Sursa foto: Shutterstock
Dermatita seboreică mai este numită și mătreață, eczemă seboreică, psoriazis seboreic și este o afecțiune dermatologică frecventă, care afectează mai ales scalpul (fața, părțile laterale ale nasului, spâncenele, urechile, pleoapele), pieptul. Provoacă scuame cu aspect albicios, uleios sau uscat. Afecțiunea poate fi iritantă, dar nu este contagioasă și nici nu provoacă căderea părului. Poate să dispară de la sine, fără tratament, dar există și metode prin care simptomele pot fi ameliorate și episoadele prevenite (șampoane speciale).
În acest articol, explicăm cum se dezvoltă dermatita seboreică și care sunt simptomele și cauzele afecțiunii.
Dermatita seboreică este o afecțiune necontagioasă a pielii, tratabilă. Provoacă mâncărime, pete roșii, fulgi albi sau galbeni, praf pe scalp. Afecțiunea se dezvoltă în mai multe zone ale corpului cu o activitate crescută a glandei sebacee.
Dermatita seboreică este o afecțiune care se manifestă pe tot parcursul vieții, poate dispărea în urma tratamentului, dar de asemenea poate reveni episodic.
Unde apare dermatita seboreică
Dermatita seboreică provoacă o erupție cutanată solzoasă, care se poate dezvolta în orice zonă a corpului, cu excepția palmelor și tălpilor. La adulți, această erupție cutanată apare pe una sau mai multe zone ale corpului cum ar fi:
- scalp;
- frunte;
- sprâncene;
- pleoape;
- urechi;
- gură;
- părțile laterale ale nasului;
- bărbie;
- partea din spate a capului și gâtului;
- piept.
La pacieții care au dermatită seboreică extinsă, erupția cutanată se poate dezvolta pe axile, buric, zona inghinală, fese, sub sâni. În unele situații severe de dermatită seboreică, erupția cutanată poate acoperi o mare parte din corp.
Cine este predispus să dezvolte dermatită seboreică
Derematita seboreică apare cel mai adesea la bebelușii cu vârsta mai mică de 3 luni și la adulții cu vârsta între 30-60 de ani. Este mai frecventă la bărbați decât la femei și la caucazieni mai mult decât la afro-americani.
Persoanele care au tenul gras prezintă un risc mai mare de a dezvolta dermatită seboreică. De asemenea, un istoric de psoriazis poate crește vulnerabilitatea. Condițiile meteorologice nu provoacă dermatită seboreică, dar pot intensifica manifestările.
De asemenea, sunt mai predispuse la dermatită seboreică:
- persoanele care au suferit un transplant de organe;
- persoanele infectate cu HIV (virusul imunodeficienței umane);
- adulții cu limfom Hodgkin;
- adulții cu limfom non-Hodgkin;
- persoanele cu tulburări psihice: depresie;
- persoanele cu afecțiuni neurologice: boala Parkinson, epilepsie, paralizia nervilor faciali, leziuni ale măduvei spinării;
- persoanele cu tulburări congenitale: sindrom Down;
- persoanele care urmează tratamente cu medicamente psihotrope: litiu, haloperidol, clorpromazină.
Factorii care agravează afecțiunea sunt:
- clima rece și uscată;
- tenul gras;
- folosirea loțiunilor pe bază de alcool;
- existența unor afecțiuni orecum psoriazisul sau acneea sau rozaceea;
- oboseala;
- recuperarea după afecțiuni medicale stresante (atac de cord).
Semne de dermatită seboreică
Dermatita seboreică se manifestă prin:
- exfolierea pielii;
- apariția unor scuame pe scalp, piept, axile, zona inghinală sau sub sâni;
- prurit;
- apariția mătreții. Mătreața se amestecă prin păr sau cade pe umeri sau haine;
- pete roșii și inflamate pe piele;
- cruste care apar pe capetele bebelulșilor. Aceste cruste nu provoacă neapărat mâncărimi, dar zgârierea lor poate provoca inflamații suplimentare, ducând la sângerări sau infecții ușoare;
- blefarită (roșeață solzoasă pe marginea pleoapelor);
- roșeață care apare în pliurile pielii, în zona axilelor, sub sâni sau în zona inghinală;
- foliculi de păr inflamați.
Cauza dermatitei seboreice
Cauza dermatitei seboreice nu este foarte clară. Din ceea ce se cunoaște până acum, afecțiunea se poate datora:
- excesului de ulei din piele;
- deficienței sistemului imunitar;
- nivelului crescut de androgen;
- reacției inflamatorii;
- istoricului familial.
Când se recomandă consult medical
Se recomandă să consulți medicul în următoarele cazuri:
- dacă dermatita seboreică îți afectează somnul sau rutina de fiecare zi;
- dacă afecțiunea te face să te simți stânjenit sau anxios;
- dacă crezi că ai infecții dermatologice;
- dacă ai încercat să te îngrijești acasă dar nu ai reușit.
Medicul poate să pună un diagnostic de dermatită seboreică excluzând alte afecțiuni cu manifestări asemănătoare:
- psoriazis;
- eczemă (dermatită atopică);
- rozacee;
- reacție alergică;
- lupus eritematos sistemic.
Ultima modificare februarie 13, 2024 3:13 pm