Cum alegi laptopul pentru copilul tău?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Atunci când cel mic crește, nevoile sale se schimbă, iar tu ca și părinte trebuie să te adaptezi la acestea. Una dintre cel mai mari nevoi ce poate apărea atunci când devine adolescent este aceea de a avea un laptop propriu pe care să-l folosească în desfășurarea procesului educațional, dar și atunci când are nevoie de relaxare: pentru a se juca sau pentru a socializa cu prietenii săi și în online. 

Cum poți alege un laptop potrivit pentru copilul tău?

Pentru a fi sigur că faci alegerea potrivită în ceea ce privește achiziționarea unui laptop nou, în primul rând, trebuie să îți stabilești exact ce îți dorești de la acesta, precum și care sunt specificațiile pe care trebuie să le aibă, în funcție de modul în care va fi utilizat. Cu siguranță, atunci când îl folosește doar pentru lecții, nu va avea nevoie de un laptop puternic, însă dacă are și alte hobby-uri precum codarea sau jocurile, atunci este necesar un alt fel de dispozitiv. 

Astfel, pentru a alege un laptop bun trebuie să fii atent la specificațiile procesorului, fiind una dintre cele mai importante piese ale acestuia. Cu cât acesta este mai puternic, cu atât mai repede dispozitivul va executa comenzile și va rula mai ușor. Mai apoi, trebuie să acorzi o importanță și memoriei cu care acesta vine la pachet. Cel mai bine ar fi să te orientezi către un cu cel puțin 4 GB de memorie, astfel încât cel mic să-și poată instala și jocuri, dacă acesta dorește. Poți alege un laptop HP din gama propusă pe Altex.ro. 

Un laptop îi va oferi copilului tău posibilitatea de a lucra de oriunde își dorește, motiv pentru care ar fi de preferat să alegi un dispozitiv ce are o baterie puternică și care îi oferă o autonomie de minim 8 ore. E necesar să știi faptul că odată cu timpul starea și performanța acesteia va scădea în mod natural, încă un motiv pentru care trebuie să acorzi o importanță deosebită specificațiilor bateriei. 

Un alt aspect ce trebuie luat în calcul atunci când îți dorești să faci o achiziție pentru copilul tău este greutatea dispozitivului. Având în vedere faptul că acesta va lua în ghiozdan laptopul și se va deplasa cu el, e necesar să fie cât mai ușor pentru a nu-i afecta spatele și, implicit, dezvoltarea acestui, mai ales că se află în creștere. Poți alege un laptop care cântărește până la un kilogram jumate maxim, astfel încât să îi fie cât mai ușor. 

În final, atunci când cumperi laptopul te poți gândi să achiziționezi și garanția extinsă pentru aceasta având în vedere că la copii riscul accidentelor neprevăzute este unul mult mai ridicat decât în cazul adulților. Pe lângă aceasta, asigură-te că îi cumperi și o husă pentru laptop pentru dățile în care acesta îl va lua cu el la școală sau atunci când se întâlnește cu prietenii să, astfel încât acesta să fie cât mai protejat. 

Sursa foto: pexels.com

Ultima modificare august 18, 2022 12:04 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale