le spunem că, dincolo de note, de rezultate și de performanțe, sunt iubiți așa cum nu credeam că am putea iubi vreodată.

Cu ce probleme ale copiilor vin părinții cel mai des în cabinetul tău?
Cei mai mulți părinți sunt deranjați de problemele comportamentale ale copilului: joaca lui zgomotoasă, utilizarea exagerată a aparaturii electronice, absenteismul școlar sau rezultatele foarte slabe la învățătură – asta, dacă vorbim despre familiile în care există copii școlari și adolescenți. Însă dacă este să mă gândesc la copiii mai mici, părinții cer ajutor de specialitate atunci când copilul pare să întâmpine dificultăți în socializarea cu semenii săi; sau când îi este mai dificilă achiziționarea abilităților de autocontrol; atunci când apare rivalitatea între frați; sau când sunt prezente anumite semne de anxietate ori diferite tulburări psihosomatice. Interesant este că foarte rar se întâmplă ca dificultatea copilului să fie de natură biologică sau strict personală. Cel mai adesea constatăm, în urma evaluării clinice, că este vorba despre disfuncționalități la nivelul sistemului familial – și copilul „produce“ un simptom, pentru a salva familia.

De ce devin copiii neascultători?
Este vorba, în special, de faptul că aceștia nu se simt în siguranță alături de părinții lor – din cauză că nevoile lor de relaționare nu sunt satisfăcute sau pentru că o serie de drepturi psihologice nu le sunt respectate. Fiecare comportament etichetat drept „neascultare“ ascunde o serie de emoții pe care copilul nu poate să le gestioneze singur și comportamentul indezirabil e strigătul lui de ajutor. Este dificil pentru părinți sau pentru cadrele didactice să accepte că fiecare comportament negativ are un sens. Dar cei peste 14 ani de când lucrez cu familiile mi-au arătat că niciodată lucrurile nu se întâmplă din senin. Așa cum între emoțiile și gândurile noastre există o strânsă legătură, la fel se întâmplă și între starea de spirit a unei familii și comportamentele membrilor acesteia. În timp ce scriam răspunsul, am recitit întrebarea și cred că explicația care însumează toate posibilele ipoteze este aceasta: din cauză că nu sunt ascultați așa cum ar avea nevoie sufletele lor.

Cum să ne purtăm, ca să le câștigăm încrederea?
Încrederea este bine să fie construită încă din momentul nașterii. Dar dacă acest lucru nu a fost posibil, din fericire se poate și mai târziu. Doar că, pe măsură ce copilul este mai mare, și efortul care se cere din partea părintelui este mai mare. Fiecare copilaș vine pe lume cu o capacitate intrinsecă de a se conecta la ceilalți oameni și de-ai învesti cu încredere. Doar că experiențele noastre timpurii pot face ca această încredere să crească sau, din contra, să scadă. Iar dacă încrederea copilului a fost trădată de către părinte în mod repetat, relaționarea dintre cei doi se complică. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți; dar au nevoie de îngrijitori care să ceară iertare atunci când au greșit, care să fie conștienți de faptul că legătura invizibilă dintre ei și copil este cea mai importantă investiție în viitorul celui mic. Și mai au nevoie copiii de părinți adecvat instruiți, deoarece cultivarea încrederii este un proces care necesită (dincolo de intuiție și abilități relaționale) și o doză de informații corecte cu privire la stadiile de dezvoltare a copilului. De aceea, adesea le spun părinților că educația copilului nu trebuie făcută după ureche sau exclusiv după modul în care am fost noi crescuți de familiile noastre. În secolul XXI, știința face progrese fascinante cu privire la creșterea și educarea copiilor, iar accesul la informații ar trebui să fie un drept garantat, pentru ca mai apoi părinții să-și asume responsabilitatea de a practica ceea ce au învățat.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro