Actrița Kate Hudson, în vârstă de 38 de ani și care mai are doi băieți, este însărcinată pentru a treia oară.
Anunțul a fost făcut chiar de actriță pe contul său de Instagram.
„Ne-am tot chinuit să ţinem sarcina secretă pentru cât mai mult timp, însă mai am puţin şi nasc, aşa că nu mai putem ascunde abdomenul meu proeminent…a fost o adevărată provocare să încerc să ascund sarcina. Mai mult decât atât e mai obositor să fac asta decât să recunosc, pur şi simplu, adevărul. Copiii meu, Danny, eu şi întreaga familie suntem în al nouălea cer de fericire. Vom avea o fetiţă!”, a scris Hudson.
Citește și: Kate Hudson, două ţinute chic într-o zi
Potrivit acesteia, această sarcină este mult mai grea decât primele două.
„Dacă vă întrebaţi de ce am fost atât de absentă în ultima vreme de pe conturile mele de social media e pentru că m-am simţit atât de rău încât n-am mai putut face nimic. Mi-a fost cel mai rău din toate cele trei sarcini ale mele. Mi se face greaţă numai dacă mă uit la fotografii cu mâncare”, a dezvăluit ea.
Citește și: Ce mănâncă Kate Hudson pentru a se menține în formă
Foto: Shutterstock