Alexandra Stan, despre fostul soț: „Încerca să mă rupă de tot”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 20 mai 2022, 13:03

Alexandra Stan (32 de ani) și Emanuel Necatu (35 de ani) s-au căsătorit în secret în primăvara anului trecut. Câteva luni mai târziu, în octombrie 2021, Alexandra a confirmat divorțul de Emanuel.

Invitată în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar (40 de ani), solista a oferit noi detalii despre Emanuel, dar și despre relația cu el.

Alexandra Stan, despre fostul soț: „Încerca să mă rupă de tot”

„Pe Emanuel, fostul meu soț, așa l-am perceput, fix așa s-a prezentat, ca un salvator. Eu voiam să merg la un eveniment, nu eram împreună atunci, iar el a venit ca să fie lângă mine. După mi-a zis că foarte mulți oameni îmi vor răul și îmi trimit gânduri negative. Zicea că a lucrat non-stop, făcea rugăciuni ca să mă ajute să scap de energia aia. Îți dai seama că eu am zis: «Doamne, ce tare!». Eram dezechilibrată atunci. Motanul meu murise și zici că îmi murise copilul. Mă simțeam foarte bulversată. A venit fix în momentul ăla în viața mea”, a povestit.

Alexandra Stan fostul soț Emanuel Necatu

„Pentru Emanuel, tot anturajul meu, toate prietenele mele, oamenii cu care lucram, oamenii pe care îi știam, toți aveau o influență proastă asupra mea. Și chiar mă pusese să blochez multă lume, și am făcut-o, ca să mă rup cu totul. Eu am crezut că sunt eu undeva, într-un punct în care nu-mi dau seama ce se întâmplă, că e ceva întunecat în viața mea, iar el a venit să mă ajute. Asta era percepția”, a completat.

„Mi-am dat seama mai târziu că el încerca să mă rupă de tot, ca să mă acapareze el și să mă manipuleze. Asta era, de fapt. Adică nu zic. Da, m-a îndreptat mai mult către credință și către Dumnezeu, dar eu oricum întotdeauna am fost credincioasă. Un om te învață, dar nu trebuie să te sperie, să-ți spună că toți din viața ta îți vor răul, toți vor să te manipuleze, să profite de tine”, a mai spus.

Alexandra Stan: „Eu știam de la început că o să ne despărțim, nu mi-am ascultat intuiția”

„Acum nu vreau să îl jignesc pe Emanuel. E un om super ok și are foarte multe calități, de-asta m-am și îndrăgostit inițial de el. Nu eram prea pretențioasă, m-aș fi căsătorit cu oricine îmi ieșea în cale. Am încercat să facem copii, am mers la doctor, am făcut investigații”, mai declara artista în 2021, în podcastul „Aproximativ Discuții”.

Invitată în emisiunea „Teo Show”, Alexandra a detaliat motivele divorțului de Emanuel. „Îmi doream pe cineva care e un om normal, nu cântăreț. (…) Noi am confundat lucrurile. Eu îmi doream să îmi fac o familie. Credeam că, dacă găsesc un bărbat și mă mărit și am stabilitate, aveam echilibrul ăla în interior”, a povestit.

„Eu cu mine trebuie să lucrez să fiu ok și echilibrată și emoțional, financiar, psihic. (…) Sunt genul de persoană care acceptă orice la început, știind că nu e bine. La un moment dat, când simt că s-a depășit o limită, pun stop și nu mai pot să mă întorc”, a continuat.

Citește și:

Alexandra Stan, dezvăluiri în premieră despre sexualitatea ei: „Eu iubesc și bărbații și femeile”

Alexandra Stan a fost înșelată de Dorian Popa. Artistul a fost primul ei iubit

Alexandra Stan, noi detalii despre momentul în care a fost agresată: „A fost crunt”

„Eu știam de la început că nu o să fie sigur și că o să ne despărțim, nu mi-am ascultat intuiția. Știam amândoi că nu e ok. Ne certam din orice, era toxic ce se întâmpla și trăgeam amândoi cu dinții”, a mai spus artista.

„Vorbim! E un om pe care îl respect. La orice oră m-ar suna și ar avea nevoie de mine, o să fiu acolo. Eu când iubesc chiar iubesc. Când ne-am despărțit i-am zis că o să ajungă în presă. Ne-a fost greu să divorțăm să nu se audă. Am stabilit împreună niște chestii. Ne-am mulțumit: «Băi, mulțumesc, ai fost prima mea soție!». Ne-am căsătorit la mănăstire, o poveste frumoasă. E păcat să pierzi un om doar pentru că nu a fost să fie”, a completat.

Vorbind despre o posibilă împăcare, solista a completat: „Nu zic nu niciodată. Eu mă bucur că nimeni nu a avut de suferit. Cred că și Emanuel e ok. Am trecut cu bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am apucat să avem copii. Ar fi fost o decizie grea pentru mine să divorțez de un om cu care am un copil”.

„Am prietene și e foarte greu. Mi-am dat seama că, de fapt, noi ne dorim super multe lucruri. Toată lumea aspiră la carieră, la bani, dar mie mi se pare că cel mai greu în viața asta e să ai o familie”, a încheiat.

Foto: Instagram; VIVA!/Oltin Dogaru

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!