Cântărețul Puya și familia lui locuiesc în București, într-o vilă situată în cartierul Sălăjan, dar au o proprietate și lângă Capitală, în Fundulea, unde se află două căsuțe, momentan, în lucru. Artistul a făcut publice o serie de clipuri video și imagini cu „Casa Puymici”, cum numește proiectul său și spune că are planuri mari pentru amneajarea lor și a spațiului în care se află.
Dragoș Gărdescu, pe numele real, soția lui, Melinda și cele trei fete pe care le au – două mari, Melissa (15 ani), Iuliana (12 ani) și una mai micuță, în vârstă de 7 ani – , locuiesc în București, însă se vor putea bucura de liniște și de aer curat când căsuțele de vacanță din Fundulea, județul Călărași, vor fi complet gata.
CONȚINUT VIDEO UNICA
Puya a început proiectul “Casa Puymici” în urmă cu aproximativ doi ani, când și-a cumpărat un teren la circa 40 km de București. A adus acolo o casă tradițională din lemn din Hunedoara și, de curând, s-a apucat de construcția unei alte case.
„Ăsta e proiectul Puymici de lângă București, e undeva prin zona Fundulea. Dar, deja s-au cam scumpit casele pe lângă București, nu mai pot să mai cumpăr nimic. Am 2500 metri pătrați de teren, dar s-a scumpit, nu pot să mă mai apropii. Mie îmi place să lucrez eu, pun mâna și să fac.
Lucrez cu unchiul lui nevastă-mea. Mă duc mai fac câte ceva pe acolo, mă duc să mă și relaxez. Pe mine asta mă relaxează. Eu nu lucrez așa ca Dorian (n.r. Dorian Popa), industrial. Eu sunt mai cu tradiția. Am recondiționat casa asta din Hunedoara, mai facem încă una mai mică. Putem dormi acolo, mergem în week-enduri, de Crăciun, pot să dau muzică tare acolo!” – spunea Puya, anul trecut, în podcastul lui Mihai Morar.
„Vine, vine primăvara… ! Am început treaba aici la Casa Pyumici. Între timp, am mai făcut o căsuță, acum am mai multe căsuțe. Pe asta nouă am făcut-o din ce am găsit și noi prin curte, mai o țiglă de la o vecină, scândurile le-am luat de la o biserică, iar grinda asta mare mi-a trimis-o un prieten de la Huedin. Are și beci și vedere la lac, tot dichisul. Mai greu e cu scara pentru unchiul când o să se îmbete!” – a explicat artistul într-un clip în care prezintă casele aflate în construcție și renovare din Fundulea.
Puya își plantează legume românești și își face o livadă
Puya vrea să se apuce serios de grădinărit și are de gând să planteze diverse legume, dar și o livadă. Artistul a anunțat că și-a cumpărat deja răsadurile pentru a le planta în sera din grădina lui.
„N-am mai fost de mult pe aici pentru că am tot avut treabă. L-am lăsat pe unchiul să se ocupe. Am început însă treaba acum, am luat niște copăcei, plantăm, facem o livadă. Punem ceapă, mazăre, usturoi românesc.
Am făcut și o seră mare aici. Am fost la Vidra și am luat răsaduri de roșii, soiuri de astea românești și de Buzău și pătrunjel. Astea nu le găsești prin supermarket, acolo sunt interzise astea românești. Eu credeam că se interzic doar piesele rap, dar acum se interzic și roșiile românești” – a continuat cântărețul.