Leacuri inedite pentru mahmureală

De Diana Zagrean pe

Ai petrecut pe cinste, cu bunatati de te lingi pe degete si bauturi fine de Revelion. Distractia a facut toti banii, dar ce te faci daca a doua zi ai privirea tulbure, ameteala, greata si dureri de cap? Iată câteva leacuri inedite pentru mahmureală, ca să intri proaspătă în noul an 2014.
Dacă nu mai știi ce-ai ciocnit înainte de șampanie sau la al câtelea pahar te-ai oprit, mai mult ca sigur că suferi de… mahmureală! Și fiindcă suntem lângă tine la bine și la rău, te-am ajutat să te aranjezi pentru petrecerea de Crăciun sau de Revelion, ce să îmbraci pentru a arăta mai suplă, sau cum să-ți vrăjești colegul de la IT, acum îți aducem trucuri despre cum să scapi de urmările unui chef presărat cu excese.

Ceai de coji de banane leac pentru mahmureală după Revelion

Cel mai bun ceai pentru a calma o mahmureală este ceaiul din coji de banane. După ce ai pus la fiert 60 de grame de coajă de banană în 250 de mililitri de apă aștepți să dea primul clocot apoi bei zeamă cât este încă fierbinte. De asemenea, ceaiul verde în care se adaugă miere și un vârf de cuțit de sare iodată precum și ceaiul din coada șoricelului îți pot fi aliați puternici în lupta cu starea de amețeală.

Murături pentru greaţă

Nu uita de remediile din popor. Acriturile care fac minuni: celebra zeamă de varză sau murăturile (sigur le ții bine la răcoare sau dacă nu, gasasti tu pe undeva) sunt ideale pentru a te scăpa de senzația de greață după o noapte în care ai petrecut prea mult.

Nu uita să bei cât mai multă apă! Deshidratarea provocată de alcool este principala cauză a stării de mahmureală.

Alimente care te scapă de mahmureală

După aseară ți-ai jurat că nu nu mai pui nimic în gură trei zile. Totuși, ar trebui să te hrănești un pic a două zi după petrecere.
Încearcă cu supă de legume, sucuri naturale, banane, mandarine, ridichi proaspete.
Evită cu orice preț sucurile acidulate, sau resturile de la festinul din ajun. Mai bine fă-ți la storcător un suc natural din sfeclă roșie, mere, cartofi, morcovi sau roși. Servește un mic dejun bogat, căci hidrații de carbon din pâinea prăjită, proteinele din ouă sau grăsimea din carne îți vor alungă starea proastă.

Medicamente de ajutor pentru mahmureală

Poți apela și la farmacia modernă și luă vitamină B, C , o aspirina sau cisteină, pentru a scăpa de amețeală și greață.
Și dacă se poate, înapoi în pat! Ficatul tău greu încercat își revine cel mai bine după o porție suplimentară de somn.
Sursa foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia