Ramona Bădescu, în vizită la Papa

.

Actriţa are toate şansele să devină un personaj principal şi la Primăria din Roma.
Diva, care se luptă pentru problemele românilor din Peninsulă, a ajuns, de curând, şi la Vatican.
În acelaşi timp, „La donna perfetta” se pregăteşte pentru alte roluri şi îşi aşteaptă marea iubire, care nu este Călin Popescu Tăriceanu.
Ramona Bădescu nu are succes doar în filme, ci şi pe scena politică.
După ce a devenit consilier pe problemele românilor la Primăria din Roma, diva a reuşit să-l cunoască şi pe Papa Benedict al XVI-lea.

Actriţa are toate şansele să devină un personaj principal şi la Primăria din Roma.
Diva, care se luptă pentru problemele românilor din Peninsulă, a ajuns, de curând, şi la Vatican.
În acelaşi timp, „La donna perfetta” se pregăteşte pentru alte roluri şi îşi aşteaptă marea iubire, care nu este Călin Popescu Tăriceanu.
Ramona Bădescu nu are succes doar în filme, ci şi pe scena politică.
După ce a devenit consilier pe problemele românilor la Primăria din Roma, diva a reuşit să-l cunoască şi pe Papa Benedict al XVI-lea.
Actriţa a participat la una dintre întâlnirile de protocol, desfăşurată între reprezentanţii primăriei şi Sfântul Părinte.
„A fost un moment emoţionant. Am mers la Vatican cu delegaţia primăriei şi a provinciei. Nu a fost o vizită personală, ci una organizată de Gianni Alemanno, primarul Romei. Special pentru această ocazie, am ales să port un voal cusut de mine. Am avut la mine o icoană, iar de la Papa am primit o monedă a Vaticanului în serie limitată. Acum acum lucrez la un proiect cu bisericile de la Roma şi sper să iasă ceva frumos”, îmi mărturiseşte Ramona.
A plecat în Italia în urmă cu 19 ani, bazându-se doar pe acea siguranţă a omului care nu a dat niciodată rateuri.
Îşi dorea o viaţă în Peninsulă, lipsită de grijile materiale din ţară. Deşi nimeni nu credea că va reuşi  să-şi construiască o carieră în străinătate, astăzi celebritatea e de partea ei.
„În Italia, nu am pornit de la zero, ci de la minus. Nu ştiam nici măcar limba, am învăţat-o singură pe parcurs. Chiar dacă Italia este o ţară care te aşteaptă cu porţile deschise, nimeni nu-ţi face nici un cadou. Trebuie să ştii cum să te integrezi. Mie îmi lipsea foarte mult familia şi mă loveam tot timpul de prejudecată aceea că femeile din Est sunt femei uşoare. Tot timpul am încercat să demonstrez contrariul.”
Treptat, Ramona a devenit un adevărat lider pentru cei care nu au avut norocul ei. Actriţa se întâlneşte săptămânal cu 16 asociaţii ale românilor şi încearcă să-i ajute în rezolvarea anumitor probleme.
Ramona Bădescu, în vizită la Papa„Mi-am dorit întotdeauna să fac ceva pentru a veni în ajutorul românilor de aici şi pentru a spăla imaginea României peste hotare. Nu-mi doresc o carieră politică în ţara mea. Anul trecut am refuzat să candidez. Politica mea e una a sufletului şi a lucrurilor concrete. De multe ori, politicienii vorbesc mult şi nu fac nimic. Eu îmi doresc să rezolv cazuri micuţe, nu mari, pentru că nu am această posibilitate. Nu trăiesc din politică, dar mă deranjează faptul că italienii vorbesc urât despre noi „.
Împarte acelaşi agent cu Sharon Stone. Dacă ar avea curajul să se rupă de tot şi să plece în SUA, actriţa crede că ar putea obţine oricând un rol la Hollywood. „Eu şi Sharon Stone aveam acelaşi agent şi el îmi spune mereu să mă stabilesc acolo, ca să-mi fie mai uşor să fiu distribuită în producţiile americane. Chiar mi-aş dori să iau câteva cursuri de actorie la „The Lee Strasberg Theatre&Film Institute”, un celebru institut de teatru şi film de la Los Angeles, unde am înţeles că predă şi Robert de Niro”. Am vorbit cu cineva de acolo care mi-a mărturisit că i-ar fi plăcut să deschidem o astfel de şcoală şi la Bucureşti.
Pănă atunci, artista face dovada talentului său în câteva producţii italieneşti. „Donne dell’Est”, („Femeile din Est”.), lungmetrajul la care o să încep lucrul din 28 ianuarie, redă problemele existenţiale a cinci femei. Eu joc rolul unei emigrante românce şi sfârşesc prin a mă sinucide”. Ramona a început de curând filmările şi pentru un serial care se va transmite în luna septembrie pe Rai 1. „Scandalo della Banca Romana” se filmează la Roma şi în Iugoslavia. Acţiunea se petrece în anul 1900, iar eu sunt fata guvernatorului băncii romane”.
Prietenă cu Alain Delon şi Michele Placido. Ramona nu a uitat de actorii cu care s-a aflat în faţa camerelor de luat vederi. Se simte legată de ei, chiar dacă timpul nu le permite să se vadă foarte foarte des. „Am o relaţie bună cu Alain Delon. Ne salutăm mereu cu plăcere atunci când ne întâlnim, iar pe Michele Placido (comisarul Corado Cattani din Caracatiţa) l-am invitat, anul trecut, la spectacolul „La cultura ci unisce”, pe care eu l-am prezentat în Italia, la Roma. Corado a recitat, în limba română, o poezie scrisă de Ana Blandiana. Erau zece miniştri  în sală şi a fost un moment deosebit de emoţionant”.
Ramona Bădescu, în vizită la PapaAmintiri frumoase o leagă şi de Alexandra Dinu. „Am dat o probă împreună pentru „Elisa di Rivombrosa”. Eu am interpretat personajul negativ, iar ea pe cel al fetei bune”.
Marea dragoste şi Călin Popescu Tăriceanu. Vedeta, în vârstă de 40 de ani, mai aşteaptă astăzi doar o mare iubire şi momentul în care va deveni mamă. „Îmi doresc un copil atunci când Dumnezeu mi-l va da şi sper să se întâmple cât mai repede, ca să nu ajungă să-mi spună „bunică” în loc de mamă. Părinţii mei sunt căsătoriţi de 51 de ani. Problema e să găsesc persoana potrivită „.
Diva speră să întâlnească acel bărbat care să o fascineze, să o intrige, să o surprindă. Deşi cuplată de presă cu liberalul Călin Popescu Tăriceanu, actriţa neagă că inima ei ar fi bătut vreodată pentru fostul premier.
„Aceste zvonuri nefondate m-au dezgustat. Când au apărut aceste bârfe, Tăriceanu era în campanie electorală. E absurd! O cunosc şi pe Ioana, pe soţia lui Călin Popescu Tăriceanu. Sunt persoană publică şi sunt obişnuită cu astfel de răutaţi. Sper doar ca într-o zi să se dea o lege care să ne protejeze”.

Foto:
arhiva personală
Autor: Simona Tudorache

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton