Virusul West Nile, prezent în București. Zonele unde se află țânțarii purtători

De Unica.ro, pe

Reprezentanții Institutului Cantacuzino au confirmat prezența virusului West Nile în București. Primăria Capitalei a intensificat tratamentele de combatere a țânțarilor în zonele cuprinse între Eroilor și Universitate, parcurile Cișmigiu și Izvor, precum și în cartierul Crângași, acolo unde s-a semnalat prezența virusului West Nile.

De asemenea, Compania Municipală Eco Igienizare a devansat începerea celui de-al cincilea tratament de combatere a țânțarilor, (din cele 14 tratamente programate pentru anul acesta) și acționează în toate parcurile din Capitală: Herăstrău, Cișmigiu, Carol, Tineretului, Parcul Circului, Parcul Floreasca, Parcul Național, Parcul Alexandru Ioan Cuza etc. Campania se desfășoară zilnic, de la periferia Capitalei către centru, până la acoperirea tuturor zonelor din București, notează digi24.ro.

Citeşte şi: Virusul West Nile, un pericol pentru români

În zilele următoare, dezinsecția va continua în toate cartierele Bucureștiului pe aliniamentele stradale, pe spațiile verzi dintre blocuri, pe spațiile verzi ale instituțiilor subordonate PMB (spitale, cimitire etc.), precum și în rețelele de termoficare aparținând Companiei Municipale Termoenergetica

West Nile se transmite prin înțepăturile țânțarilor

West Nile este un virus din familia Flaviviridae și se găsește în regiunile tropicale și în cele temperate. Este originar din Egipt, este frecvent în Africa, Orientul Mijlociu şi anumite regiuni ale Asiei, însă, uneori, depăşeşte aceste graniţe. Virusul infectează păsările, oamenii, caii, câinii, pisicile, liliecii, veverițele, sconcșii și iepurii domestici.

Principala cale de transmitere la om este prin înțepătura unui țânțar infectat. Circa 90% din persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă niciun simptom. Virusul West Nile are trei efecte diferite asupra oamenilor: o infecție asimptomatică, o stare de febră ușoară numit febră West Nile și, cel mai grav, meningita sau encefalita West Nile.

Foto – Pixabay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!