Banii tăi: Cum economiseşti benzina

De Sandra S., pe

Preţul carburanţilor creşte tot mai mult, iar banii parcă sunt tot mai puţini. Iată câteva trucuri ca să economiseşti benzina, atunci când ai de mers ai mult cu autoturismul:
Motorul cald este mai eficient
Atunci când ai de făcut mai multe drumuri într-o zi, du-te mai întâi la cel mai îndepărtat dintre acestea, astfel motorul va avea ocazia să se încălzească aşa cum trebuie, apoi vino înapoi spre casă – sau spre birou.
La drumurile scurte, nu folosi aerul condiţionat
Dacă nu ai de parcurs mulţi kilometri, şi nu este o căldură toropitoare afară, te poţi răcori deschizând geamurile. Aerul condiţionat în maşină consumă destul de multă benzină, dar, la drumuri lungi, de exemplu, este mai eficient să ţii aerul condiţionat şi nu să deschizi geamurile – mai ales dacă mergi cu viteză mare.
Evită aglomeraţia
Un GPS este foarte folositor în această situaţie, pentru că îţi arată scurtăturile şi străduţele lăturalnice. Dacă stai mult timp în trafic, consumi mai multă benzină.
Umflă-ţi roţile
Maşina merge mai uşor pe roţile umflate bine şi consumul scade, faţă de atunci când sunt mai moi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!