Sursa foto: Shutterstock.com
Alergiile sezoniere apar în anumite perioade ale anului, fiind declanșate de prezența alergenilor în mediu, cum ar fi mucegaiul, părul de animale, acarienii, polenul sau praful.
Manifestările sunt cauzate de activarea sistemului imun, care reacționează exagerat la contactul cu alergenii. Nu toată lumea se confruntă cu aceste tipuri de alergii, ci doar persoanele care prezintă o sensibilitate din acest punct de vedere.
Află care sunt alergiile sezoniere comune în anotimpul de toamnă și cum te protejezi!
Tipuri de alergii de toamnă
Pe durata anotimpului de toamnă, cel mai adesea alergiile sunt declanșate de polenul de ambrozie, mucegai și acarieni.
- Alergie la ambrozie
Polenul de ambrozie este frecvent cauza alergiilor sezoniere de toamnă. În general, polenul acestei plante este prezent în aer la finalul lunii august, însă poate persista până în lunile septembrie-octombrie. Acesta este transportat de către vânt pe distanțe mari, așa că poate ajunge la tine chiar dacă nu crește în apropiere (1).
În jur de 75% din persoanele alergice la polenul florilor de primăvară prezintă sensibilitate și în cazul celui produs de ambrozie (1).
Unele persoane alergice la ambrozie pot avea simptome și după consumul unor alimente, cum ar fi pepene galben, banane și zucchini (1).
- Alergie la mucegai
Mucegaiul crește atunci când nivelul de umiditate din locuință este prea ridicat. Baia este încăperea în care sporii de mucegai apar cel mai adesea. Totuși, aceștia se pot dezvolta și în exterior, pe frunzele umede (1).
- Alergie la acarieni
Acarienii sunt organisme asemănătoare păienjenilor, însă au dimensiuni foarte mici. Aceștia adoră praful, umezeala și căldura din locuințe, adăpostindu-se mai ales în covoare. Deși se întâlnesc în special vara, aceștia pot deveni activi și toamna, după ce începi să încălzești locuința (1).
Simptomele alergiilor sezoniere
Cum se manifestă alergia la ambrozie și celelalte tipuri de alergii sezoniere? Ei bine, acestea pot provoca următoarele simptome (1):
- mâncărimi în nas, gât și la nivelul ochilor;
- rinoree (secreții nazale);
- lăcrimarea ochilor;
- strănut frecvent;
- erupții și mâncărimi cutanate;
- mai rar, tuse și dificultăți de respirație.
Cum te protejezi?
Pentru a te putea proteja de alergiile sezoniere, este important să identifici la ce alergeni prezinți sensibilitate. Dacă prezinți simptomele specifice, este indicat să te adresezi medicului alergolog pentru investigații și diagnostic.
Odată identificată cauza, aceasta trebuie eliminată în măsura în care este posibil, spre exemplu (1, 2):
- Verifică atent toți pereții casei, pentru a depista și curăța urmele de mucegai!
- Spală regulat covoarele, draperiile, păturile de iarnă!
- Folosește un dezumidificator, dacă umiditatea din casă este crescută!
- Optează pentru aer condiționat sau purificator de aer cu filtru HEPA, care filtrează particulele de polen și mucegai! Alege, de asemenea, un aspirator cu filtru HEPA. O altă opțiune este filtrul HEPA portabil!
- Folosește plase antipolen pentru geamuri!
- Folosește aerul condiționat în mașină și ține geamurile închise!
- Stai în casă în zilele uscate, în care bate vântul! Cel mai indicat este să ieși din casă după ploaie. De asemenea, poți urmări prognoza pentru polen, pentru a afla în ce moment al zilei nivelul de polen din aer este ridicat.
- Evită grădinăritul, deoarece poți lua contact cu alergenii!
- Dacă ai alergie la polen, nu îți usca hainele afară! De asemenea, schimbă-ți hainele imediat ce intri în casă și fă duș cât mai repede. Polenul poate rămâne pe haine și în păr, iar astfel ajunge pe lenjeria patului sau pe canapea.
- Adresează-te medicului pentru recomandări de medicamente antialergice!
Așadar, în cazul în care te confrunți cu simptomele alergiilor, încearcă să identifici cauza, dar adresează-te medicului pentru un diagnostic corect!
Referințe:
- Watson, Stephanie. ”Fall Allergies.” WebMD, WebMD, 4 June 2008, www.webmd.com/allergies/fall-allergy-relief. Accessed 9 Oct. 2022.
- ”Seasonal Allergies: Nip Them in the Bud.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hay-fever/in-depth/seasonal-allergies/art-20048343. Accessed 9 Oct. 2022.
Ultima modificare octombrie 20, 2022 11:30 am