Mirela Vaida e gata să devină mamă pentru a patra oară: „Vârsta nu mă oprește!”

De Unica.ro, pe

Mirela Vaida (40 de ani) își dorește o familie și mai numeroasă. Prezentatoarea de la “Acces Direct” are împreună cu soțul ei, Alexandru Vaida, trei copii frumoși – Vladimir (4 ani), Tudor (2 ani) și Carla (5 ani) -, însă consideră nu ar trebui să se oprească aici, ci să mai aducă pe lume și alți frați sau surori pentru copiii lor.

Mirela Vaida și-a exprimat, în cadrul unui interviu, dorința de a mai face copii, spunând că vârsta nu o poate împiedica să facă așa ceva.

E vorba despre o viață în care am reușit să-mi îndeplinesc visul de a deveni mamă. Și nu mama unui copil, ci mama a trei copii. Recunosc că nu m-aș opri aici. Și nici cifra 4 din fața vârstei mele nu mă oprește.

Chiar mă gândesc serios și vorbesc cu soțul meu zilnic că ne-am mai dori un copil, poate chiar doi. Și dacă ar veni deodată n-ar fi nicio problemă! Pentru mine toate numerele acestea, 40 de ani și 3 copii, înseamnă de fapt esența vieții, împlinirea vieții.

Chiar sunt un om împlinit și fericit care nu mai are nimic de demonstrat nici în plan personal și cu atât mai puțin în plan profesional. Pentru că eu sunt acum acolo unde îmi doream să fiu la 40 de ani: să mă bucur de viață, de curtea mea, de animăluțe și, mai presus de toate, de cei trei copii care ne fac viața fericită și care ne dau sens în fiecare zi – a dezvăluit Mirela Vaida, pentru TV Mania.

Citeşte şi: Ce condiție i-a impus Jennifer Lopez lui Ben Affleck în contractul prenupțial

Citeşte şi: Ioana Voicu a născut prematur: „Am ajuns de urgență la spital”

Citeşte şi: Ce spune Andreea Marin despre operațiile estetice

Citeşte şi: Jean Gavril și Ana sunt câștigătorii primului sezon „Dancing on Ice – Vis în doi”

Mirela Vaida și soțul ei s-au căsătorit în 2009. Vedeta de televiziune a spus, într-un alt interviu, că secretul unei căsnicii reușite stă în comunicarea dintre parteneri.

Mirela Vaida e gata să devină mamă pentru a patra oară: „Vârsta nu mă oprește!”

Avem 12 ani de mariaj, plus patru dinainte de nuntă. Sunt 16 ani foarte bine conturaţi, în care am fost aproape de nedespărţit, în care am schimbat vreo trei locuinţe, ne-am mărit familia, am trecut prin multe, dar important e că am fost şi am rămas o echipă. Noi comunicăm tot timpul. Viaţa publică şi supraexpunerea m-au făcut ca, atunci când am un moment liber, să vreau să mi-l petrec doar cu soţul, cu familia, nu cu o gaşcă întreagă de prieteni. Noi ne-am spus întotdeauna păsurile, ne-am şi certat, dar ne-am împăcat. Suntem o familie normală, organică, nu e doar lapte şi miere între noi – a mărturisit vedeta de televiziune, acum câteva luni, pentru Okmagazine.ro.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!