Cum vă puteți ajuta copilul să scrie și să citească? 3 exemple de activități simple

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deși majoritatea copiilor încep să învețe să citească și să scrie în perioada preșcolară, încă din primele lor zile de viață fac cunoștință cu limba maternă. Atunci când aud și răspund la sunetul unei voci umane se poate spune că deja și-au început călătoria spre dobândirea abilității de a vorbi. Alfabetizarea – adică abilitatea de a înțelege și de a comunica prin citire și scriere – începe pe măsură ce bebelușul înțelege cuvintele pe care le rostesc părinții săi. Ascultarea, vorbitul, cititul și scrisul sunt toate elemente importante pentru învățarea timpurie a alfabetizării. Pentru a nu întâmpina obstacole în a învăța să citească și să scrie, este recomandat să vorbiți cât mai des cu cei mici și să folosiți tot felul de cuvinte noi. Vorbirea îi ajută să devină conștienți de sunetele diferite ale limbajului. De asemenea, ei trebuie să învețe să scrie, iar un mediu bogat în cărți este deosebit de important. 

Părinții sunt încurajați să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a trezi în copiii lor dragostea pentru lectură, pentru scris și pentru învățat. Iată cum puteți face acest lucru:

Vorbiți și ascultați

Nu lăsați să treacă o zi fără să discutați cu copilul și chiar să purtați conversații semnificative, care au menirea de a-i stimula gândirea. Vorbiți despre cum și-a petrecut ziua sau despre lucrurile pe care el le consideră interesante. În timp ce vă ascultați copilul, încercați să introduceți cuvinte noi, să extindeți povestirea sa, încurajându-l să descrie și mai mult acțiunile, folosind totodată un limbaj mai matur. Încercați să îl provocați să se gândească la lucrurile pe care le vede și pe care le aude în jurul său. Iar dacă îl veți ruga să vă spună care este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în acea zi, vă puteți aștepta la o conversație foarte captivantă. 

Citiți cu voce tare împreună

Cercetătorii din întreaga lume au descoperit că unul dintre cele mai importante lucruri pe care părinții le pot face pentru a-și ajuta copilul să își dezvolte abilitățile de a citi și de a scrie presupune să le citească povești cu voce tare. Este recomandat să îi citiți copilului cel puțin o dată pe zi și să îi recitiți poveștile sale preferate ori de câte ori vă roagă. Într-o librărie din București veți găsi o varietate de cărți pentru copii, cu povești grozave, care îi vor stârni curiozitatea. Nu este suficient doar să îi citiți din poveste înainte de culcare, ci foarte benefic va fi dacă veți discuta despre poveste în timp ce îi citiți și după finalizarea lecturii. Puteți achiziționa cărți de povești, de poezii, de cântece sau de fabule sau cărți adecvate vârstei sale. Este foarte important să vă expuneți copilul la o varietate de cărți. Ceea ce mai puteți face este să vă implicați împreună în activități despre care ați citit. Puteți găti împreună asemeni unor personaje din poveste sau puteți organiza o drumeție sau o noapte la cort.

Amenajați o bibliotecă acasă

Toți copiii au nevoie de cât mai mult timp pentru a explora o varietate de cărți. De asemenea, au nevoie de un mediu care să le susțină interesul pentru lectură. Prin urmare, aveți grijă ca mediul său de studiu să fie bogat în cărți școlare, în jucării educative, în cărți și în creioane. Amenajați fie o bibliotecă, fie un colț plin cu cărți, unde copilul poate avea acces la cărțile care îi trezesc interesul. Apoi, încercați să recitiți cărțile sale preferate, în special pe cele care îl invită să intervină cu întrebări sau cu propriile sale explicații și ipoteze. O tablă poate fi foarte eficientă pentru ca micuțul să noteze însemnări sau pentru a-l ajuta să se familiarizeze cu scrisul. Cel mai important este să vă asigurați că îi oferiți copilului o mare varietate de cărți care abordează stiluri și subiecte diferite, precum cărți informative, cu cântece și poezii, cu ilustrații frumoase, dar și povești cu intrigi detaliate sau cărți care vă reflectă propria cultură. 

Ultima modificare iulie 26, 2023 1:41 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale