Coco Chanel – Povestea femeii care a scris istorie în modă

“Am redat libertate trupului”, spunea odată Coco Chanel. Şi, într-adevăr, a făcut acest lucru doar cu un foarfece şi folosidu-se de texturi revoluţionare ca jerseul, scriind astfel istorie în designul vestimentar. “Mademoiselle”, aşa cum era ea alintată, a inventat modernismul în modă. La mai bine de un secol de când a început să creeze haine, Chanel continuă să cântărească greu în conştiinţa publică şi să fie model pentru designerii actuali.
 
Chanel a declanşat revoluţia în modă şi nu numai. Pentru feministe, ea a devenit repede un reper, fiindcă, din punct de vedere vestimentar, le fusese redată libertatea. Femeile puteau să se mişte, să călătorească, să meargă la petreceri şi chiar la o cafea în hainele create de Coco Chanel.

“Dacă vorbeai cu ea despre Christian Dior, îţi spunea: «Ce ai putea să faci cu o haină în care poate să încapă o valiză întreagă?”, îşi amintea prietenul şi biograful ei, Edmonde Charles-Roux. Ce-i drept, pentru Coco Chanel, confortul şi sfidarea regulilor erau două criterii care nu lipseau din creaţiile ei.

Cabaret la Paris şi croitorie de la măicuţe

Chanel s-a născut într-o familie săracă, în Saumur, Franţa, şi a fost învăţată să coasă de către măicuţele catolice care au crescut-o de la vârsta de 12 ani. În adolescenţă şi puţin după această perioadă, Coco s-a descurcat cântând în cabaret şi croind rochii cu o încredere în sine şi o încăpăţânare care au ajutat-o toată viaţa.
Citeşte mai multe despre Coco Chanel pe Libertatea.ro
 

Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Stiri pe scurt
Vă recomandăm: