Mai mult decât o emblemă a acţiunilor caritabile din România, mai mult decât mama actorului Ethan Hawke, omul Leslie Hawke vorbeşte în exclusivitate pentru cititoarele unica.ro...... despre viaţă, caracter şi opţiuni. În cei opt ani de zile în care ţara noastră a devenit nou ei casă, Leslie Hawke a făcut istorie. De la un prim program educativ care viza cerşetorii minori, iniţiat cu ajutorul învaţătoarei Maria Gheorghiu în cadrul noii Asociaţii Ovidiu Rom, în 2001, anul în care Leslie a ajuns în România, la Bacău, în calitate de voluntar Peace Corp, la zeci de alte programe şi campanii sociale şi educaţionale care vizează copiii şi familiile cu o situaţie materială dezavantajată, la balul de caritate ajuns la ce-a de-a cincea ediţie în 2009, a fost decăt un pas… multă ambiţie şi motivaţie. În interviul de mai jos Leslie Hawke vorbeşte despre alegerea de a veni în România, despre ţara noastră, despre activitatea pe care o desfăşoară de mai bine de de opt ani aici, despre oameni, sacrificii, frustrări şi viaţa de zi cu zi.Ce vi s-a părut interesant legat de România?România e plină de contradicţii. Oamenii nu sunt niciodată plicticoşi. E un subiect care revine des în conversaţiile expaţilor. Aud mereu "ştii, în ciuda traficului, a corupţiei, a politicienilor, e ceva legat de România care îmi place, dar nu-mi dau exact seama ce anume". Toată lumea e de acord, dar nimeni nu ştie să spună ce e acel "ceva" care e atât de atrăgător. Sunt multe ţări cu peisaje frumoase, legume gustoase, drumuri proaste şi corupţie. Nu e o combinaţie unică. Poate că e faptul că românii apreciază străinii mai mult decât alte naţionalităţi. Asta e în parte din cauza stimei de sine scăzute a românilor, dar reflectă şi o deschidere care flatează mult străinii. E un loc în care e foarte comod să fii, dacă vii din altă parte. Când aţi venit în ţara noastră şi cu ce scop? Să fiu sinceră, nu am avut vreun plan măreţ când am venit în România în 2000. Am venit mai mult din curiozitate şi dintr-un simţ al aventurii, decât dintr-un sentiment clar al unei misiuni sau al unui scop. Şi cu siguranţă nu mi-am imaginat că mă voi muta aici permanent. M-am alăturat Corpului Păcii la vârsta de 48 de ani pentru că vroiam să văd dacă îmi pot aduce contribuţia. Însă nu aveam aşteptări prea mari legate de necesitatea de a fi aici.Ce v-a făcut să rămâneţi aici?Am văzut copii cerşind pe străzi - copii mici care ar fi putut fi nepoţii mei şi asta mi-a rupt inima. Copiii sunt atât de vulnerabili, sunt total dependenţi de adulţi cu care se întâmplă să trăiască. Şi felul în care aceşti adulţi au grijă de ei în primii ani de viaţă determină, de fapt, într-o foarte mare măsură, felul în care vor arăta vieţile lor. Eu mi-am pierdut mama când eram mică şi am fost mutată dintr-un loc în altul printre o mulţime de adulţi. Unii dintre ei au fost buni cu mine, alţii nu. Nu eram săracă, dar eram foarte tristă şi temătoare când eram copil. Am învăţat de la o vârstă fragedă să fiu independentă, să mă bazez pe mine însămi şi să mă adaptez. Probabil că aş fi fost unul dintre copiii cerşetori foarte buni. Deci nu e surprinzător că am simţit multă empatie pentru copiii pe care i-am văzut pe străzile din Bacău şi Bucureşti. Pur şi simplu nu este drept ca unii copii să se bucure de oportunităţi şi de siguranţă, iar alţii să nu aibă parte de ele deloc. Sunt creştină şi simt că este, în acelaşi timp, o obligaţie şi un privilegiu să încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a le oferi copiilor vulnerabili o şansă la o viaţă mai bună. Şi asta înseamnă să îi ajut să obţină o educaţie decentă.Există vreo legătură între slujbele pe care le-aţi avut în State şi ce faceţi aici?Da, totul are legătură. Am câştigat experienţă în planificare, organizare, vânzări pe lângă alte deprinderi de business. Un lucru pe care îl înveţi într-un mediu de afaceri foarte competitiv este importanţa de a urmări lucrurile până la capăt, de a relaţiona cu cât mai mulţi oameni şi de a avea obiective înalte. De asemenea, am fost implicată mult în activităţi de voluntariat - strângere de fonduri pentru biserică, organizare de evenimente pentru organizaţii non-profit, conducerea unui grup de tineri. Am fost mereu interesată de programe de dezvoltare internaţională şi mi-am petrecut vacanţele în locuri ca Africa, Haiti şi Ecuador. Şi aici m-am implicat în proiecte scurte de voluntariat. Acest lucru în sine a fost o şcoală. Am învăţat că numai intenţiile bune nu te duc prea departe şi că dacă doar arunci bani înspre problemele sociale, NU înseamnă că le şi rezolvi. Problemele sociale sunt extrem de complexe. Ştiam, de asemenea, că dacă vreau cu adevărat să realizez ceva în România, va trebui să trăiesc aici. Să îmi dedic cel puţin 20 de ani din viaţa acestui scop. Altfel, m-aş fi păcălit singură spunând că vreau să schimb ceva.Ce aţi lăsat în urmă şi de ce vă este cel mai dor din Statele Unite?Mi-e dor de nepoţii mei şi de oamenii prietenoşi de pe străzile de-acolo. Dar sincer, cam astea sunt singurele lucruri de care mi-e dor. Cu internetul, în special cu Skype, nu pierd niciodată legătura cu oamenii la care ţin. Ceea ce fac e mai important pentru mine decât unde fac acest lucru. Şi ştii, eu însămi nu trăiesc în sărăcie. Am o viaţă uşoară comparativ cu cea a familiilor cu care noi lucrăm. Merg la New York de vreo două ori pe an şi mă simt excelent. Dar nu am nevoie să fiu acolo tot timpul. Lucrurile frumoase în viaţă sunt savurate mai intens dacă sunt în moderaţie. Unul dintre lucrurile care nu îmi place în Statele Unite este că acolo parcă e prea mult din toate. E o lăcomie care mă tulbură. Ce credeţi despre faptul că a trebuit să veniţi de la mile depărtare pentru a ajuta mai mult decât o fac instituţiile noastre guvernamentale?Problema cu Guvernul Român este că nimeni, inclusiv membri Parlamentului, nu cred cu adevărat în potenţialul său ca o forţă de a face bine. Românii pe care îi cunosc sunt conştiincioşi şi onorabili faţă de familia şi prietenii lor - însă de cele mai multe ori rămân în cercul lor restrâns. Este important să ţineţi cont de faptul că nu am construit Ovidiu Rom singură, ci împreună cu Maria Gheorghiu. Ea este din Bucureşti! Şi toţi cei din echipa noastră sunt români. Mi-aş dori ca românii să-şi dea unul altuia mult mai mult credit pntru lucrurile bune care se întâmplă în ţara asta. Şi SUNT multe lucruri bune. Am întâlnit mulţi oameni extrem de muncitori şi de dedicaţi în rândul autorităţilor locale - şi mulţi voluntari tineri care sunt extraordinar de generoşi cu timpul lor.Ce nu vă place în România şi ce aţi schimba în ţara noastră dacă aţi putea?Lipsa de înţelegere a românilor referitor la dinamica sărăciei. Oamenii nu sunt hoţi de buzunare pentru că sunt ţigani. Ei sunt hoţi de buzunare pentru că este singurul mod în care ei ştiu să facă bani. Dacă vă uitaţi la nivelul mediu de educaţie al oamenilor din închisori, veţi fi şocaţi de cât de scăzut este. Absolvenţii de liceu nu comit infracţiuni minore. Dacă vreţi să scadă rata criminalităţii şi să îmbunătăţiţi imaginea României în străinătate, educaţi copiii săraci! Este într-adevăr atât de simplu! Nu este uşor - pentru că e nevoie ca societatea să compenseze pentru dezavantajele cu care aceşti copii se nasc. De asemenea, costă bani şi necesită investiţii inteligente, pe termen lung. Dar paşii sunt destul de simpli. Şi banii există. Cine este Leslie Hawke dincolo de acţiunile de caritate şi de statutul de mamă a lui Ethan Hawke? Nu mă consider un organizator al acţiunilor de caritate, mă consider un avocat al oportunităţilor egale. Vreau ca în această ţară, copiii săraci să aibă acces la educaţie mai mult decât ar fi avut dacă nu aş fi venit aici niciodată. Vreau să nu mai fie NICIUN copil care cerşeşte pe stradă. În afară de asta, sunt bunica lui Maya, Levon şi Clementine.Ce hobby-uri aveţi?Să lucrez în grădina mea din zona viticolă de lângă Buzău, să scriu scrisori şi să mă plimb cu căţelul meu la Starbucks.Cu cine vă petreceţi timpul liber? Eu nu prea am "timp liber". Dar am câţiva prieteni minunaţi. Îmi place să organizez cine la mine acasă şi să invit zece oameni care nu se cunosc între ei. Mâncăm şi stăm de vorbă. Prefer acest tip de petrecere unui cocktail party.Daţi-mi trei motive pentru care oamenii nu ar trebui să vă invidieze. "Napoleon l-a invidiat pe Cezar, Cezar l-a invidiat pe Alexandru cel Mare, iar Alexandru cel Mare l-a invidiat pe Hercule, care nu a existat niciodată". Cel puţin aşa susţinea Bertrand Russell.