Sufrageria este unul dintre cele mai importante spații ale locuinței tale. Utilizată atât pentru relaxare cât și pentru divertisment sau mici reuniuni cu persoanele apropiate, această cameră trebuie să răspundă cât mai bine nevoilor tale. Dacă îți dorești ca spațiul tău să fie cât mai cald și primitor, dar și adaptat tendințelor din 2023, iată care sunt principalele elemente care nu trebuie să lipsească din decorul tău.
- Mobila cu linii simple și culori moderne
Stilurile contemporan și minimalist sunt preferate și în 2023. Așadar, dacă îți dorești un living inspirat din aceste tendințe, optează pentru o mobilă de sufragerie cu linii cât mai simple, drepte, cu un design modular și cu spații pentru depozitare integrate și practice. Se poartă culorile foarte deschise sau foarte închise, de la alb până la tonuri de cafeniu închis sau negru. Nuanțele neutre sau cele naturale, precum stejarul, sunt, de asemenea, în tendințe. Dacă ai la dispoziție un buget mai mare, poți opta și pentru piese de mobilier cu tehnologie integrată, cum sunt canapelele ce oferă încărcare wireless.
- Corpuri de iluminat din materiale naturale sau piese statement
În materie de iluminat, în 2023 se poartă corpurile realizate din materiale naturale, precum bambus, ratan sau sfoară. Optează pentru culori neutre sau calde și vei putea integra corpurile de iluminat cu ușurință în spațiul tău. Dacă vrei să atragi atenția către o anumită zonă a livingului tău, alege un corp de iluminat de tip statement, cu forme și linii captivante, ce tinde către stilul avangardist.
- Covoare din fibre organice
Materialele și culorile naturale sunt la modă și atunci când vine vorba de covoare. Așadar, dacă optezi pentru piese realizate din lână, bambus, sisal sau iută te vei încadra perfect în tendințele acestui an. În ceea ce privește designul, te poți îndrepta în diferite direcții. Atât covoarele de inspirație vintage, cât și modelele geometrice sau cele cu forme neconvenționale pot face parte dintr-un decor modern, în funcție de preferințele tale.
- Panourile riflate decorative
Deși sunt prezente deja de ceva timp în trendurile ce țin de decorarea locuinței, panourile riflate rămân un element atractiv și în 2023. Stilul extrem de versatil al riflajelor verticale din lemn sau MDF conferă un plus de textură și interes vizual pereților simpli și sunt ideale pentru delimitarea anumitor zone, precum cea unde este poziționat televizorul. În plus, culorile calde, naturale ale acestor elemente se aliniază perfect cu tendințele anului 2023.
- Accentele de culoare în tonuri de magenta sau lavandă
Dacă în materie de mobilă culorile preferate sunt cele neutre, atunci când vine vorba de piese decorative, ai un grad mai mare de libertate. Nuanțele aflate între roșu și albastru, precum tonurile de magenta, sunt ideale pentru a aduce un plus de culoare în sufrageria ta.
Fie că optezi pentru o vază sau un tablou în aceste nuanțe, ori adaugi câteva perne decorative în tonuri de lavandă pe canapea sau fotolii, vei reuși să îți personalizezi spațiul, încadrându-te în același timp în tendințele anului.
Ține cont de recomandările noastre și vei reuși să creezi un spațiu armonios și modern în care să petreci momente relaxante sau timp de calitate cu cei dragi. Este important să găsești echilibrul între partea estetică și cea funcțională și să alegi elemente decorative care îți reprezintă stilul, pentru a te putea bucura cât mai mult de locuința ta!
Ultima modificare ianuarie 17, 2023 12:35 pm