Cum să dezvolți creativitatea la copii: 5 metode interesante

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Creativitatea este una dintre abilitățile extrem de importante, pe care părinții trebuie să o încurajeze în permanență. Ea se referă la capacitatea unui copil de a se adapta la situații, de a gândi și a găsi soluții, de a explora și a se descurca în diverse situații.

Perioada în care copiii învață cele mai multe lucruri este reprezentată de primii ani din viață. Toate cunoștințele acumulate atunci vor rămâne pentru totdeauna în memoria copilului, iar el se va folosi de ele pe tot parcursul vieții. 

Află în continuare care sunt cele mai importante recomandări pentru a dezvolta creativitatea copilului tău: 

  1. Apreciază orice idee îți prezintă

Chiar dacă unele idei sunt mai bune decât altele, asta nu înseamnă că există idei rele. Fiecare idee pe care copilul tău o prezintă reprezintă o manifestare a creativității și trebuie apreciată în consecință. Nu există o gafă mai mare decât să respingi ori să râzi de copilul tău, doar pentru are o idee care pe tine nu te satisface. Ori de câte ori vei face acest lucru, îi vei discredita creativitatea și îl vei face să își piardă încrederea în el. Atunci când procesul de gândire sau raționamentele pe care le face nu îl ajută să găsească o idee strălucită, așa cum poate îți dorești tu, ajută-l să înțeleagă ce putea să facă mai bine și ce argumente trebuia să ia în considerare în plus. De asemenea, îi poți pune la dispoziție un set de creație pentru copii, care îl va ajuta să fie mult mai focusat pe o singură sarcină. 

  1. Stimulează-i curiozitatea

Un avantaj major pentru dezvoltarea creativității este curiozitatea naturală a copiilor. Ei vor să afle orice despre oricine, iar părinții trebuie să hrănească această curiozitate prin expunerea la experiențe adecvate. Implicându-l pe cel mic în multe activități recomandate pentru vârsta lui, îi vei permite să atingă o arie largă de cunoaștere care îi va stârni curiozitatea și îl va ajuta să devină mai creativ pentru a descoperi lumea din jurul lui. 

  1. Jocurile de construcție

Acestea se numără printre activitățile preferate de copii. Ei vor găsi în permanență diverse obiecte pe care să le pună unul peste altul, construind cele mai inedite structuri. Le sunt foarte utile jocurile speciale de construcție, printre care piesele lego, cuburile de lemn sau jocurile magnetice. Este uimitor de câtă creativitate dau dovadă cei mici atunci când construiesc, iar beneficiile sunt multiple, inclusiv din punct de vedere al dezvoltării fizice și cognitive. Jocurile de construcții ajută la dezvoltarea motricității fine, a coordonării ochi – mână și a concentrării. În plus, copiii vor descoperi concepte importante, cum sunt echilibrul sau legătura dintre cauză și efect. 

  1. Cititul

Fiind un hobby extrem de creativ, cititul le deschide celor mici o lume infinită, plină cu personaje și întâmplări minunate. Cititul îi ajută pe copii să se exprime mai bine, le dezvoltă gândirea logică și le stimulează concentrarea. Ei vor putea să afle informații reale despre istorie sau geografie, dar în același timp au la dispoziție și o mulțime de întâmplări de ficțiune, care îi vor ține cu sufletul la gură. 

  1. Activități art & craft

Când sunt mici, copiii au o lume întreagă de descoperit, inclusiv noțiunile despre forme, culori, distanțe, texturi, modele sau detalii. Pune-i celui mic la dispoziție materialele necesare, iar creativitatea lui va exploda. Cel mai bine este să îi amenajezi un colț în cameră, unde să aibă acces nelimitat la o masă de dimensiuni adecvate și o cutie plină cu creioane, lipici, foarfeci, mărgele, hârtie creponată, mărgele, sfoară, etc. Desenează diferite forme pe hârtie, iar apoi roagă-l să le decupeze cu ajutorul unei foarfeci speciale pentru copii, care nu poate cauza accidente. De asemenea, nu uita de modelarea plastilinei, o activitate extrem de atractivă care ajută la dezvoltarea creativității. 

Toți părinții pot stimula dezvoltarea creativității pentru copiii lor, încă de la cele mai fragede vârste. Ține cont de recomandările de mai sus, iar micuțul tău va beneficia de cele mai bune condiții pentru a învăța să gândească logic, să aibă o minte creativă și să se dezvolte armonios. 

Ultima modificare ianuarie 10, 2023 12:52 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale